La sfârșitul săptămânii trecute, Curtea de Apel Cluj a emis o decizie definitivă și executorie în procesul dintre Primăria Turda și Societatea de Transport Public (STP). Dacă, inițial, judecătorii stabiliseră că administrația condusă de Cristian Matei trebuie să plătească firmei de transport din Alba Iulia peste 5,2 milioane de lei, Curtea de Apel Cluj a înjumătățit suma.

”Admite în parte recursul declarat de pârâtul Mun. T prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 1901 din 20.09.2019 pronunţată în dosarul nr. 2278/117/2018 al Tribunalului Cluj, pe care o casează în parte, în sensul că, rejudecând în aceste limite, admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclam. STP SA. Obligă pârâtul la plata sumei de 1.996.191 lei reprezentând diferenţe tarif la gratuităţi pentru pensionarii cu vârsta peste 65 de ani aferente perioadei martie 2016 – aprilie 2018 şi dobânzi legale penalizatoare aferente debitului principal, calculate începând cu data formulării cererii de chemare în judecată (06.06.2018) şi până la plata integrală a debitului, calculate potrivit art. 629 alin. (2) C.P.C., către reclamant. Obligă pârâtul la plata sumei de 11.713 lei cheltuieli de judecată parţiale la fond către reclamant. Admite cererea de transmitere a calităţii de creditor formulată de intervenientul V H T de la debitorul cedent STP SA în limita creanţei de 50% din suma menţionată (998.095,5 lei) dar nu mai puţin de 998.000 lei. Menţine în rest sentinţa recurată. Respinge solicitarea intimatei STP SA de acordare de cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţă publică din data de 15.05.2020”, arată soluția pe scurt a instanței.

După ce societatea din Alba Iulia a semnat contractul cu municipalitatea turdeană, subvenţiile pentru pensionari şi elevi acordate de administraţia locală au crescut simţitor. Spre exemplu, când transportul public era operat de altă firmă, subvenţiile acordate erau de circa 30.000 de lei/lunar, însă după ce Transport Public a început să se ocupe de aceste servicii, subvenţiile acordate de administraţia locală au urcat şi la 500.000 de lei/lună. De asemenea, mulţi dintre angajaţi au fost disponibilizaţi, chiar dacă conform contractului, firma din Alba Iulia trebuia să preia şi angajaţii din cadrul serviciului de transport în comun. 

Transportatorul acuza concurența de furt de călători

În litigiile dintre administrația locală din Turda și firma de transport din Alba Iulia s-a implicat și compania clujeană de transport călători Alis. Cei de la Alis au fost acuzați de reprezentanții STP că le fură călătorii din stații. Tribunalul Cluj a dispus ca Primăria Turda să desființeze aproape 20 de stații de autobuz amenajate special pentru firma de transpor Tour Claus, societate din grupul de transport Alis patronat de Liviu Jisa. Procesul a fost deschis de Societatea de Transport Public SA, firma care se ocupă de transportul în comun din municipiu. 

În hotărârea de consiliu local, dată în 2013 pe vremea când Tudor Stefănie era primarul municipiului Turda, firma Tour Claus a primit aviz pentru amenajarea a 19 stații de transport în comun. Proiectul respectiv a apărut ca urmare a acuzațiilor pe care reprezentanții firmei care se ocupă de transportul în comun din Turda (Societatea de Transport Public Alba) le-au făcut împotriva celor de la Tour Claus (firmă din grupul Alis, n.red.) în care arătau că li se ”fură” călătorii. 

Avocatul firmei STP Alba spune că a sesizat ”furtul” de călători, dar vechea administrație nu a făcut mai nimic. ”Am făcut fără succes peste 130 de adrese către Primăria Turda și peste 190 de adrese către Poliția Locală pentru a se lua măsuri împotriva operatorilor de transport care ne încalcă acest drept exclusiv de exploatare a traseelor contractate și de a transporta călători în interiorul Municipiului Turda. Din 2010 până în prezent Poliția Locală Turda a aplicat doar 24 de sancțiuni la valoarea minimală, în condițiile a peste 1000 de opriri ilegale zilnice. Adică o sancțiune la peste 60.000 de opriri ilegale deși la cca 100 de metri de sediul Poliției locale, au loc zilnic cel puțin 120 de opriri ilegale”, se arată în plângere.

Firma din Alba Iulia a vrut să-i ”înțepe” pe turdeni cu 36 de milioane de lei

Potrivit unei adrese depuse de reprezentanții firmei Societatea de Transport Public SA, societatea cere nici mai mult, nici mai puțin, decât 36 de milioane de lei!

Firma a depus la dosarul 2679/328/2016 o cerere de reexaminare a taxei de timbru. Dacă instanța stabilise o taxă de timbru aferentă unei valori contractuale de 6.000.000 de lei, reprezentanții firmei spun că taxa de timbru ar trebui calculată pentru o valoare contractuală de 36.000.000 de lei!

”Între subscrisa (SC Societatea de transport Public SA, n.red.) și Municipiul Turda au existat tot timpul divergențe cu privire la această valoare a contractului, sensul expresiei ”6.000.000 lei pe o durată de 6 ani” însemnând, în realitate, din punctul nostru de vedere, 36.000.000 de lei. Numai această valoare estimată a contractului, de 36 de milioane de lei, pentru întreaga durată de 6 ani a contractului, reflectă realitatea valorii acestui contract de concesiune. În acest sens, în dosarul 11456/117/2013 al Tribunalului Cluj a fost administrat un interogator Municipiului Turda prin care am solicitat să se explice de ce se susține că valoarea contractului este de 6.000.000 de lei pentru cei 6 ani. Din răspunsul dat de Municipiul Turda reiese expres că valoarea de 6.000.000 de lei pentru cei 6 ani nu se referă la valoarea contractului ci doar la valoarea estimată a gratuităților , care reprezintă doar o parte din valoarea contractului”, arată întâmpinarea semnată de directorul general al Societății de Transport Public Sa Alba Iulia, Stelian Nicola.

DNA i-a murdărit, tot DNA i-a spălat

Firma TRANSPORT PUBLIC SA este administrată de NICOLA STELIAN CONSTANTIN, care deține și un pachet majoritar de acțiuni. Ceilalți acționari ai companiei sunt DARJA PAUL COSMIN, DARJA DAN LUCIAN, BORFOTA VALERIA, POP ELENA MIHAELA, POPESCU CORNEL, SZEKELY ELENA, POPA ADRIANA GABRIELA, NICULUT IOSIF și STOIA ANA. În anii trecuți, compania a fost în centrul unui scandal alături de Mircea Hava, edilul din Alba Iulia. Municipalitatea a fost acuzată de procurorii DNA că a acordat o serie de subvenții nelegale Societății de Transport Public, însă, ulterior, procurorii DNA au retras acuzațiile făcute împotriva lui Hava și a patronului acestei companii. În dosar au fost învinuite 11 persoane: 8 din primărie, viceprimarul Paul Voicu, fostul viceprimar Ioan Bogăţan, Oliviu Gaspar (Biroul Transport, Liberă Iniţiativă şi Comercial – Direcţia Cheltuieli, Primăria Alba Iulia), secretarul Primăriei, Marcel Jeler, şeful departamentului economic, Teofila Ţâr şi alte trei persoane din cadrul STP, inclusiv directorul Stelian Nicola.

Însă, ulterior, prin ordonanța 213/P/2011 din 29.07.2013, emisă de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Alba, s-a dispus ”scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților Hava Mircea Gheorghe, Țâr Teofila, Rânghet Georgeta, Bogățan Ioan, Voicu Paul, Gașpar Oliviu, Ștef Horațiu, Jeler Mircea Valerian, Nicola Stelian Constantin, Adam Daniela Mirela, Borfotă Valeria.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.