Iosif şi Eugenia Balea, din localitatea clujeană Sîntioana, comuna Ţaga, sunt un cuplu demn de Cartea Recordurilor, iar diferenţa de vârstă dintre ei, de 53 de ani, aminteşte de cuplurile milionarilor de la Hollywood. Cu toate acestea, Iosif nu este milionar, ci un refugiat şi veteran de război, care a lucrat timp de 20 de ani la magazinul C.A.P.-ului din sat, vânzând biscuiţi „Eugenia” şi alte produse. Fără să-şi imagineze vreodată că, la bătrâneţe, îşi va „trage” o soţie cu acest nume şi cu care, deşi ea e surdomută, va avea o căsnicie de vis!

 

Viceprimarul: „E un cuplu care s-a constituit din dragoste”…

Maşina slalomează printre craterele drumului judeţean ajungând, după minute îndelungi de bâjbâire, la reşedinţa de comună, Ţaga. Intrăm în primărie şi norocul ne surâde, încă de la prima persoană pe care o întâlnim, viceprimarul Emil Sabău. Zâmbeşte când află motivul venirii noastre  şi se oferă, instantaneu, să ne dea lămuriri despre personajele pe care le căutăm: „Bătrânul e chiar vecinul meu din localitatea Sîntioana şi trebuie să vă mărturisesc faptul că eu l-am cununat, în ianuarie 2010, cu tânăra Eugenia. Atunci, pentru că ea e surdo-mută, ţin minte ca a fost nevoie de un translator mimico-gestual, aşa cum cere legea în asemenea situaţii”. Explică apoi că-l cunoaşte pe vecinul său chiar din perioada când acesta era gestionar la magazinul C.A.P.-ului din sat: „La magazinul sătesc, omul vindea de toate. Eu, împreună cu ceilalţi copii din sat, intram în magazin şi primeam biscuiţi Eugenia, după ce îi ofeream, la schimb, ouă furate de prin coteţele vecinilor. Mulţi ani a lucrat acolo, de unul singur. El rezolva toate problemele – şi se descurca excelent. Mai ştiu că e văduv, de mult timp şi are trei copii mari, cu toţii pe la  casele lor. De asemenea, Eugenia are şi ea un băiat, în vârstă de 9 ani, pe care-l creşte sora ei, din localitatea învecinată, Mintiu Gherlii. Un alt lucru: el, fiind cel mai bătrân om din sat şi cunoscând perfect terenurile şi proprietarii lor, a făcut parte – imediat după 1990 – şi din comisia de fond funciar din comună. În rest, ne întâlnim toată ziua prin sat, pe el şi pe Eugenia – şi mi-e clar că sunt foarte fericiţi împreună. Acum, de când bătrânul e bolnav şi nu iese din casă, ea e cea care face cumpărăturile, menajul, tot. Până nu demult – şi sunt de atunci vreo doi ani – mergeau pretutindeni, braţ la braţ, uneori chiar până la Gherla sau în alte părţi.  Şi – vă spun sincer – oamenii ăştia se iubesc, formează un cuplu care s-a format din dragoste, ca să fie împreună – şi nu din interes”!  apoi ne pune la dispoziţie un set de fotografii, color, de la ceremionia civilă oficiată chiar de către el, în2010. Studiind fotografiile cu atenţie, remarcăm că Eugenia este emoţionată ca o liceană şi trăieşte la maxim momentul, aşa cum va face şi-câteva minute mai târziu – când vom poposi la gospodăria ei.

 

Pe vremea când o pasilă de Viagra mai pigmenta  căsătoria lor

“Într-o vreme lua Viagra. De când s-a îmbolnăvit, n-o mai face”…   

O abordăm şi pe doamna Melania Cupşa, asistentul social din comună, care se ocupă şi de problemele de sănătate ale celor doi. Remarcă aceasta, cu un zâmbet nostalgic: „Cei doi şi-au extins recent casa, fiindcă el are pensie  bună, după ani de muncă, dar şi în calitate de refugiat de război –  şi am remarcat că se înţeleg excelent împreună. Formează un cuplu de prin 2003, el fiind văduv de multă vreme. Iar de când suferă cu inima, a fost dus de câteva ori, cu salvarea, la spital. Cu ani în urmă ştiu că lua Viagra, dar acum, de când are probleme de sănătate şi i s-a atras atenţia, n-o mai face”. Ne luăm rămas bun de la asistenta primăriei, după care ne îndreptăm spre gospodăria familiei Balea, ghidaţi de de către dl. viceprimar. Ajungem, rapid, la destinaţie şi după ce face prezentările, viceprimarul Sabău se retrage, nevoit să participe la o şedinţă. Eugenia ne întâmpină cu jovialitate, bucuroasă de oaspeţi, iar bătrânul se ridică din pat. Omul, în ciuda vârstei înaintate (n.n.- împlineşte 91 de ani pe 27 februarie) şi a stării precare a sănătăţii sale, are o minte “brici”. Entuziastă şi fericită, Eugenia dă fuga în camera alăturată şi ne aduce un album de familie, dornică să ne arate poza fratelui ei, recent decedat. Încearcă să ne explice că l-a iubit mult de tot şi plânge, într-un limbaj gestual deosebit de expresiv, însoţit de onomatopee. Descrie apoi, pentru noi – prin vorbe numai de ea înţelese, fiecare fotografie din album. Esenţial este însă faptul că, în majoritatea imaginilor, personajele-cheie sunt cei doi soţi, dar şi copilul ei,  pe atunci în vârstă de numai câţiva ani. Aşteptăm, răbdători, să-şi încheie “speech”-ul, după care îl abordăm pe Iosif, rugându-l să ne povestească mai multe episoade din îndelungata lui existenţă.

 

Miri fericiţi, în 2010

“Am fost voluntar pentru Ardeal”!

Bătrânul nu se lasă rugat şi, cu o dicţie şi luciditate remarcabile îşi începe confesiunea, care se va dovedi remarcabilă, dezvăluind  o personalitate cu totul aparte: “Am fugit, de la vârsta de 14 ani din România, în 1940, de teama ungurilor, fiindcă avusesem nişte conflicte cu nişte băieţi de vârsta mea şi aceştia mă dăduseră pe mâna csengerilor. Eram bătut zilnic, aşa că n-am mai suportat chinurile la care mă supuneau şi am fugit, de unul singur, lăsându-mi familia în sat”. Explică ,de asemnea, că nu a fost foarte dificil să părăsească pe ascuns  satul fiindcă graniţa cu România se afla destul de aproape de Sîntioana: “ Am mers în Sîntejude, apoi în Puin – şi, de acolo, în România. Părinţii şi fraţii mei au venit şi ei, după mine, însă numai după un an, în 1941, când mă aflam deja, refugiat, la Braşov.” În anul 1944, când împlinise deja 19 ani, Iosif se înrolează, voluntar, în armata română, “pentru Ardeal” –  nuanţează el bombându-şi, cu mândrie, pieptul. Apoi continuă: “Am făcut tot circuitul, până la eliberarea ultimului petic de pământ românesc. Noi am fost un batalion de voluntari şi după ce-am cucerit libertatea Ardealului, n-am mers mai departe, spre Berlin, ci m-am întors la Braşov. Eu nici n-am putut să merg mai departe, fiindcă am fost rănit la picior”. Apoi povesteşte, cu lux de amănunte împrejurările în care a fost rănit, cu acurateţea, devenită  proverbială, a foştilor combatanţi atunci când e vorba de amintiri din perioada războiului: “Cum îs nemţii – ei stăteau tot timpul în copaci, de unde ne mitraliau pe timpul zilei, aşa că nu puteam înainta, după ei, decât noaptea. Într-o zi am fost rănit la piciorul stâng, de un glonţ care, din fericire, mi-a trecut prin carne, fără să-mi atingă osul. Sanitarul m-a bandajat şi eu am continuat marşul, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi de aceea m-am întors la Braşov, fiindcă – între timp – rana, uşor agravată, nu-mi permitea acest lucru, astfel cred că aş fi mers mai departe cu armata română. Cât despre nemţii cu care ne-am luptat, am reuşit până la urmă să-i capturăm, însă n-am avut voie să luăm nimic de la ei, tot ce aveau aceştia a ajuns la ruşi”.

 

Melania Cupşa - asistentul social din comună

Văduv  din anul 1969, “cuplat” cu Eugenia din 2003

Ajuns acasă, la Sîntioana, Iosif începe munca la magazinul C.A.P.-ului, şi se cunoaşte cu viitoarea soţie, Adolfina, agricultoare ca şi el, în sat. “Ei, ce vremuri frumoase au fost atunci. Munceam ca gestionar – dar şi-n C.A.P. Dimineţa aveam orar de la 6.00 la 11.00, iar după-masa, de la 16.00 la 20.00. Aşa m-am cunoscut cu Adolfina şi, după ce ne-am căsătorit am avut împreună trei copii, un băiat şi două fete, azi cu vârste între 58 şi 62 de ani. Dar, din păcate, săraca a murit în 1969, de cancer, aşa că am rămas văduv. Eu sunt în pensie de la 60 de ani, cu 1.900 de lei pe lună, inclusive cea de refugiat –  şi de atunci stau numai pe lângă casă”, rememorează el, cu o notă de nostalgie imprimată pe figură. Prin  2003 o cunoaşte pe Eugenia, viitoarea lui soţie, aceasta fiindu-i prezentată de către sora ei. “Eugenia are o soră şi a venit la ea, care stă lângă cealaltă casă a mea, din sat. Aşa am cunoscut-o, ne-am împrietenit şi suntem împreună de 12 ani, chiar dacă ea a făcut între timp un copil din flori, cu altcineva. Mie mi-a fost milă de ea, aşa că am luat-o de nevastă în 2010. Am zis că-i las o casă, grădina, tot – numai să aibă grijă de mine câte zile oi mai avea.”  Îl întrebăm, curioşi, cum a decurs viaţa lor sexuală în toţi aceşti ani. Nonagenarul, ins franc, ne răspunde fără ocoliş: „M-am mai ajutat cu Viagra, dar asta era cam în urmă cu vreo zece ani, înainte de a mă îmbolnăvi şi a mi se monta aparatul de la inimă. Era atât de bun medicamentul, că săraca de ea nici nu-mi făcea faţă, se plângea că o desfiinţez. Dar medicii m-au sfătuit să renunţ, aşa că de ani buni nu mai am cu ea nici un fel de relaţie de acest gen”.

 

Deşi fără sex, de câţiva ani, iubirea dintre cei doi  dăinuie

“Ăsta regula  ca un cal de lemn”!

Ne pregătim de plecare, dar Eugenia ar mai dori să zăbovim câteva minute. Ne cerem scuze, neştiind cum să-i explicăm că trebuie să ajungem degrabă la Cluj. Stânjeniţi, ne luăm paltoanele, iar Eugenia ne petrece pe uliţele satului,  până la maşină. Dăm de un vecin, Viorel Timiş, un bărbat în vârstă de 55 de ani. Când îl întrebăm de cuplul din vecini, zâmbeşte şi el – şi ne mărturiseşte, fără urmă de ezitare, că Iosif şi Eugenia se înţeleg foarte bine. Ştie şi că bătrânul a luat anii trecuţi Viagra, dar mai multe nu e dispus să povestească. “Important este că între ei totul e bine – şi nu ştiu ce-ar face unul fără celălalt. Iar când se ceartă, rareori, e numai din pricină că bătrânul nu-i poate explica Eugeniei nişte lucruri – şi ea nu înţelege, sau invers. De aici vin singurele lor neînţelegeri”, artă acesta. Aflată lângă noi, Eugenia opreşte şi o Dacie, veche, în care se află Romi Rotaru, poştaşul zonei, cel care ştie tot ce mişcă pe raza comunei. “Apoi, se înţeleg bine, săracii. Au noroc unul cu altul: ea cu el şi el cu ea”, declară acesta, laconic. Şi trece, grăbit, mai departe, preocupat de treburile sale. La ieşirea din localitate, mai facem o tentativă şi abordăm încă un consătean, pe care-l întrebăm ce părere are despre minunatul cuplu. “Ăsta, din câte am auzit, regula ca un cal de lemn, pe sec”, râde el, după care se depărtează, fără să se prezinte, în ciuda insistenţelor noastre. Lămuriţi-buştean de expresia lui, ne continuăm drumul spre Fizeşu-Gherlii, de unde şoseaua devine ceva mai civilizată.  Apoi, încă aflaţi sub influenţa poveştii, tulburătoare, a straniului cuplu accelerăm, dornici să ajungem cât mai repede la Cluj-Napoca.

Tată excelent, pe vremuri, al băiatului Eugeniei

4 COMENTARII

  1. […] Iosif şi Eugenia Balea, din localitatea clujeană Sîntioana, comuna Ţaga, sunt un cuplu demn de Cartea Recordurilor, iar diferenţa de vârstă dintre ei, de 53 de ani, aminteşte de cuplurile milionarilor de la Hollywood. Cu toate acestea, Iosif nu este milionar, ci un refugiat şi veteran de război, care a lucrat timp de 20 de ani la magazinul C.A.P.-ului din sat, vânzând biscuiţi „Eugenia” şi alte produse. Fără să-şi imagineze vreodată că, la bătrâneţe, îşi va „trage” o soţie cu acest nume şi cu care, deşi ea e surdomută, va avea o căsnicie de vis, relateaza gazetadecluj.ro. […]

  2. […] Iosif şi Eugenia Balea, din localitatea clujeană Sîntioana, comuna Ţaga, sunt un cuplu demn de Cartea Recordurilor, iar diferenţa de vârstă dintre ei, de 53 de ani, aminteşte de cuplurile milionarilor de la Hollywood. Cu toate acestea, Iosif nu este milionar, ci un refugiat şi veteran de război, care a lucrat timp de 20 de ani la magazinul C.A.P.-ului din sat, vânzând biscuiţi „Eugenia” şi alte produse. Fără să-şi imagineze vreodată că, la bătrâneţe, îşi va „trage” o soţie cu acest nume şi cu care, deşi ea e surdomută, va avea o căsnicie de vis, relateaza gazetadecluj.ro. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here