Umilința la care a fost supus ambasadorul Vasile Soare de către consilierii PNL – USR PLUS din Focșani a intrat în istoria neroziilor postdecembriste prin intervențiile liberalilor, scrie jurnalistul Ion Cristoiu. Momentul jenant avut loc la ședința Consiliului Local Focșani, unde consilierii  PNL – USR PLUS au respins acordarea titlului de Cetățean de Onoare ambasadorului Vasile Soare, fost ambasador în Federația Rusă, acum ambasador în Republica Azerbaidjan. Consilierii majorității s-au abținut la votul pe proiectul privind „conferirea titlului de cetățean de onoare al Municipiului Focșani Excelenței Sale, domnului Ambasador Vasile Soare”, astfel că proiectul nu a trecut. Situația penbilă de la Focșani a fost taxată de jurnalistul Ion Cristoiu. Departe de patimile politice de la Focșani, Ion Cristoiu a analizat ceea ce s-a întâmplat în ședința Consiliului Local și argumentele penibile invocate de consilierul Livia Marcu, scrie Monitorul de Vrancea.

„Puțini sunt nu doar ambasadorii, dar și demnitarii postdecembriști, care să fi făcut atâtea pentru țara asta ca Vasile Soare. Timp de 10 ani, fără a-și neglija îndatoririle din fișa postului, Vasile Soare s-a ocupat de soarta românilor morți în Rusia în timpul campaniei din Est, fie în luptă, fie în lagărele de prizonieri. Grație osârdiei sale s-a putut publica o listă cu 21.000 de prizonieri români identificați, lagărele în care au murit aceștia și locurile de înhumare. Urmașii de azi ai celor morți în imensitatea Rusiei au aflat astfel unde au murit și unde au fost înmormântați înaintașii lor. Vasile Soare nu s-a mulțumit cu atât.

S-a zbătut pentru ca pe întreg teritoriul Rusiei să se ridice monumente comemorative în memoria prizonierilor de război morți în lagărele de concentrare. Vasile Soare – și eu pot depune mărturie – a contribuit decisiv și la inaugurarea celor două cimitire de onoare românești – cel de la Rossoșka (la Stalingrad) și cel de la Apșeronsk (din Kuban). Cine știe cât de cât răceala cu care ne privesc autoritățile din Rusia în contextul relațiilor încordate București – Moscova, își dăseama câtă energie, cât timp și câtă inteligență a folosit Vasile Soare pentru lucrurile formidabile reușite în numele României. Urmând exemplul multor ambasadori români, Vasile Soare putea să doarmă pe cuptor timp de 10 ani. În acești ani, relațiile româno-ruse au fost practic inexistente și prin urmare activitatea de ambasador la Moscova s-a redus drastic. Pentru tot ce a făcut Vasile Soare ar fi trebuit să primească Steaua României.

Vasile Soare e din Vulturu, comună de lângă Focșani. Primarul Focșaniului, Valentin Misăilă, s-a gândit să-l răsplătească cu Titlul de cetățean de onoare al Municipiului Focșani. Ce înseamnă cetățean de onoare a orașului Focșani într-o țară în care Steaua României o au toți neisprăviții? Mai nimic. Cu toate acestea, om serios, Vasile Soare, în prezent ambasador al României în Azerbaidjan, a primit bucuros propunerea și supunându-se procedurii și-a prezentat prin Zoom realizările ca ambasador în Federația Rusă.

Ei bine, consilierii PNL, aflați sub conducerea unuia dintre cei mai siniștri baroni locali ai partidului de Guvernămînt – Ion Ștefan, zis Grindă – s-au opus ca Vasile Soare să fie declarat cetățean de onoare al orașului Focșani. Argumentul? Vasile Soare a fost ambasador al României în Est și nu în Vest! Dacă ar fi fost ambasador în Vest ar fi meritat votul consilierilor PNL.

Cel puțin așa a susținut în ședință consiliera PNL Livia Marcu: „Sunt Lidia Marcu, consilier local din cadrul grupului PNL, și aș începe spunând că și bunicul meu a fost prizonier, cred că tot vreo 7 ani, și e bine că ne referim la jertfa pe care românii au făcut-o în cel de-al Doilea Război Mondial, însă, în același timp sunt doctor în filologie și teza mea de doctorat se referă la paradigma activității în spațiul european. (…) De aceea, aș vrea să reamintesc că suntem o țară pro-europeană și mi-ar fi plăcut să aflu că avem deschidere și către spațiul european, într-adevăr în ceea ce facem ne asumăm și această etichetare atunci când suntem în slujba unui spațiu ideologic reprezentativ și mă refer la Rusia sau la Uniunea Sovietică de dinainte de 1989. În acest sens, aș dori să fim mai ponderați atunci când vorbim de relația cu Rusia, este o relație diplomatică, este extrem de delicată, însă așdori, și orașul Focșani să fie un oraș deschis comunicării către spațiul european în egală măsură și mai mult decât atât să vedem că, după 30 de ani de la revoluție, se întâmplă lucruri importante aici, ceea ce se observă mai greu. De aceea și implicarea noastră, nu neapărat politică, pe plan structural trebuie să fie mai intensă și înțelegem că că e loc sub soare pentru toată lumea, însă principiile pro-europene ar trebui să învingă.”

Așa cum se recomandă, Livia Marcu e profesoară și doctor în Filologie. Poate fi un profesor, care pe deasupra mai e și doctor în Filologie, atât de analfabet încât să refuze ambasadorului nostru la Moscova diploma de cetățean de onoare al orașului Focșani pe motiv că Focșaniul și Vrancea sunt teritorii proeuropene? Evident, nu. Livia Marcu e consilieră PNL. Partidul a pricopsit-o cu postul de director al Casei Corpului Didactic. Se spune prin Focșani că e cumătra lui Ion Ștefan și urmează să fie promovată ca secretar de stat în Ministerul Educației. Ca membră PNL, ea știe că Șeful Suprem al Partidului, Tovarășul Klaus Iohannis, a zis că România trebuie să stea cu fața la Vest și cu fundul la Est. Sunt aproape sigur că nu e analfabeta pe care o dezvăluie intervenția ei halucinantă, unică în istoria neroziilor postdecembriste. Ca și Ilie Barbu din 1954, pentru a nu greși și evident a pierde funcția din Focșani și funcția promisă la București, ea s-a gîndit să repete papagalicește ce a auzit la ședințele de partid: Că trebuie să fim cu fața spre Vest și cu fundul spre Est!”.

Sursa: flux24.ro

Citește și: Ministrul Justiţiei face o nouă propunere Coaliției pentru desfiinţarea SIIJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.