Comisia parlamentară de anchetă privind modul în care se gestionează sistemul de irigaţii va trebui, în această săptămână, să prezinte în plenul celor camere, raportul întocmit privind jaful din agricultura de după 1989. Comisia a descoperit presupune fapte penale, iar printre autori s-ar număra şi Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, informează Agenţia de Investigaţii Media (AIM).

În raport s-au menţionat o serie de probleme privind organizarea, exploatarea şi eficienţa sistemului de irigaţii şi, totodată, reprezintă un punct de pornire pentru tragerea la răspundere a celor care au tras tunuri din banii destinaţi agriculturii româneşti. Sinteza acestui document are 110 pagini, iar un capitol aparte îl reprezintă, după 11 ani de când a fost pus în aplicare, controversatul program agricol “Romag ‘98”, unde un rol important l-a jucat cumnatul lui Mircea Geoană – Ionuţ Costea. Este vorba despre un program care nu a funcţionat niciodată, dar în urma căruia statul român a fost păgubit cu 80 de milioane de dolari. În perioada 1997-1999, Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF) a luat, cu garanţia statului român, un credit de 80 de milioane de dolari de la City Bank-Londra pentru achiziţia de tehnică modernă de irigat, în baza unui contract încheiat cu societatea americană Transchem Finance&Trade Corporation.
Artizanul acestei inginerii financiare prin care s-a “devalizat sistemul de irigaţii din agricultură” este, potrivit unor membri ai comisiei, chiar Ionuţ Costea, fost secretar de stat la Ministerul Finanţelor şi director al BERD pe zona România, Ucraina, Georgia. Trebuie precizat că acest subiect a revenit în atenţia organelor de anchetă, dupa ce Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, acum ani buni, neînceperea urmăririi penale pentru cei care au pus la cale această afacere. În finalul raportului Comisiei de anchetă condusă de către deputatul PDL, Valeriu Tabără se menţionează că “există suspiciuni de fraudă şi implicare penală”, aspecte de care “se vor ocupa organele competente ale statului”. Mai mulţi parlamentari din comisie au precizat pentru AIM că printre cei incriminaţi care vor fi deferiţi justiţiei, alături de Ionuţ Costea, se numără şi multe alte personaje din toate partidele politice. Prezentarea acestui raportul în plenul Parlamentului a fost tergiversată de Mircea Geoană, care a încercat să muşamalize cazul pentru a-l proteja pe cumnatul său Ionuţ Costea. (O.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.