La începutul lunii, Gazeta de Cluj a prezentat că administrația locală urmează să încheie un contract cu o valoare de aproape 2 milioane euro pentru achiziția de dale de cauciuc. Cu ele sunt ”parchetate” spațiile verzi din oraș. Acum, mai mulți specialiști în mobilitate publică contestă modul în care sunt montate aceste dale cauciuc.

„Am fost surprins să văd o pavare cu dale ‘moi’ între blocuri, acoperindu-se pământul cu un pavaj sintetic elastic în jurul unei mese de ping-pong de mult existente. Mă gândeam că dacă tot au făcut lucrarea, era frumos să fie masă centrată și aliniată, nu strâmbă și într-o parte. Acum, măcar, am înțeles cum s-a ivit ‘oportunitatea’”, a semnalat Tudor  Măcicășan pe grupul de Facebook Clujul Civic.

Postarea sa a strârnit reacții și din parteea altor clujeni. „Nu mi se pare o soluție bună. Pentru sporturi de genul ăsta ai nevoie de pardoseală rigidă, sunt anumite reflexe implicate acolo în mișcările pe care le faci. Înțeleg până la un punct să le pui în zone unde copiii pot cădea (tobogane, hinte etc.), dar la mesele de ping-pong faci mai mult rău decât bine. Asta că să nu mai zic de poluare cu microplastic, plus eliminarea permeabilității naturale a solului. Exces de zel unde chiar nu e cazul…”, a semnalat Mihai Cuibus

„Dacă tot se face ceva, cum ar fi să se facă și BINE, de la bun început?!! Nu cu cârpeli și peticeli, pe care trebuie să le reparăm peste 2 ani. Înțeleg lipsa de standarde a administrației, dar mi se pare trist că și noi tot pe acolo suntem.

Probabil de la gena pur românească „las’ că merge și așa”, a semnalat și consilierul local Alexandra Oană

„Dacă mergi în parcurile din Cluj, și în cele terminate recent, majoritatea aparatelor puse sunt înclinate, strâmbe, etc. Cel puțîn peste tot unde am fost eu sunt așa. E clar că sunt praf meseriașii cu care se lucrează. Se face de ochii lumii, să dea bine, fără nici un fel de standarde de calitate. Iar dacă așa cum majoritatea bănuim aceste firme sunt ale unor „prieteni” ale celor care fac licitațiile, evident că totul trece la recepție cu brio, toată lumea își umple buzunarele iar noi rămânem cu niște lucrări slab calitative, de scos ochii și la suprapret. Că nah, oraș de 5 stele. Paralele”, a scris și Bogdan Mureșan

„E mai practic așa, dacă se lăsa iarba, se ducea de la atâta călcat”, crede Mihai Chirilă

„Posibil să ai dreptate, dar dacă așa e bine oare de ce:

1. masă nu este centrată acolo, ci cu un rând de dale mai într-o parte?

2. masă nu e paralelă cu laturile, ci în unghi?

O fi o formă de artă modernă? S-au terminat ruletele?”, mai arată Măcicăşan Tudor calitatea lucrărilor din Cluj. 

El a postat și o serie de imagini cu lucările  pe care le-a dat drept exemplu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.