Implant Dentar

La momentul actual, implanturile dentare sunt cea mai eficientă și benefică soluție de înlocuire a dinților lipsă. Cu un sistem de montare pe pivot înșurubat în os, care acționează ca o rădăcina naturală a dintelui și o coroană exterioară creată în concordanță cu forma, nuanța și transluciditatea dinților naturali, un astfel de tratament de protetică te ajută să obții rezultate bune atât din punct de vedere funcțional, cât și estetic. Vino la clinica Implant Studio dacă dorești să îți pui un implant dentar rapid si fără dureri!

Câte tipuri de implanturi dentare sunt?

Dat fiind faptul că tehnologia evoluează constant, au apărut tipuri de implanturi dentare adaptate tuturor nevoilor sau problemelor cu care s-ar putea confrunta un pacient. Implanturile dentare sunt împărțite în două categorii, endostale, montate direct în os, și subperiostale, montate în gingie la suprafața gingiei. Cele dintâi sunt mai frecvent utilizate, demonstrând o performanță ridicată și la rândul lor pot fi de mai multe tipuri, în funcție de materialul din care sunt realizate, de modul de implantare sau situațiile în care se dovedesc a fi eficiente. La Implant Studio te așteaptă patru tipuri principale de implanturi dentare:

  • implant dentar STRAUMANN ROXOLID® SLActive®, (Elveția) – este recomandat chiar și în cazul pacienților care suferă de probleme de sănătate care ar putea interfera cu un implant clasic. Scurtează timpul de tratamentului până la doar patru săptămâni și prezintă o durabilitate mai mare de 10 ani;
  • implant dentar STRAUMANN® PURE Ceramic Implant (Elveția);
  • implant BREDENT® blueSKY & CopaSKY Implant System (Germania) – este una dintre cele mai rentabile opțiuni din punct de vedere financiar, rezistente și rapide;
  • implant BREDENT® whiteSKY Zirconia Implant (Germania) – sunt implanturi fără metal în compoziția lor, realizate din titan, potrivit chiar și pentru pacienții foarte sensibili sau alergici la materiale metalice.

Un implant dentar scump sau ieftin?

Costul tratamentului pentru implant dentar este relativ și depinde de la o persoană la alta de la nevoile funcționale și medicale, până la preferințele estetice. La Implant Studio toate tipurile de implant disponibile demonstrează un nivel înalt de performanță în așa fel încât prețul să nu reprezinte factorul decisiv care să determine alegerea finală. În acest mod te vei putea orienta către acea variantă care îți acoperă cu adevărat nevoile în loc să te lași influențat de costul tratamentului.

Care sunt prețurile implanturilor dentare în București

Costurile pentru un implant dentar variază de la un cabinet stomatologic la altul, în funcție de tipurile de implant utilizate. La Implant Studio sunt disponibile variante ce pornesc de la 500 de Euro per dinte și pot ajunge la 950 de Euro, pentru cele realizate exclusiv din titan, recomandate chiar și pacienților cu incompatibilitate ridicată. Această sumă acoperă valoarea întregului tratament, de la montarea pivotului și până la fixarea coroanei pe implant.

Alege clinica stomatologică potrivită!

Clinica stomatologică aleasă pentru a monta implanturi dentare joacă un rol important în calitatea și durabilitatea rezultatului final. De la experiența medicilor și până la materialele sau tehnologiile utilizate, fiecare aspect poate influența reușita implantului. Implant Studio este locul în care performanța se îmbină cu profesionalismul pentru ca fiecare pacient să se bucure în final de un zâmbet perfect, armonios, funcțional și lipsit de durere.

Dacă îți dorești să programezi o vizită în clinica de implant dentar din Bucuresti, tot ce trebuie să faci este să completezi formularul online sau să apelezi numărul de telefon afișat. Se va program o primă întâlnire pentru un consult detaliat în urma căruia se va stabili un plan de tratament adaptat nevoilor și posibilităților tale.

Vino la Implant Studio și recapătă plăcerea de a zâmbi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.