Dezvăluirile Laviniei Coțofană, fosta directoare a Direcţiei Juridice a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, într-un dialog cu Cornel Nistorescu.

-Emailul catre Andrei Baciu include referiri la „prietenii noştri”! În plus, vă este adresat şi dumneavoastră ! Care este explicaţia?
– Este de notorietate că sunt avertizor de integritate, calitate recunoscută în două rânduri, în unanimitate, de către Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senatul României. Ori, eu am prezentat în spiritul avertizării în interes public, în emisiunea Adrianei Nedelea, la Libertateao mică parte din mailurile primite de la ministrul Costache Polisano, în contextul în care prim-ministrul Ludovic Orban a pus sub semnul întrebării veridicitatea celor apărute în spațiul public. Aceste mailuri au și fost fotografiate cu respectiva ocazie ca suport probator al informațiilor publicate. Întrucât laptopul Macbook Air (de pe care au fost făcute capturile foto ale emailurilor în discuție) aparține soțului meu, acesta mă are trecută în contactele sale ca ”A Iubi – Lavi”, adresa mea de email fiind cea cunoscută ! Către orice alt destinatar, titulatura emailului meu apare ca: Lavinia Coțofană. Și chiar doresc să fac o precizare, în special pentru jurnaliștii care „se prefac că nu înțeleg”: în email apare ca titulatură: ”A Iubi” și nu ”Iubi” ! Ori, perpetuarea unei povești false (ca celebra mână care nu spune o poveste …) prin ignorarea voită, cu intenție a diferenței dintre un verb tranzitiv (a iubi) și un substantiv (Iubi) face diferența și dintre un jurnalist și un semidoct ticălos … de orice gen! Eram deci unul dintre destinatarii emailui trimis de către ministrul Costache. De ce ? Pentru că mă aflam în acea perioadă în „echipa în formare” a ministrului Costache, cu știința și la cererea prim-ministrului Ludovic Orban, care îmi solicitase să accept preluarea funcției de secretar general al Ministerului Sănătății. Iar referirile la „prietenii noștri” nu fac decât parte din multitudinea de indicii autoincriminatoare vis-a-vis de conflictul de interese și agenda ascunsă ale ministrului Costache, care se pare că nu-și dorește pentru români decât: mens sana in corpore … Polisano!

Victor Costache și cariera sa șocantă

-Cum ați ajuns în preajma lui Costache?

– Pe 4 noiembrie 2019, mă aflam în Curtici, Arad, la înmormântarea mamei mele, zi în care am fost sunată atât de ministrul Costache cât și de deputatul Ungureanu, care mi-au transmis condoleanțe și mi-au spus că ar dori să ne întâlnim la întoarcerea mea în București, în vederea unei colaborări. Nu numai că am fost surprinsă, dar precizez că nu îi cunoșteam pe nici unul dintre cei doi, nici măcar din presă. Dar, pentru că în 31 octombrie făcusem avertizarea în interes public despre situația de la Spitalul Gomoiu din cadrul ASSMB, am avut convingerea și reprezentarea că în urma acelei acțiuni am început să prezint interes. Menționez că în acele zile am fost contactată de mai multe nume sonore din politica românească … Cu amărăciune trebuie să spun că, pentru mine, din 31 octombrie 2019 și până astăzi, prin prisma a ceea ce am trait și am văzut, a început Haloweenul sistemului de sănătate românesc, o poveste de groază care sper să nu rămână realitate așa cum își doresc se pare „prietenii lor” … prin transferul unei părți a resurselor publice spre profitul privat! Pentru că în fapt, în contra a ceea ce se se susține, banii nu urmează pacientul, ci banii pacienților urmează să devină profitul privaților … Sunt pentru liberalizarea serviciilor, dar cu păstrarea unei componente sociale majore, cu păstrarea unei protecții și garanții că principiile constituționale referitoare la asigurarea sănătății nu rămân iluzorii.

Aveti idee cum a ajuns Costache propunere de ministru? Dumneavoastră ce rol trebuia să aveți în echipa lui Costache ? La ce proiecte ați participat ?

-După înmormântarea mamei mele, la întoarcerea în București, pe 6 noiembrie 2019 am fost sunată din nou de domnul ministru Costache și am participat la o întâlnire informală la care au fost prezenți: Costache, Ungureanu și Dina – șeful corpului de control al ministrului Sănătății. La acele discuții l-am auzit pe deputatul Ungureanu cum se lăuda că lui îi datorează numirea ca ministru Costache, deși Orban dorea să îl numească pe un anume doctor Suciu de la Târgu Mureș, dar … urmare a manoperelor și influenței lui Ungureanu, Orban ar fi fost nevoit să își schimbe opțiunea, la solicitarea expresă a lui Barna, care ar fi condiționat votarea guvernului Orban de înlocuirea domnului dr. Suciu cu Costache ! Nu știu dacă este doar o informație insalubră, la fel ca mopurile și wc-urile pe care deputatul Ungureanu le filmează și le postează cu obstinație pe contul său FB, sau este o informație reală. Dar Costache, deși prezent, nu l-a contrazis pe Ungureanu! Oricum, pentru un observator obiectiv, era evident un anumit ascendent al lui Ungureanu asupra lui Costache … La acea întâlnire, Costache mi-a propus să vin secretar de stat pe unul din cele patru locuri, care ar fi rămas în urma restructurării preconizată de Guvernul Orban! În aceste condiții, de a doua zi am mers la minister (folosindu-mi restul de concediu de odihnă și zilele libere pe care le mai aveam) lucrând efectiv pentru Costache, ca membru al echipei sale în formare, la fel ca și Andrei Baciu și alții care nu erau numiți pe nici o funcție, dar lucrau efectiv. Între timp, la sugestia și solicitarea senatorului PNL Iancu Caracotă, cât și a ministrului Costache, soțul meu a avut o întâlnire cu PM Ludovic Orban, după ce anterior au discutat telefonic, cei doi fiind într-o relație de amiciție de cca. douăzeci de ani. La acea întâlnire, domnul prim-ministru și-a arătat dorința ca eu să vin pe funcția de secretar general al Ministerului Sănătății și nu de secretar de stat, data fiind expertiza mea profesională anterioară în domeniul administrației medicale. În toată acea perioadă, ca și prim proiect, am lucrat și am redactat proiectul de Ordonanță de Urgență privind rezidențiatul, având ferma convingere că aceasta este voința politică a Guvernului Orban. Pe parcursul elaborarii proiectului de OUG privind rezidențiatul au avut loc „incidente”, „discuții” și chiar „opoziții” ale departamentelor de specialitate din minister și din celelalte ministere avizatoare, ba chiar „opoziția” ministrului Educației, doamna Anisie, la care au fost, împreună cu mine, pentru a o convinge să își dea avizul, ministrul Costache și deputatul Ungureanu … Ceea ce s-a și întâmplat ! Toate acestea mi-au creat convingerea, ulterioară din păcate, că, prin acest OUG, Costache forța organizarea rezidențiatului în toate specialitățile în unitățile private și nu doar în cele de imagistică, radiologie, unde privații au investit mai mult în echipamente, așa cum îmi spusese la începutul colaborării noastre. Un mare semn de întrebare mi l-am pus în momentul în care la șefa lui de cabinet, la doamna Mihaela Constantin, a ajuns o cerere a domnului doctor Victor Sebastian Costache adresată Rectorului Universității Lucian Blaga din Sibiu spre a solicita ministrului Sănătății Victor Sebastian Costache de a fi desemnat cordonator de rezidențiat în specialitatea chirurgie cardiovasculară în cadrul Spitalului Polisano, deși la data solicitării OUG-ul nu era definitivat, nu era redactat, nu avea avizele legale, prim-viceprim ministrul Raluca Turcan și primul ministru știind la acea data că este vorba despre „spitalele militare și spitalele județene mai importante…”. În acest context, devine explicabilă acea opoziție inițială a ministrului Anisie, care avea aceleași informații ca cei mai înainte amintiți – fără spitalele private!… Doar domnul doctor Costache de la Polisano făcea cerere ministrului Costache … mă rog, înțelegeți dumneavoastră ! Oamenii diligenți, „europeni”, fac întâi cererea și apoi OUG-ul !… Doresc totuși să precizez, că în decursul activității de obținere a avizelor pentru acel act normativ, am întâlnit și profesioniști, mă refer la colegii de la Ministerul Justiției și, în special, la domnul ministru Nicolae Ciucă de la Apărare…

Cum gîndește, fără idei, ministrul Victor Costache?

-Ce legătură ar putea exista între Polisano, Costache şi PNL sau L. Orban ?

-Dacă și ce fel legături ar putea exista, sincer nu știu, în fapt, nu pot proba în totalitate!… Știu doar ce oameni s-au perindat și s-au dovedit ulterior a fi apropiați și ministrului Costache ! Adela Cojan, pe care Costache a propus-o și a fost numită președinta CNAS, fostă directoare economică la Spitalul Polisano, Mihaela Constantin – șefa de cabinet, aparent rudă cu Celestin Constantin – directorul Polisano, Remus Borza – acționar Polisano și nu numai … Și mulți alții! Revin și arăt, că nu știu cu certitudine ce legătură/legături sunt, dar nu cred în coincidențe și… vorba unui fost formator (judecător la ÎCCJ) pe care l-am avut la disciplina drept penal la Institutul Național al Magistraturii : ”follow the money”!…

M-am uitat peste CV-urile lui Costache. Nu se prea potrivesc. În plus, omul a făcut rezidenţiatul prin toată Europa. N-a făcut pureci pe nicăieri. De ce?

-Așa pare. Am văzut și eu două CV-uri ale ministrului Costache: unul pe site-ul Polisano, altul cel depus la Guvern! Ce am constatat? Fiind redactate și depuse la instituții diferite și în ani diferiți, au și informații diferite! De exemplu, anul de absolvire al facultății diferă de la un CV la altul … Sunt multe date care coincid doar … cu ele însele și care, de la CV la CV diferă ! Să fie poate vreo chestie deprinsă prin peregrinările sale! Nu am căderea să fac aprecieri. Cred că cel mai bine, cunosc situația sa universitară și post-universitară cei de la resurse umane – doamna Angheloiu, de exemplu, sau chiar și mai bine și mai aplicat (vorbesc guri rele/funcționari de prin minister chiar de șantaj) doamna Georgeta Bumbac! Știu doar, de la chiar domnul ministru, de frustrările căpătate în epopeea recunoașterii specializărilor sale la MS! Din acea perioadă a povestit cum și-a format „agenda” pentru ministeriatul său! Vorbea cu patimă despre domnul doctor Sinescu, despre care spunea cu căldură că … „vrea să îl distrugă”. Îl mai amintea pe doctorul Arafat … Niciodată nu a spus însă toate motivele pentru care avea această listă „tandră”. Știu doar că în acea perioadă în care am colaborat cu acesta și deputatul Ungureanu a venit cu propia sa contribuție la lista țintelor ministeriale; pe primul loc cred că era profesorul Beuran, câțiva manageri de spitale, din care îmi mai amintesc de doamna de la Universitar, Nica parcă, de cei de la Fundeni și, de prin țară ! Acum, chiar îmi pare rău că nu am reținut numele tuturor celor despre care vorbeau aceștia …

-Cum credeţi că a obţinut el specializarea pe vasculară cu semnătura ministrului Nicolăescu? Este legală?

-Doamna Angheloiu și doamna Bumbac ne pot lumina …

A apărut în presă faptul că a operat la Sibiu un număr mare de pacienţi folosind echipamente neomologate. Și unii au probleme sau au decedat. De ce credeţi că pe el nu-l cercetează nimeni?

-Nu cunosc și nu pot să mă pronunț pe aspecte care exced expertizei mele !

-Modificările introduse de Costache şi conf Horatiu Moldovan vizează doar cuplarea clinicilor Polisano şi Sanador la bugetul public al Sănătăţii sau este vorba despre un plan mai mare care ne scapă?

-Încep să îmi dezvolt convingerea că este vorba de un plan mai mare! Dar, ceea ce sunt deja convinsă, este că ceea ce se întâmplă în Sănătate, în această perioadă, este în fapt o problemă de siguranță națională. Reală !

-De ce credeţi că privatizarea asistenţei medicale nu este subiect de dezbatere publică, ci doar subiect de legiferare?

– Păi le-au pus în transparență și dezbatere publică DUPĂ adoptarea lor! Nu este suficient?

– Cum poate legifera Costache, în calitate de salariat al Polisano şi de ministru?

-Prin conflict de interese !

-Ce motive ar avea premierul să nu vadă povestea cu operatul în weekend?

– Alte guri rele, sau „cunoscătorii”, vorbesc de șantaj … politic și nu numai !

-Vi se pare corect acordul dat de ANI sau şi acesta ascunde o jonglerie?

– Povestea răspunsului ANI este următoarea: ANI a fost sesizată cu o problemă de principiu, dacă un ministru în funcție poate opera. La momentul la care ANI a emis respectiva adresă nu exista un contract între Costache și Polisano, pe suma minimă de numai 20512 lei pentru două ore pe zi! ANI a emis adresa la 04 noiembrie 2019, iar contractul de muncă a fost încheiat la data de 07 noiembrie 2019. Deci, logic, din 04 noiembrie până în 07 noiembrie, Costache nu a fost în conflict de interese, nu a încălcat legea … Din câte îmi amintesc, cred că nici nu a operat … Nu știu cu certitudine! Mai mult decât atât, ANI a emis un punct de vedere cu privire doar la incompatibilitate, nu și la conflictul de interese. De altfel, chiar ANI, în adresa nr. 15929/04.11.2019, precizează: ”(…) prezentul răspuns reprezintă punctul de vedere al Agenției Naționale de Integritate raportat la situația descrisă de dumneavoastră și la dispozițiile legale incidente, nu este o interpretare general și obligatorie a textelor de lege și nu reprezintă rezultatul activității de evaluare efectuată în condițiile Legii nr. 176/2010.”

– Ce legături există între Emanuel Ungureanu şi Costache?

– Despre o parte a legăturilor și interacțiunilor pe care le-am văzut și perceput personal, am povestit deja în prima parte a acestui interviu; despre celelalte legături, cred că este de competența unor organe specializate ale statului să le cerceteze și să stabilească legalitatea sau ilegalitatea …

-De unde vine influenţa enormă a lui Ungureanu în Sănătate?

-Din ce m-a lăsat să cred ministrul Costache, din frică! Nu știu de ce, nu știu dacă este șantaj, dar frică este cu certitudine. Și pentru a nu se crea speculații, după cum bine mă cunoașteți din acțiunile mele în spațiul public ca avertizor de integritate, nu afirm decât ceea ce pot proba !

-Care ar fi explicaţia faptului că atacă numai vîrfurile?

– Poate și pentru că quasi-majoritatea acestora predă la universități de stat și lucrează ca doctori în spitale publice …

-De unde vine atacul orchestrat asupra profesorului Beuran?

-Mă întrebați de ce a devenit o acțiune prioritară debarcarea profesorului Beuran și pentru cine?
De ce atâtea alegații, fără o susținere factuală reală aruncate în spațiul public? Voi spune direct: este de natura evidenței că pozițiile profesorului Beuran, în fapt poziția majorității comunității academice, față de măsurile luate de către ministrul Sănătății în domeniul rezidențiatului, în domeniul programului național oncologic ș.a. vor fi deranjat poziția celor pe care ministrul pare a-i fi promovat prin ultimele sale ordine de ministru referitoare la Acțiunile prioritare ATI și IMA ! Ori, indiferent de orice speculații, profesorul Beuran rămâne un susținător puternic al dialogului deschis dintre minister, mediul academic și ceilalți participanți și beneficiari ai măsurilor care sunt luate în sistemul Sănătății ! Eu așa îl cunosc! Iar în acest caz strict particular (acțiunile prioritare IMA și ATI), măsurile luate de minister diferă chiar de programul de guvernare asumat și nu au fost discutate cu nimeni! Și, ca în Orwell, există anumite persoane, Gardieni ai bunelor practici medicale, care par a fi în același timp polițiști-anchetatori, procurori, judecători și executori, operatori imagine, opinie publică și societate civilă, legiuitori, specialiști în biocide, specialiști în proceduri medicale și nu în ultimul rând deputați ! Ce mai: brancardieri multilateral dezvoltați! …

-Nu vi se pare suspectă şi incendierea bolnavei de la Urgenţă?

-Așa cum spuneam nu cred în coincidențe !

-Cum vă explicați mita şi arestarea profesorului?

-Ca fost judecător, permiteți-mi să nu mă pronunț, deoarece nu cunosc dosarul.

-Are o legătură cu un proiect de investiţii în Sănătate?

-Nu știu.

– Credeţi că tot scandalul în jurul profesorului Beuran are drept scop blocarea marilor profesori şi medici în atitudinea lor faţă de privatizarea anunţată de Costache?

-Cu certitudine !

-În declaraţiile sale, ministrul zice că dvs si soţul îi sunteţi prieteni?

-Categoric, nu! Iar dacă vă referiți la afirmația sa de acum două-trei zile de la Realitatea Plus, l-am auzit și noi pe ministrul Costache Polisano explicând că „prietenii noștri” din emailul auto-incriminator am fi eu și soțul meu, care, mințea Polisano Pinochio Costache, „au fost consilieri la minister” …
După cum este de notorietate, soțul meu a fost consilier onorific, iar eu personal nu am deținut nicio funcție și nu am avut nicio calitate oficială la Ministerul Sănătății.  Ori, soțul meu fusese cooptat nu ca jurist, ci doar în calitatea sa de președinte al unui grup de suport al pacienților laringectomizați și colaborator și membru în asociații și grupuri similare europene și internaționale. Dovadă a celor afirmate stă și acțiunea pe care soțul meu a avut-o la zilele Spitalului Colțea, unde ministrul Polisano Costache l-a trimis pe nașul său, secretarul de stat Moldovan Sanador, pentru a susține cauza persoanelor laringectomizate (deși fără a empatiza, cum firesc ar fi fost!) la unul dintre spitalele etalon pentru această patologie (circa 80-100 de martori prezenți în amfiteatrul Colțea!).  Cât despre mine, este de notorietate că mă aflam în acea perioadă în „echipa în formare” a ministrului Costache, cu știința și la cererea prim ministrului Ludovic Orban, care, între timp, îmi solicitase să accept preluarea funcției de secretar general al Ministerului Sănătății.
Ori, dacă noi (eu și soțul meu) am fi fost „prietenii noștri”, cei care am fi rescris ordinele IMA și ATI, CARE AR FI FOST LOGICA SĂ NE TRIMITĂ INFORMAȚIA PRIN EMAIL, INFORMAȚIE ȘI ORDINE PE CARE NOI LE-AM FI AVUT ??? Ori, acum câteva zile, același ministru Costache Polisano, afirma ritos către presă, că cei care au rescris ordinele, ALȚI ”prietenii noștri”, ar fi fost cei din comisiile de specialitate ale ministerului… Adevăruri de gen ale lui Costache Pinochio Polisano … Acum chiar întreb serios: până când vei abuza de răbdarea noastră Polisano???

-Cum vă explicați faptul că, mai cu două săptămîni în urma, zicea că privaţii vor furniza servicii la acelaşi preţ şi nu se scumpeşte nimic iar duminică, la Realitatea Plus, a spus că majorarea de preţuri este obligatorie. Cum vă explicaţi această incoerenţă flagrantă?

Vorba unui clasic în viață: ”Ce, minciuna nu-i vorbă ?…”

Ce ne puteți spune despre legăturile și modul în care ați comunicat cu SGG-ul și cu prim ministrul ?

-Așa cum v-am promis într-o proximă continuare a acestui interviu, voi dezvolta cu date și cu fapte, modul în care au avut loc interacțiunile mele cu Antonel Tănase, cu Raluca Turcan și cu Ludovic Orban ! Și nu numai …

UPDATE … Lavinia Coțofană

La audierile de astăzi (19 februarie), în cadrul comisiilor de sănătate reunite din Parlamentul României, mă acuză brancardierul multilateral dezvoltat Ungureanu, iar Costache Pinochio Polisano „îi ține tira“, ca între ei „demnitarii vieții“, că … aș fi copiat mailuri adresate mie – nu am ce comenta cu privire la logica-ilogică a Ungureanului! Și că le-aș fi făcut publice pentru că nu mi-am găsit sinecura în minister și aș fi folosit mașina Ministerului … Este în logica bâlbâită a acuzatorului meu, logică de Radio Erevan, pe care o pot traduce doar cum a fost în realitate: nu am folosit mașina personală a ministrului, ci mi-a fost pusă la dispoziție o mașină a ministerului când m-am deplasat personal cu documente la ministere pentru a obține avizele necesare OUG privind rezidențiatul, iar în data de 05 decembrie 2019, când împreună cu Costache am fost la Guvern, unde îl convocase vicepremierul Raluca Turcan să-i ceară socoteală pentru includerea spitalelor private …. Dar așa cum am promis, într-o proximă continuare a interviului de astăzi, „voi declasifica“ modul în care au avut loc ostilitățile dintre cei doi pe această temă și nu numai …

Referitor la acuzațiile privind neprimirea vreunei sinecuri, sunt în aceeași logică de Radio Erevan! Este adevărat, dar eu nu am cerut nimic ci ministrul Pinochio Polisano a încercat să îmi ofere tot felul de funcții la instituțiile sanitare, pe care, nu-i așa, le-a adus din patrimoniul propriu la minister… Eu doar am refuzat orice încercare de mituire spre a fi alături „tăcută și implicată“ în politicile personale ale personajului! Voi declasifica și acele interesante convorbiri! …

Sursa: cotidianul.ro

1 COMENTARIU

  1. Am crezut că Ungureanu ăsta e om, dar se pare că-i un derbedeu reclamagiu! A prins un loc cald în parlament şi umblă cu cioara vopsită şpunându-ne că-i papagal!
    Treci la muncă ursulache şi nu mai fi sifon de sifon !!!! Adio loc în parlament! Tot brancardier mediocru rămâi!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.