Dan Brudascu: “Nu se poate trai fara lectura în mileniul trei”

Reporter: Rolul fundamental al diriguitorilor din cultură este acela de a făuri un suport real al formării unei mentalităţi culturale sănătoase, de a propune alternative, de a crea curente de opinie, de a-i determina pe ceilalţi să le pese de tot ce se petrece în cultura şi tradiţia locului. Ce faceţi concret în acest sens?

Dan Brudaşcu: În ceea ce priveşte rolul diriguitorilor din cultură, nu cred că este acela de a crea un suport real al formării unei mentalităţi culturale sănătoase, de a propune alternative, de a crea curente de opinie, ci, în primul rând, acela de a gestiona cum se cuvine activitatea din cultură. Din păcate, până în momentul de faţă, cu toate că suntem de aproape 20 de ani într-un sistem democratic, culturii română şi, în general, culturii statelor care au aparţinut structurii anterioare de orientare ideologică şi doctrinară le lipsesc managerii în domeniul culturii. Din acest considerent, din păcate, la nivel naţional, în România se poate vorbi despre o mentalitate depăşită sub aspectul percepţiei şi, mai ales, a realizării faptului de cultură. Noi rămânem încă, chiar dacă nu o recunoaştem deschis, la mentalitatea dinainte de 1989. O cultură dirijată, finanţată, în care sunt posturi călduţe şi sigure. De când mă implic personal în gestionarea activităţii culturale a municipiului Cluj-Napoca, şi aici mă refer în principal la Casa Municipală de Cultură, am încercat să implementez ideea necesităţii realizării de proiecte. Am stabilit încă din luna octombrie un program minimal de activităţi, care să corespundă diversităţii de gusturi, de vârstă, de opţiuni şi, mai ales, am avut în vedere ideea că această Casă de Cultură este un organism care trebuie să fie receptiv la solicitările beneficiarilor actului de cultură. De asemenea, ea trebuie să fie deschisă în permanenţă, fără nici un fel de oprelişti, la toţi cei care pot participa la actul de cultură în calitate de creatori sau de beneficiari. De acee, din 2009, în mod deosebit, am constatat cu bucurie că avem în activităţile noastre cuprinşi şi reprezentanţi ai minorităţii maghiare, avem pe data de 8 mai, cu ocazia zilei internaţionale a ţiganilo, o manifestare care va fi susţinută de formaţii artistice reprezentând  minoritatea ţigănească din municipiu şi din judeţul Cluj. În perspectivă vom organiza, sub egida multiculturalismului, care este o emblemă reală a Clujului, manifestări care să reprezinte cultura germană, cultura evreiască şi, de asemenea, în paralel, realizăm, fie sub egida universităţii populare, fie prin manifestările artistice propriu-zise, o serie de spectacole în care să se regăsească şi celelalte minorităţi etnice trăitoare în spaţiul geografic al judeţului Cluj.

Rep.: Care este cultura europeană (sau, poate, mondială) cu care credeţi că ne asemănăm cel mai mult şi de ce? Care ar fi diferenţele dintre publicul de aici şi cel de afară? Ce-l apropie pe român şi ce-l incită pe francez sau englez, de pildă?

D.B.: Mi-este foarte greu în momentul de faţă să spun dacă avem similitudini perceptibile cu o altă cultură în Europa sau în afara ei. În general, fiecare popor tinde  spre a-şi exprima eul spiritual şi cultural de o manieră inedită, personală. Ne putem asemui până la un anumit moment cu cultura austriacă sau franceză, în anumite privinţe şi cu cultura maghiară, pentru că ne apropie aceste spaţii extrem de reduse dintre cele două state. Am regăsit, de asemenea, unele asemănări în sfera culturii cinematografice în privinţa filmului documentar polonez, deci am putea face unele trimiteri şi spre cultura poloneză. Probabil că avem din fiecare aceste culturi câte ceva, dar noi vrem ca produsul final, cel care să ne reprezinte în contextul cultural european şi universal, să fie unicat, să fim noi înşine. În acelaşi timp trebuie subliniat faptul că noi nu avem condiţii identice şi nici propagatori cu aceeaşi dăruire  pe care o au alte culturi în România. Ne deosebim de francezi sau englezi, pentru că nivelele lor de cultură sau structura culturii pe care o au ei este, în parte, diferită de a noastră. Aş vrea să cred că şi la englezi şi francezi este o mai mare pondere a comercialului. Românii nu au fost descoperiţi de către  marii ofertanţi de acest tip de cultură. Ne lipseşte acest bagaj cultural pe care ei îl au datorită altor contexte politice, economice. Pe de altă parte, cred că şi gusturile sunt diferite. Nu consider că ar putea să se manifeste identic în situaţii date un francez, un englez sau un român, probabil datorită moştenirii pe care o au fiecare şi aici nu mă refer la greaua moştenire sau alte epitete jenante pe care le folosesc unii, ci mă refer la ceea ce reprezintă datul naţional pe care îl are vrând, nevrând, conştient sau inconştient, fiecare dintre cei care trăiesc astăzi în spaţiul european.

Rep.: Poezia face lumea mai bună. Sunt pe lume mai mulţi poeţi sau mai mulţi cei care se sfâşie între ei? Mai naşte poeţi tineri această ţară? Mai avem astăzi critici literari adevăraţi (în comparaţie, de exemplu, cu perioada anilor ’60 – ’70) ?

D.B.: Sunt întrebări extrem de grele, pentru că în lume se face foarte multă poezie. De circa 35 de ani traduc în mod curent poezie universală. Cred că până în momentul de faţă am tradus undeva spre 1000 de poeţi din întreaga lume. Mă consider avizat în traducerea de poezie şi mulţumit de producţia imensă de poezie bună care se realizează în lume, inclusiv în zone despre care am auzit prea puţin. Se produce poezie bună şi foarte bună şi în România. Intrigat de lipsa de reacţie a unor instituţii specializate şi plătite din fonduri publice pentru a face cunoscută această bună poezie în lume, am realizat în urmă cu doi ani o antologie a poeziei române din ultimii 35-40 de ani în limba engleză. Aici se regăsesc poeţi din mai multe generaţii, de mai multe stiluri, de mai multe genuri, dar am avut un singur criteriu în selecţia lor-criteriul valoric. Din fericire, sunt foarte mulţi criticii buni de poezie. Nu sunt toţi la nivelul lui Nicolae Manolescu, dar există şi în cultura Clujului, şi în spaţiul publicistic al Clujului oameni cu un simţ critic extrem de pronunţat şi extrem de motivat sub aspectul culturii poetice pe care o au.

Rep.: Există o soluţie de a reorienta consumatorul către artă, de a-l educa?

D.B.: Trebuie să existe, pentru că, altfel, lăsăm omul să rămână cantonat doar în jungla unei existenţe în care violenţa, trivialul, valorile spiritualităţii acestui popor nu pot răzbte până la oameni, iar acest om sfârşeşte prin a se animaliza, a se înstrăina de valorile culturale şi, în felul acesta, devine mai sărac spiritual, mai puţin incapabil de a face faţă încercărilor la care-l vor supune anii viitori, deceniile viitoare. Eu sunt dornic să atrag spre faptul de cultură, spre evenimentul cultural, nu numai toate categoriile de vîrstă sau socio-profesionale, ci preponderent tineretul, pentru că vreau să-l scot de sub influenţa nefastă a barurilor, a consumului de droguri, a statului excesiv în faţa calculatorului, alunor preocupări care n-au nici un fel de consistenţă, care nu-l fac nici mai complex, nici mai bogat spiritual şi să-l aduc în sala de spectacole, să-l fac să asculte o conferinţă de bună calitate, să vadă la cinematecă un film reprezentativ pentru o epocă sau pentru o zonă geografică, să-l determin să se aplece asupra valorilor etno-culturale ale acestui popor şi ale Europei, în general, şi să-l fac să se gândească dintr-o perspectivă culturală la condiţia sa actuală şi viitoare. Cred că spre asemenea obiective trebuie să ţintească toate instituţiile de cultură, inclusiv cele de la nivel local.

Rep.: Ce reprezintă cultura şi lectura beletristică în societatea contemporană? Se poate trăi fără lectură?

D.B.: Sunt oameni care în afară de sportul popular sau cum se vor numi acum ziarele de sport nu mai citesc nimic altceva. Se poate trăi fără lectură, dar cred că acel om care face acest lucru este un om extrem de sărac, cu un orizont atât de strâmt, încât îmi este teamă de ce s-ar putea produce cu el. Nu se poate trăi fără lectură în mileniul trei şi nu se va putea trăi vreodată. Dacă nu dorim să aducem omul la starea animalică, atunci va trebui să insistăm ca el să aibă acces prin cele mai diverse şi accesibile forme  la lectură, la text. Pentru că verba volant, textul rămâne şi el este foarte important. Putem constata, din păcate, că dacă, spre exemplu, înainte de 1989 te băteai pentru o carte bună, ajungeai să dai şpagă pentru ea ca pentru un kilogram de zahăr sau pentru un salam, brânză ori ouă, în momentul de faţă zac cărţile bune în librării şi sunt foarte puţini cei care se duc să le cumpere. De vină sunt şi cei care “produc” cărţile, mă refer îndeosebi la editori, la tipografi. Costurile sunt de multe ori inaccesibile. În condiţiile în care în România salariile sunt aproape de mizerie în comparaţie cu state europene, dar preţurile sunt de tip european, evident că acea sumă pe care omul putea să o aloce   lecturii s-a redus dramatic şi deşi se produce mult mai multă carte de calitate decât înainte de 89, se cumpără şi se citeşte mult mai puţin. Asta, pentru că gusturile s-au schimbat, pentru că generaţiile s-au schimbat, obiectivele urmărite sunt diferite de ale generaţiilor anterioare şi există această insuficient de bine corelată politică editorială faţă de potenţialul, resursele şi capacitatea de absorbţie din partea populaţiei a acestei producţii de carte.

Rep.: Ce mesaj cultural transmiteţi generaţiei care a intrat în vârtejul postmodern al ispitelor de tot felul, fără să ştie că a existat şi o vreme când acestea nu erau nici de conceput?

D.B.: Nu m-aş limita la un singur mesaj. În primul rand, aş vrea să atenţionez tânăra generaţie, cu toată preţuirea pe care o am faţă de ea, asupra ideii de a acorda atenţia şi respectul cuvenit tradiţiei. Şi eu, când eram la vârsta adolescenţei, consideram că totul începe cu mine, dar nu este adevărat. O cultură adevărată şi consistentă este o cultură în care tradiţia joacă un rol extraordinar de important. Trebuie avut în vedere şi acordat respectul cuvenit valorilor anterioare. Indiferent de domeniu- ştiinţific, cultural, musical, plastic, sportiv- trebuie acordate o preţuire şi un respect, evident, nu exagerat, ci după o receptare critică obiectivă, nepărtinitoare, tuturor celor care au creat ceva semnificativ pentru cultura, pentru literatura, pentru poezia acestei ţări. O altă chestiune pe care vreau să o spun este aceea că nevoia de comunicare e foarte puternică. Dacă tineretul va rămâne sclavul calculatorului, acel tip de comunicare îl alienează, nu îl face mai receptiv la problemele lumii. Îl înstrăinează de realitatea în care trăieşte, or acest lucru nu este de dorit să se întâmple cu tânăra generaţie, pentru că ea devine mai vulnerabilă în faţa solicitărilor pe care le are viaţa faţă de fiecare dintre noi. Şi să nu uite că există vârste la care este potrivit să te joci, vârste la care este potrivit să te duci la discotecă, dar în permanenţă, în toate aceste vârste, trebuie să se acorde o importanţă cuvenită şi cititului, studiului, cărţii, cu alte cuvinte, unei munci aplecate spre ceea ce doreşti să realizezi în viaţă.

Adina Fartuşnic