Dalai Lama, 50 de ani de exil

Mania tibetanilor împotriva regimului chinez a răbufnit în 10 martie 1959 şi s-a transformat într-o revoltă de amploare. În Lhasa, a avut loc cea mai mare demonstraţie de protest din istoria Tibetului. De teama unui atac sau a unei eventuale tentative de răpire, Dalai Lama a fost convins, în ziua de 17 martie 1959, să părăsească Tibetul. Călătoria prin Himalaya, până în India, a făcut-o pe jos. Atunci, a început exilul, Dalai Lama stabilindu-se în nordul Indiei, în templul de la Dharmasala. Ca să scape de prigoana autorităţilor chineze, zeci de mii de tibetani au hotărât să-şi urmeze liderul în exil (în prezent, exilul tibetan numără peste 120.000 de oameni). Din 1960, localitatea Dharamsala a devenit sediul lui Dalai Lama şi al guvernului tibetan în exil, localitatea căpătând şi numele de „Mica Lhasa”. Odată cu stabilirea în India, Dalai Lama a apelat la Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru rezolvarea crizei din Tibet. Rezultatul a fost că Adunarea Generală a ONU a cerut Chinei (prin rezoluţiile adoptate în 1959, 1961 si 1965) să respecte drepturile tibetanilor, precum şi dreptul acestei regiuni la autodeterminare. Eforturile lui Dalai Lama de a pastra pacea în lume, în special în Tibet, au fost recunoscute şi apreciate pretutindeni. În 1960, lui Dalai Lama i s-a acordat premiul Lincoln, iar în 1988, a primit premiul Leopold Lucas al Universităţii Tubingen din Germania. Studiile aprofundate l-au ajutat pe Dalai Lama să aibă o cultură impresionantă. Dalai Lama este doctor în Litere la Benares Hindu University din India, dar şi detinator al titlului „Doctor Honoris Causa” al Universitatii din Paris, titlu obţinut în 1984. Dalai Lama a susţinut întotdeauna că problema tibetană trebuie rezolvată prin mijloace paşnice. La sfârşitul anilor ’80, a renunţat chiar la ideea de independenţă a Tibetului, cerând, în schimb, autonomia regiunii. Această campanie pacifistă i-a adus, în 1989, Premiul Nobel pentru pace. Comitetul Nobel a ţinut să sublinieze de altfel că, în lupta sa pentru eliberarea Tibetului, Dalai Lama s-a opus mereu violenţei. Dalai Lama a susţinut deschiderea unor institute tibetane de artă. Cu sprijinul său, peste 200 de mănăstiri au reuşit reconstituirea patrimoniului lor de învăţături budiste tibetane. Cu toate acestea, o parte a comunităţii tibetane nu este extrem de încântată de stilul ultimului Dalai Lama, considerând că acesta riscă să-şi trivializeze poziţia, devenind tot mai popular în Occident. Pe de altă parte, regimul chinez s-a opus constant oricărei întâlniri între liderii mondiali şi Dalai Lama, omul considerat a fi un simbol al speranţei Tibetului în eliberarea de sub chinezi. Guvernul chinez a reacţionat cu o nervozitate sporită în momentul în care a aflat de pregătirea întâlnirii dintre papa Benedict al XVI-lea şi Dalai Lama, avertizând că un asemenea eveniment ar fi o ofensă pentru China şi dând de înţeles că această întâlnire s-ar putea solda cu repercusiuni asupra Bisericii Catolice din China. În cele din urmă, întâlnirea dintre cei doi lideri spirituali a avut loc la 13 octombrie 2006. Oficialii Vaticanului au insistat, atunci, că întâlnirea a fost o „vizită privată”, iar conversaţia a fost „strict pe teme religioase”. Oricum, relaţiile dintre Vatican şi China au fost îngheţate încă din 1951, ca reacţie a regimului comunist faţă de recunoaşterea diplomatică, din partea Sfântului Scaun, a Taiwanului. Dalai Lama se mai întâlnise, la Vatican, cu papa Paul al VI-lea (în 1973) şi cu papa Ioan Paul al II-lea (în 1980, 1982, 1986, 1988 şi 1990). În anul 2007, după ce George W. Bush l-a primit pe Dalai Lama la Casa Albă, ministrul chinez al Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul american la Beijing, pentru a-i face cunoscut „protestul energic” al guvernului chinez. Bush a fost primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii care l-a întâlnit într-un cadru oficial pe Dalai Lama, despre care a declarat că „este un simbol universal al păcii şi al toleranţei”, cerând chiar autorităţilor de la Beijing, pentru care subiectele Tibet şi Taiwan reprezintă adevărate „tabu-uri politice”, să iniţieze discuţii cu Dalai Lama. Congresul american l-a decorat pe Dalai Lama cu Medalia de Aur, cea mai înaltă distincţie civilă a Statelor Unite ale Americii. În acelaşi an, Dalai Lama s-a întâlnit cu primul ministru canadian Stephen Harper, cancelarul german Angela Merkel şi primul ministru australian John Howard. Înaintea Jocurilor Olimpice de la Beijing, după o întâlnire cu premierul britanic Gordon Brown, Dalai Lama a declarat că autorităţile chineze intenţionează să instaleze circa un milion de chinezi în Tibet, cu scopul de a estompa cultura şi identitatea tibetană. Luna trecută, Dalai Lama a devenit cetăţean de onoare al Romei. Primarul Romei i-a dăruit un pergament cu simbolul capitalei Italiei, „Lupoaica”, pentru memoria istorică a evenimentului. Din păcate, tensiunile continuă să se intensifice între autorităţile de la Beijing şi omul pe care tibetanii îl consideră drept un rege-zeu. Chinezii continuă să aprecieze că Dalai Lama este un separatist periculos, acuzându-l pe acesta că încalcă ritualurile religioase şi convenţiile istorice ale budismului tibetan, după ce liderul spiritual al tibetanilor a sugerat că s-ar putea să numească un succesor înaintea morţii sale, în loc să se bazeze pe reîncarnare. Deşi reîncarnarea este un subiect ezoteric, acesta este, în acelaşi timp şi un important subiect politic pentru cei din enclava himalayană. Chinezii îl acuză pe Dalai Lama ca militeaza pentru independenţa celor 2,7 milioane de oameni care trăiesc în Regiunea Autonomă Tibetană şi refuză să îl lase pe Dalai Lama în interiorul graniţelor, respingând cererea liderului tibetan de a intra în China pentru a putea vizita câteva dintre locurile sfinte pentru budişti. Pentru împiedicarea protestelor prilejuite de marcarea a cincizeci de ani de la revolta tibetanilor împotriva ocupanţilor, China a desfăşurat importante forţe de securitate în Tibet, sursele locale afirmând că poliţia şi armata sunt prezente pretutindeni în regiune.

Dalai Lama acuză

Săptămâna trecută, Dalai Lama a formulat unul dintre cele mai dure atacuri la adresa guvernului chinez, afirmând că Partidul Comunist Chinez a transformat Tibetul într-un „iad pe pământ”. După cincizeci de ani de la revolta din martie 1959, Dalai Lama a solicitat o „autonomie legitimă şi semnificativă” pentru Tibet faţă de regimul chinez. „Noi, tibetanii, suntem în căutarea unei autonomii legitime şi semnificative care să ne permită să trăim în cadrul Republicii Populare China”, a afirmat liderul spiritual al budismului tibetan, într-un discurs de la locul său de exil din Dharamsara, în nordul Indiei. Pe de altă parte, Dalai Lama a acuzat China că a ucis sute de mii de tibetani de la invazia Tibetului, petrecută la începutul anului 1950. „Aceşti ultimi 50 de ani au fost unii de suferinţă şi distrugeri pentru teritoriul şi poporul Tibetului. (…) După ce Tibetul a fost ocupat, Guvernul comunist chinez a condus o serie de campanii de violenţe şi represiune. (…) Însă chiar şi astăzi, locuitorii din Tibet trăiesc în teamă: religia lor, cultura, limba şi identitatea le sunt ameninţate de dispariţie. Tibetanii sunt consideraţi criminali care nu merită decât moartea”, a mai spus Dalai Lama, care le-a cerut tibetanilor „să spere în ce este mai bine, pregătindu-se pentru ce este mai rău”.

Budda al Compasiunii

Liderul spiritual tibetan Dalai Lama s-a născut într-o familie de agricultori, în satul Takser din nord-estul Tibetului, la data de 6 iulie 1935. Numele său real este Lhamo Dhondrub şi este considerat reîncarnarea lui Avalokiteshvara, adica „Budda al Compasiunii”. La vârsta de doar doi ani, a fost recunoscut drept al patrusprezecelea Dalai Lama, reîncarnare a precedentului Dalai Lama. La numai cinci ani, a fost numit lider spiritual al Tibetului şi şi-a început educaţia monastică, ce presupunea studiul logicii, al artei şi al culturii tibetane, sanscritei, medicinei, filosofiei budiste, poeziei, muzicii, teatrului şi astrologiei. Examenul final, desfăşurat în templul Jokhang din Llasa, s-a încheiat cu obţinerea gradului de Geshe Lharampa, echivalentul doctoratului în filosofia budistă. Pe 22 februarie 1940, Dalai Lama a fost încoronat la Lhasa, capitala Tibetului. Zece ani mai târziu, în 1950, Dalai Lama a preluat şi puterea politică. În acelaşi an, 800.000 de soldaţi chinezi au invadat Tibetul. După ce a stat în Tibet nouă ani sub autoritatea chineză, Dalai Lama a ales calea exilului. În anii ’80, imaginea lui Dalai Lama în lume a devenit tot mai cunoscută, pe măsură ce a început să călătorească şi să promoveze cauza tibetanilor. Cu toată notorietatea de care se bucura, Dalai Lama se considera un simplu călugar budist, cu un regim de viaţă auster. În fiecare dimineaţă, se trezeşte la ora 4, pentru a medita, după care programul său include treburi administrative, audienţe, învăţături religioase şi ceremonii.

Distrugerea izvoarelor civilizaţiei tibetane

„După 1959, conducătorii chinezi au distrus complet principalele izvoare ale civilizaţiei tibetane. Ei au atacat, mai întâi, ordinea socială, religioasă şi aristocratică, cu o furie neegalată de acoliţii lui Cromwell în Anglia, iar ulterior, atacurile devastatoare împotriva bunăstării materiale şi religioase a agricultorilor, păstorilor şi negustorilor tibetani de rând pot fi comparate, prin metode şi rezultate, cu invazia lui Cromwell în Irlanda. Singurii tibetani care vor fi profitat de instaurarea ocupaţiei chineze sunt „sărăntocii” şi subalternii cărora nu le-a mers întotdeauna bine sub “ancien régime”. Dar chiar şi aceştia au schimbat nişte stăpâni care le lăsau, cel puţin, consolarea religiei şi bucuria festivalurilor tradiţionale, cu alţii noi care, după încheierea zilei de lucru, îi obligă să asiste la învăţământul politic şi să-şi denunţe conaţionalii a căror umilire este urmarită de liderii locali”. – David Snellgrove & Hugh Richardson

Ioan BOTIS