Dan Crișan, șeful Serviciului Rutier din Cluj, a fost săltat de procurorii DNA în această dimineață, el fiind acuzat efectuarea de operațiuni incompatibile cu funcția care ar avea legătura cu firma de transporturi deținută de o rudă a acestuia, în vârstă.

Procurorii susțin că în realitate camioanele respective erau coordonate și administrate de către comisarul șef de poliție Dan Crișan, șeful Serviciului Rutier Cluj. Dat fiind că infracțiunea este pretabilă de o condamnare cu suspendare, Dan Crișan a fost eliberat în urmă cu scurt timp, urmând a fi cercetat în libertate.

Dan Crișan este în prezent cercetat penal de doamna procuror Berindei, de la biroul teritorial al DNA de la Maramureș.

Presa locală a scris zilele trecute despre un alt polițist clujean, Ionel Buda. În dosarul lui Bogdan Durlea. fostul șef de la ISCTR Cluj, apare și numele comisarului șef Ionel Buda, de la Poliția Economică, care se pare că ar proteja interesele economice ale unei societăți comerciale cu profil de balastiere. Potrivit foaiatransilvană.ro, Buda și soția lui, Georgeta, sunt nașii de botez al copilului lui Ștefania Ferencz, fost secretar general în cadrul Ministerului de Interne, dar și omul de maximă încredere al primarului Clujului, Emil Boc, scrie ziardecluj.ro.

La puțină vreme de la eliberarea lui Durlea, iată că un alt polițist clujean este vizat de o anchetă DNA, și culmea coincidențelor, tot pentru o firmă de transport. Din câte se pare, la Cluj se formase o mică gașcă de polițiști care apărau interesele unor firme private.

Potrivit declarației de avere, Dan Crișan, deține din 2005 o casă de 300 mp în Șimleul Silvaniei: Acesta conduce un Mercedes pe care l-a achiziționat în 2017. În aprilie Dan Crișan a vândut un apartament pentru suma de 55.000 de euro. Acești bani se regăsesc în cele două conturi în euro. Are două credite contractate în valoare de 100.000 de lei scadente în 2025. De asemenea, a împrumutat de la CAR IPJ Cluj suma de 20.000 de lei, la fel scadentă în 2025. Salariul acestuia, la fel ca și al soției, angajată tot la IPJ Cluj, sunt confidențiale.

1 COMENTARIU

  1. La Cluj,asa in timp,in baza sloganului mai o pila mai un cunoscut…la nivel de institutii,s-a format un adevarat CARTEL CRIMINASL care isi apara doar propriile interese .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.