Curtea de Apel Cluj urmează să judece dosarul în care Ioan Rusco, viceprimarul comunei Rona de Sus din Maramureș, va trebui să justifice suma de 777.547 lei. Potrivit inspectorilor ANI, suma de bani reprezintă o diferență nejustificată între averea dobândită și veniturile realizate.

”Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Cluj, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către RUSCOVAN IOAN împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului de consilier local 2016-2020”, transmite ANI.

În 2020, Ioan Ruscovan (55 de ani) a candidat din partea PNL la funcția de primar în comuna Rona de Sus, a pierdut alegerile în fața silvicului Alexa Semeniuc (44 de ani, USR), dar a intrat în rândul consilierilor locali și ulterior a fost ales în funcția de viceprimar, pe care a mai deținut-o și în mandatul 2012-2016.

ANI a sesizat aceeași faptă și în cazul primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, trimis în judecată în 2020 și găsit vinovat și pus să plătească statului 2,68 de milioane de lei, însă procesul va fi rejudecat după ce instanța supremă (Înalta Curte de Casație și Justiție) a admis erori tehnice în dosar. Această rejudecare este deja pe rolul instanței (Curtea de Apel Cluj) și următorul termen a fost fixat în 14 decembrie 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.