Florin Asimionesei, patronul publicaţiei, a fost găsit nevinovat până acum de către instanţele clujene.
Curtea de Apel Cluj este ultima instanţă a procesului de şantaj prin presă.
După ce instanţele clujene i-au găsit nevinovaţi atât pe fond cât şi în apel, la Curtea de Apel Cluj se judecă recursul înaintat de către DNA împotriva hotărârilor primelor instanţe, dosar în care ziariştii Florin Asimionesei şi Tocan Alin au fost trimişi în judecată pentru şantaj prin presă şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Gazeta de Cluj vă prezintă motivele recursului procurorilor, precum şi desfăşurarea procesului de la Cluj.
Primele instanţe i-au găsit nevinovaţi
Judecătoria Cluj a soluţionat primul caz de şantaj prin presă din România, prin achitarea inculpaţilor Florin Asimionesei şi Alin Tocan, de la cotidianul Bună Ziua Iaşi.
Patronul fostului cotidian „Bună ziua, Iaşi” , Florin Ghiocel Asimionesei, şi directorul Alin Tocan au fost trimişi în judecată sub acuzaţia că în anii 2000-2004 au şantajat mai mulţi afacerişti şi politicieni pentru a-i obliga să încheie contracte de publicitate. Printre cele 11 persoane care au depus plângere se numără deputatul PNL Relu Fenechiu, fostul deputat Traian Dobre şi omul de afaceri Constantin Şorănescu.
După cinci ani de judecată şi peste 50 de termene în care majoritatea inculpaţilor s-au prezentat pentru a-şi susţine nevinovăţia, instanţa de fond de la Cluj a pronunţat o decizie de achitare a acuzaţiilor de şantaj prin presă şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Prin sentinţa penală numărul 673 pronunţată la data de 15 iulie 2010 de Judecătoria Cluj-Napoca, s-a dispus în baza dispoziţiilor art.11 pct. 2 litera “a”, raportat la art. 10 lit. “d” din Codul de Procedură Penală achitarea inculpaţilor de sub învinuirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată prin actul de inculpare.
În motivarea sentinţei de achitare, judecătorul de fond arăta că este imposibil de determinat faptul că cei doi ar fi făcut presiuni asupra presupuselor părţi vătămate pentru a-i determina să încheie contracte de publicitate cu publicaţia pe care o controlau. „Prima instanţă a reţinut că „examinarea integrală a probelor dosarului demonstrează tendinţa de a simplifica starea de fapt încât aceasta să corespundă soluţiei de trimitere în judecată a inculpaţilor iar nevalabilitatea acuzării este cu atât mai evidentă cu cât probele testimoniale administrate şi verificate în faţa instanţei în mare parte nu conţin nici măcar minimul de indicii că inculpaţii au comis faptele, neputând conforma nici una dintre aceştia constrângerea morală asupra părţilor vătămate.” Mai departe, în motivare se mai arată faptul că „martorii audiaţi în cauză în dovedirea susţinerilor părţilor vătămate, reduşi ca număr, nu au participat direct la nicio discuţie ci au aflat exclusiv din relatările părţilor vătămate ce s-a întâmplat. S-a mai reţinut că nici părţile vătămate nu au fost în măsură să indice în ce anume a constat adevărata constrângere cu atât mai puţin au fost în măsură să o relateze mai departe şi martorii să reuşească să o reproducă instanţei de judecată.” Cu alte cuvinte, instanţa de fond a decis că dacă nici măcar martorii nu îşi mai aminteau ce s-a întâmplat, după cum nici părţile vătămate nu aveau cum să demonstreze presiunile asupra lor, este evident că vinovăţia celor doi nu poate fi demonstrată.
În aceeaşi ordine de idei, judecătorul a arătat că „potrivit doctrinei juridice, ameninţarea, ca modalitate de realizare a constrângerii este dată de orice acţiune susceptibilă aptă să inspire sentimentul de larmă, astfel încât să nu mai aibă libertatea necesară de a se opune pretenţiilor făptuitorului privind posibilitatea producerii unui rău viitor. Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă concret ameninţările făcute de inculpaţi care le-ar fi produs cu adevărat presupuselor părţi vătămate o stare de temere, persistentă pe parcursul unui interval de timp şi nici modul prin care ar fi constrânsă de către inculpaţi libertatea psihică a presupuselor părţi vătămate, prin darea în vileag a unor fapte compromiţătoare în scopul obţinerii unui folos material injust de la acesta.”
Referitor la declaraţiile martorilor de la dosar, judecătorul arată că „din acestea nu rezultă că inculpaţii – condiţionând încheierea unor contracte de publicitate – să fi insuflat presupuselor părţi vătămate temerea că va fi adusă la cunoştinţa opiniei publice fapte de natură să le discrediteze imaginea, determinându-le să-şi schimbe atitudinea şi comportamentul”.
După respingerea apelului, procurorii încearcă din nou
După sentinţa de achitare dată de Judecătoria Cluj, procurorii au făcut apel, adresându-se Tribunalului Cluj pentru a o desfiinţa. La data de 7 iunie 2011 Tribunalul Cluj, prin decizia 200 respingea apelul declarat de DNA şi de către părţile vătămate, arătând că acesta este nefondat. Imediat a doua zi, la 8 iunie 2011, DNA-ul a atacat cu recurs hotărârile primelor instanţe, ultima fază a procesului penal având loc la Curtea de Apel Cluj. În motivarea recursului, procurorii DNA au arătat faptul că „ din vastul probatoriu administrat în cauză rezultă conţinutul concret al ameninţărilor făcute de către inculpaţi la adresa părţilor vătămate, precum şi modul în care libertatea psihică a acestora a fost constrânsă, prin darea în vileag a unor fapte compromiţătoare în scopul evident de obţinere a unor foloase materiale injuste de către inculpaţi, fiind confirmate învinuirile aduse inculpaţilor prin actul de sesizare al instanţelor.”
La dosar, părţile vătămate s-au plâns că ziarul in „Bună Ziua, Iaşi” ar fi apărut articole denigratoare, unele dintre acestea având titluri comice, cum ar fi „Deputatul Dobre ameninţă că ne sparge geamurile”, „Deputatul Traian Dobre a devenit expert în tăiatul frunzelor la câini” sau „Un dipotat cu nume de căţel fioros a rămas pe tuşă”. Procurorii merg chiar mai departe, spunând despre proprii lor colegi care au administrat dosarul că „nu au depus toate diligenţele în administrarea probelor în vederea aflării adevărului”.
„Rezultă din probele administrate că în situaţia refuzului în ce priveşte încheierea contractelor ori reînnoirea acestora, articolele cu caracter denigrator, defăimător nu au întârziat să apară, conţinutul acestora astfel cum se desprinde din publicaţiile existente la dosarul cauzei fiind extrem de elocvent”. În acest mod, tot în motivarea recursului, procurorul Anca Mărincean a arătat faptul că sunt realizate şi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de Codul Penal. Două termene au avut loc deja în faţa Curţii de Apel.
Sabin Ripan
