Cristina Mihaela Coste, o asistentă medicală trimisă în judecată pentru că dilua probele de sânge ale șoferilor care consumaseră alcool la volan, a fost achitată. Soluția a fost dată de Curtea de Apel Cluj.

Ea lucra la Serviciul Județean de Medicină Legală Maramureș – Compartimentul Toxicologie șifusese trimisă în judecată pentru luare de mită, favorizarea făptuitorului și distrugerea de probe ori de înscrisuri. Asistenta fusese acuzată că ar fi primit bani, 33.000 lei și 800 euro, de la zece șoferi prinși băuți la volan. În schimbul șpăgilor, asistenta de la medicină legală trebuia să dilueze probele de sânge astfel încât rezultatul analizelor medicale să indice valori diminuate, sub 0.80, pentru ca șoferii respectivi să nu fie inculpați în dosare penale.

Curtea a considerat că nu există suficiente dovezi care să o incrimineze direct, deoarece nu era responsabilitatea ei să întocmească buletinele de analiză, ci doar să le transcrie.

Decizia instanței a fost susținută de un profesor universitar, care a contrazis probatoriul procurorilor. Acesta a explicat că, de obicei, valoarea alcoolemiei este de aproximativ 2,5-3 ori mai mare decât cea a etilotestului și că manipularea repetată a probelor de sânge ar putea determina o scădere a valorii alcoolemiei din cauza oxidării alcoolului.

Judecătorii au constatat că nu există dovezi suficiente pentru a demonstra implicarea directă a asistentei în modificarea valorilor alcoolemiei. Coste a fost considerată mai degrabă un dactilograf care a urmat instrucțiunile celor care se ocupau de analize și interpretarea lor.

”Nu inculpata întocmeşte buletinul de analiză toxicologică, ci biologul sau chimistul care prelucrează proba, aceştia sunt funcţionarii competenţi, însărcinaţi cu efectuarea analizelor şi care atestă, prin semnătură şi parafă, veridicitatea datelor consemnate în buletinul de analiză toxicologică, ca urmare a unui examen efectuat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Inculpata a acţionat ca un simplu dactilograf, a scris după dictare şi nu şi-a asumat în vreun fel realitatea datelor consemnate în buletinul de analiză toxicologică”, se arată în motivarea instanței.

Inițial, asistenta fusese condamnată la la 5 ani și 7 luni de închisoare de către Tribunalul Sălaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.