La mijlocul acestei săptămâni, magistraţii de la Curtea de Apel Cluj au respins cererea de revizuire a sentinţei primite de cei doi poliţişti ai BCCO Cluj, Petru Filip şi Adrian Balaj, care au fost condamnaţi pentru că au bătut un tânăr în timpul anchetei. Ei au fost suspendaţi din funcţie pentru abuz în serviciu. În 2013, Balaj a făcut în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) o cerere de revizuire a condamnării pe care o primise, însă după trei termene de judecată magistraţii Înaltei Curţi au menţinut decizia colegilor lor de la Curtea de Apel Cluj.

 

Potrivit sentinţei emise de Curtea de Apel Cluj, cererea de revizuire înaintată de cei doi poliţişti BCCO Cluj, Petru Filip şi Adrian Balaj, a fost respinsă.

”Respinge cererea de revizuire formulată de petenţii Balaj Petrică Adrian şi Filip Petru a sentinţelor penale nr. 46/2011 şi 55/2013 ale Curţii de Apel Cluj. Obligă petenţii, fiecare, la câte 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 24.05.2016”, arată minuta soluţiei emisă de judecători.

Sentinţa de fond prin care Balaj a fost condamnat alături de un alt coleg de-al său, Alin Pintican, a fost dată de magistratul Maria Boier. “Procedând la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate fiecărui inculpat, instanţa va avea în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile art. 250 alin. 1 şi 3 C.pen., închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, gradul de pericol social al faptei săvârşite, precum şi persoana inculpaţilor, care nu au antecedente penale, au avut o atitudine corespunzătoare în societate, au familii organizate şi se află la prima confruntare cu legea penală. Se vor avea în vedere de asemenea urmările cauzate

prin fapta celor doi inculpaţi, împrejurarea că părţii vătămate i-au fost cauzate leziuni ce au necesitat un număr mic de îngrijiri medicale toate aceste criterii urmând a fi examinate, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 C.p. atât pentru alegerea uneia din pedepsele  alternative prevăzute de dispoziţiile art. 250 alin.1,3 C.p. cât şi pentru proporţionalizarea acesteia. Raportat la aceste criterii, instanţa apreciază că sancţiunea amenzii penale în cuantum de 5.000 lei va fi de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 52 C.pen. Va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 631 C.pen., privind sustragerea cu rea-credinţă de la executarea amenzii. Se va constata că partea vătămată M.R.V. (Mureşan Radu Vadim, n.r.) nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 191 C.proc.pen., vor fi obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat”, se arată în motivare.

 

Probe secrete

Chiar dacă au fost găsiţi vinovaţi, pe parcursul procesului cei doi poliţişti de la Brigada clujeană nu au recunoscut că l-au bătut pe Mureşan care, de fapt, s-ar fi lovit singur.

“Inculpaţii au susţinut în mod constant, atât în cursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, că nu au lovit-o pe partea vătămată şi că aceasta s-a autovătămat. Susţinerile acestora sunt însă infirmate de probele administrate în cauză”, arată motivarea judecătorului Boier.

De asemenea, în cadrul acestui proces au fost audiaţi mai mulţi din colegii lui Pintican şi Balaj, care nici ei nu au declarat că i-ar fi văzut pe cei doi lovindu-l pe tânărul audiat. Mărturiile poliţiştilor BCCO Cluj nu au putut fi făcute publice pentru că Pintican şi Balaj au cerut ca procesul să fie judecat în secret, iar magistratul clujean le-a admis această cerere.

De asemenea, conform Raucăi-Damian Andreea, avocatul lui Mureşan, una dintre principalele probe de la acest dosar, imaginile video surprinse de camerele de supraveghere de pe holurile BCCO Cluj ar fi fost trucate pentru a nu arăta cum cei doi poliţişti îl bruschează pe Mureşan.

“Probabil, cea mai importantă probă este lipsa a mai bine de 8 secunde (orele 15:03:03 – 15:03:11, n.r) după cum se poate observa din vizionarea fişierului avi, înregistrare efectuată în momentul în care subsemnatul eram agresat de cei doi inculpaţi, iar martorul Filip intervine atrăgându-le atenţia că în sediul BCCO mai sunt avocaţi. Tot raportat la acest aspect e necesar a se observa că înainte de ora 15:03:03 uşa de la biroul 7, unde mă aflam, era deschisă, pentru ca după 15:03:11 aceasta să fie închisă, deşi aceasta nu a fost închisă de nimeni conform înregistrării, iar inculpatul Balaj apare în cadru la 15:03:11 de nici unde, deşi acesta nu a ieşi din nici un birou ! Apare undeva pe la jumătatea  coridorului. Este important a se observa că prima înregistrare are loc undeva în jurul orei 15, pentru ca următoarele să fie după ora 16! Răspunsul dat de către şeful Brigăzii cu privire la aspectele de mai sus nu poate fi decât înlăturat, raportat la lipsa acestuia de pregătire tehnică în domeniu şi raportat la faptul că pe parcursul vizionării celor 3 înregistrări, deşi au existat momente în care nu a fost nici un fel de activitate pe coridor, camera nu s-a oprit din înregistrare. Consider că s-a intervenit tehnic asupra înregistrărilor video din prezentul dosar deoarece la minutul 15:01:42 se poate observa cum o femeie – doamna avocat Crişan Manuela – intră în baia de lângă biroul 7, pentru ca apoi, la minutul 16:06:51, aceasta să iasă dintr-un birou. Or, după cum se poate observa, aceasta nu a ieşit niciodată din baie, dar cu toate acestea iese dintr-un birou şi pleacă din sediul BCCO”, se arată în concluziile scrise depuse de avocat la dosar.


L-au bătut de la gramatică

Gazeta de Cluj a prezentat o serie de articole în care era dezvăluit faptul că ofiţerii Alin Pintican şi inspectorul principal Adrian Balaj, erau acuzaţi de purtare abuzivă (art 250, al 1 şi 3 din Codul de procedură penală) împotriva lui Mureşan Radu Vadim, un tânăr de 23 de ani.

“Pintican a zis ceva de genul “sticlele este multe”, ceva dezacord total. Şi eu i-am zis, “domnu’ Pintican, sticlele sunt multe”. Erau de faţă avocaţii, şi m-a întrebat dacă-s profesor de română şi s-a supărat. După ce au plecat avocaţii din sală, Pintican s-a întors înapoi, a trântit uşa, şi m-a întrebat din nou, “Spune mă, esti profesor de română?” Şi a început, bum, buf, să-mi dea bucăţi, vreo patru-cinci palme. Mi-a dat un picior în tibie şi a intrat celălalt (Adrian Balaj, n.red) şi paf, mi-a dat cu piciorul în ochi! A intrat Filip (Petru Filip, ofiţer în cadrul BCCO Cluj, n.red.) înăuntru şi le-a zis “Nu-l mai bateţi mă’, că-s aici avocaţii!”. Bine, mă gândeam eu, nu putea să spună doar “Nu-l mai bateţi!”. Asta l-a deranjat pe el, că l-am corectat că a făcut o greşeală!”, spune Mureşan.

 

L-au bătut încătuşat

“Prin rechizitoriu Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 10 iunie 2010 au fost trimişi în judecată inculpaţii Pintican Vasile Alin şi Balaj Petrică Adrian pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. 1 şi 3 C.pen. S-a reţinut, sub aspectul stării de fapt că, în calitate de ofiţeri de poliţie în cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Brigada Cluj-Napoca şi lucrători de poliţie judiciară, delegaţi să efectueze acte de cercetare penală în dosar nr. 49/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj prin rezoluţia din 04.11.2008 adoptată de procuror în acel dosar, în data de 19 mai 2008, în jurul orei 14,30, în sediul unităţii la care lucrează situat în Cluj-Napoca, Piaţa 1 Mai, au aplicat cu mâinile şi picioarele mai multe lovituri părţii vătămate M.R.V. (Mureşan Radu Vadim), care era arestat în dosarul nr. 49/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj şi care se afla încătuşat într-un birou, după care a participat la o confruntare în cadrul activităţii de urmărire penală, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale”, se arată în cadrul motivării.

Sebastian Albescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.