Posta si CFR campioni la “gaurirea” bugetului

Inspectorii Curtii de Conturi au facut public rezultatul controalelor pe care le-au facut la Cluj. Pierderi de zeci de mii de euro, manageri care au “uitat” sa treaca in evidentele contabile profituri, salarii acordate preferential, terenuri si cladiri neinregistrate in contabilitate, contracte acordate cu dedicatie, etc. Pe locul I din topul neregulilor se lupta Posta Romana Filiala Cluj si CFR Cluj. La nivel national, pierderile estimate sunt cifrate in jur la 3,2 miliarde de lei.

Raportul pe 2010 al Curtii de conturi prezinta o Romanie in care institutiile si societatile statului sunt conduse, aproape in exclusivitate, de hoti sau de persoane care au ramas cu stadiul de pregatire la un nivel gimnazial. In 2010, la nivel national, statul a suferit prin institutiile sale pierderi de circa 3,2 miliarde de lei. Ca replica la toate aceste nereguli sesizate, majoritatea celor depistati, de la ministrul Teodor Baconschi pana la primarii de comuna spun ca vor contesta raportul in instanta.
Printre cele mai mari nereguli au fost depistate la Posta Romana. La nivel national neregulile au fost insumate la cateva sute de mii de euro.
“Intre CN Posta Romana SA  si B.E.R.D.  a fost incheiat contractul de credit nr 101/5102/12.06.2007 pentru suma de 50.000 mii euro, reprezentand 83% din sursele de finantare necesare pentru acoperirea proiectului constand in constructia unui centru de sortare corespondenta in Bucuresti  si modernizarea centrului de sortare corespondenta din Cluj, diferenta de 17% respectiv 10.000 mii euro reprezentand contributia CN Posta Romana SA.
In perioada de la incheierea contractului de credit pana la data controlului, s-a constatat nedemararea proiectului de investitii din punct de vedere fizic, efectuandu-se doar etapele premergatoare licitatiei internationale pentru desemnarea furnizorului proiectului, cu toate ca entitatea a achitat suma de 7.761 mii lei reprezentand:- diverse comisioane aferente creditului: 6.842 mii lei; – consultanta furnizata de SC Deloitte Audit SRL: 415 mii lei;- costuri deplasari: 77 mii lei; – dobanzi: 58 mii lei;- consultanti: 107 mii lei;- contravaloare studiu/analiza: 262 mii lei”, se arata in raport.
 
Distractie cu fonduri la CNADNR

Tot in topul neregulilor constate se numara si Societatea Romana de Cai Ferate (SRCF). La nivel national s-a descoperit ca cei de la CFR au cheltuit ilegal 13,4 milioane de euro. La CFR Cluj, prejudiciul a fost constat prin neinregistrarea in evidenta contabila a contravalorii terenurilor din patrimoniu, desi acestea au fost evaluate
“La SRCF Cluj Curtea de Conturi a depistat plati nelegale pentru lucrari neefectuate, cheltuieli indirecte si cota de profit aferenta acestora  la obiectivele “Reparatie pasaj trecere la nivel km. 12 + 908, linia CF Apahida-Dej, intre statiile Jucu-Bontida” si “Reparatie pasaj trecere la nivel km. 8 +582, linia CF Apahida-Dej, intre statiile Jucu-Bontida”.  In timpul controlului prejudiciul constatat a fost recuperat  si virat in contul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii”. Tot la CFR Cluj, inspectorii Curtii de Conturi au descoperit ca managerii nu au evaluat si  nu au inregistrat in evidenta contabila terenurilor in suprafata de 167.453 m.p.
De asemenea, la CNADNR s-a depistat plata nelegala a sumei totale de 869 mii lei (6 cazuri), in principal prin majorarea nejustificata a unor preturi unitare fata de oferta, decontarea dubla a unor lucrari, plata necuvenita a unor transporturi neefectuate, situatii constatate de camerele de conturi: Bucuresti, Cluj si Timis. Aferent sumelor constatate ca fiind platite necuvenit s-au calculat dobanzi de 79 mii lei.
La SC Hidroserv Cluj SA, Curtea de Conturi a depistat ca managerii companiei nu au inregistrat in contabilitate o cladire in valoare de 111 mii lei si a terenurilor in suprafata de 13.101 mp, preluate de la SC Hidroelectrica SA.
 
UTCN s-a incurcat in evidente

La Universitatea Tehnica Cluj-Napoca inregistrarea in contabilitate a debitelor din taxe de scolarizare s-a efectuat contrar prevederilor legale intrucat a fost identificata existenta unei diferente in suma de 1.860 mii lei intre evidenta contabila sintetica si cea analitica, au
fost efectuate anulari/restituiri de debite in suma totala de 5.554 mii lei fara documente justificative, precum  si obligatii in suma de 1.494 mii lei cu scadenta la plata in anul bugetar 2011. Documentele justificative in baza carora au fost efectuate restituiri de taxe de  scolarizare, in suma totala de 422 mii lei, nu au fost depuse la compartimentul financiar-contabil, nu au fost indosariate, pastrate  si arhivate in mod corespunzator, motiv pentru care prin decizia Curtii de
Conturi s-a dispus reconstituirea documentelor. De asemenea, nu au fost stabilite, inregistrate  si incasate in toate cazurile veniturile din taxe de  scolarizare pentru studentii straini care studiaza pe cont propriu, identificandu-se debite neinregistrate si neincasate in suma de 5.010 euro, precum si cazuri de anulare a unor debite in suma de 17.196 euro pentru studentii exmatriculati. Desi in evidenta institutiei sunt inregistrate titluri de participare detinute in capitalul social al unor societati comerciale in suma totala de 411 mii lei, actiunile in cauza nu au putut fi prezentate la solicitarea controlului.
La RADJ Cluj inspectorii au constat necalcularea, nefacturarea si neinregistrarea la venituri a penalitatilor cuvenite pentru neplata la termenele stabilite prin contracte a prestatiilor efectuate. Prejudiciul a fost de 518 mii lei. De asemenea, o alta problema a fost gasita la un proiect european. In cadrul masurii 2000/RO/16/P/PE/008 „Reabilitarea  si modernizarea sistemelor de alimentare cu apa potabila si sistemelor de colectare si tratare a apelor uzate in zona Cluj" Cheltuieli neeligibile in suma de 29 mii euro, reprezentand lucrari efectuate in baza unor ordine de variatie, stabilite ca fiind necuvenite antreprenorului de catre Curtea de Arbitraj Internationala de la Paris, prin sentinta definitiva din data de 16.02.2011.
 
Primaria se joaca cu fondurile

La Primaria Cluj Napoca, la capitolul abateri generatoare de prejudicii, inspectorii au descoperit ca s-au cheltuit peste 14 milioane de lei cu Cheltuieli neprevazute de legislatia in vigoare, reprezentand sporuri si alte drepturi banesti. Conform raportului, “conducerea Primariei Municipiului Cluj-Napoca va stabili intinderea prejudiciului ca urmare a platii unor indemnizatii, sporuri si alte drepturi banesti care exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din institutiile bugetare si va dispune masuri pentru recuperarea acestuia, in conditiile legii”. De asemenea, in cadrul acestei administratii, conform Auditului performantei modului de alocare si utilizare a fondurilor publice pentru actiuni cu caracter social – cultural, festiv si sportiv la Primaria Municipiului Cluj – Napoca (Perioada efectuarii actiunii de audit: 02.04.2010 – 30.04.2010), “strategia de dezvoltare a Municipiului Cluj-Napoca pe perioada 2007 – 2013 nu este sustinuta de programe anuale elaborate de structurile de specialitate ale primariei, care sa cuprinda totalitatea actiunilor cu caracter social – cultural, festiv si sportiv derulate in anul 2009, obiectivele propuse si indicatorii de performanta preconizati. Nu au fost indeplinite toate conditiile legale privind asigurarea transparentei si publicitatii in ceea ce priveste atribuirea de contracte de finantare nerambursabila in anul 2009, intrucat nu au fost publicate in Monitorul Oficial al Romaniei programul, anuntul de participare, anuntul de atribuire a contractelor si raportul cu privire la contractele incheiate in anul 2009 cuprinzand programele finantate, beneficiarii si rezultatele obtinute. Prin contractele de finantare nerambursabila incheiate nu au fost stabiliti indicatori de performanta (numar de participanti, venituri incasate, cheltuieli /participant, etc.) in vederea analizarii ulterioare a modului de indeplinire a acestora si posibilitatea compararii cu rezultatele obtinute in anii precedenti, astfel incat, determinarea performantei evenimentelor este greu de realizat. Municipiul Cluj-Napoca detine actiuni din capitalul social, in mod simultan, la doua societati comerciale sportive pe actiuni de la aceeasi ramura de sport, contrar  prevederilor legale. Au fost alocate fonduri publice in anul 2009 pentru sustinerea unor activitati sportive in conditiile in care nu au fost stabilite obiective specifice si rezultate evaluabile pe baza unor indicatori precisi. Astfel, in luna martie a anului 2009 Municipiul Cluj-Napoca a cumparat cu suma de 2.000.000 lei, un numar de 200.000 actiuni la  SCS FCM „Universitatea” Cluj SA, la o valoare nominala de 10 lei/actiune, iar in luna iulie a vandut pachetul majoritar de actiuni, respectiv 1.073.324 actiuni, la pretul de oferta de 0,47 lei / actiune, pretul de vanzare fiind stabilit printr-un raport de evaluare insusit de consiliul local.”

“Samantarii” si procurorii au luat sporuri ilegale
La ITCSMS (Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semintelor si Materialului Saditor) Cluj  s-a constatat faptul ca au fost acordate nelegal angajatilor entitatii, drepturi salariale in suma de 11 mii lei, reprezentand spor pentru conditii de munca periculoase sau vatamatoare. La Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj s-a descoperit plata nelegala a unor drepturi salariale ca urmare a nediminuarii, incepand cu luna august, a primelor de vacanta aferente concediilor efectuate incalcandu-se prevederile legii privind unele masuri necesare in vederea stabilirii echilibrului bugetar.

Razvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here