„Presa nu e vinovată pentru că a devenit partizană, ci pentru faptul că nu a recunoscut deschis aceste lucruri. Cum este în străinătate: nu vom citi niciodată într-un Le Figaro poziţii de stânga, aşa cum în Le Monde n-o să citim poziţii extremiste. Aceeaşi structură o are şi presa americană şi cea engleză, oriunde doriţi să vă îndreptaţi atenţia. Presa ar trebui să aibă o ţinută, o linie, nu să slalomeze la infinit. Doar pentru o lozincă de genul «jos Băsescu», trebuie să dai şi în stânga şi în dreapta. A spune «jos Băsescu» poate să însemne ca eşti de stânga, dar nu poţi să fii de dreapta şi să spui «jos Băsescu». E o contradicţie. Cât de mare ar fi frecuşul între partide nu poţi să spui asta pentru că te contrazici pe tine însuţi”, a declarat criticul literar Dan Cristea, la Întâlnirile ziuaveche.ro.
ZiuaVeche: Cum vedeţi evoluţia presei româneşti, având în vedere că foarte multe cotidiane au dispărut de pe piaţa, printul a evoluat către varianta on-line?
Dan Cristea: Eu cred şi n-aş vrea să fiu rău, însă presa românească şi-a cam făcut-o cu propria mână. Pentru ca ajunsese atât de partizană, încât pentru mulţi oameni nu mai era de citit. Eu de pildă, de unde acum caţiva ani cumpăram şi eram abonat la trei, patru publicaţii, încet, încet am renunţat la ele, mă mai uit pe internet, deşi îmi place să citesc ziarul aşa cum se citeşte, cu foşnetul hârtiei. Presa nu e vinovată pentru că a devenit partizană, ci pentru faptul că nu a recunoscut deschis aceste lucruri. Cum este în străinătate: nu vom citi niciodată într-un Le Figaro poziţii de stânga, aşa cum în Le Monde n-o să citim poziţii extremiste. Aceeaşi structură o are şi presa americană şi cea engleză, oriunde doriţi să vă îndreptaţi atenţia. Presa ar trebui să aibă o ţinută, o linie, nu să slalomeze la infinit. Doar pentru o lozincă de genul «jos Băsescu», trebuie să dai şi în stânga şi în dreapta. A spune «jos Băsescu» poate să însemne ca eşti de stânga, dar nu poţi să fii de dreapta şi să spui «jos Băsescu». E o contradicţie. Cât de mare ar fi frecuşul între partide nu poţi să spui asta pentru că te contrazici pe tine însuţi. Din acest punct de vedere cred că o transparenţă mai mare a presei ar ajuta, o moralitate pentru că nimeni nu ignoră că presa are patroni, însă aceştia ar trebui să fie mult mai tansparenţi şi mult mai puţin vizibili.
Presa socială duce lipsa de condeie talentate
Şi trebuie să spunem că presa politică, presa socială duce lipsa de condeie talentate. Prea uşor s-a pătruns în presă. Prea multă lume s-a transformat în ziarişti ; e plină lumea de analişti, de tot felul de nume dintr-astea cu glazură şi de fapt ei sunt de-abia nişte bieţi baieţi şi fetiţe, ieşiţi de pe porţile şcolii. Prea uşor fiecare are părere personală. Personal sunt uimit că fiecare în ţara asta are păreri. A avea păreri, opinii înseamnă că trăim într-o democraţie şi nu într-o dictatură cum vor unii să ne facă să credem, dar a avea părere înseamnă a avea şi argumente. Dar a avea părere, aşa numai pentru că eşti Gică contra, e o tâmpenie. Există păreri de două feluri : părerea argumentată, intelectuală şi cea de Gică contra. Trebuie luat şi acest aspect în consideraţie.
Sunt uimit, răvăşit că în mass media, oameni care sunt agronomi, altul e contabil, sau altul specialist în cosmetică sau nu ştiu ce, toţi ăştia la un loc pot să se exprime despre economie, în egală măsură despre politică, finanţe şi despre cultură, ei pot trata orice subiect. Nu poţi să faci cosmetică şi să fii şi finanţist. Toată lumea crede că poate ocupa orice loc şi că o opinie urechistă este o opinie intelectuală.
Categoric, sunt cărţi care n-au nevoie de critică
Dan Cristea la Intalnirile Ziuaveche.roZ.V.: Vă vom provoca: Alexandru Bogdan Stănescu într-un interviu la Ziuaveche.ro, cu Iolanda Malamen, spunea că oamenii n-ar mai trebui să citească deloc critică. Să citească direct cartea şi să nu mai ţină cont de părerea criticilor. A mers până acolo încât a spus că o să dispară critica de întâmpinare. E o tendinţa de marginalizare a criticii?
D. C.: E o părere şi hai să spunem lucrurilor pe nume: în genere este părerea scriitorilor frustraţi. Frustraţi că încă nu s-a scris despre ei într-un mod elogios, frustraţi de faptul că unii au ce scrie, că alţii nu şi atunci e simplu ! Ce nevoie mai avem de critici! Lucrurile nu stau chiar aşa : categoric sunt cărţi care n-au nevoie de critică. Sunt cărţile de consum în care e nevoie numai de reclamă, este ceea ce citiţi pe pagina a patra a unei cărţi cum că este o acţiune fascinantă şi nu poţi să o laşi din mână. Asta este tot ce se poate scrie despre cartea respectivă. Dar sunt şi cărţi care depăşesc nivelul de înţelegere al multor cititori. Criticul este un specialist. Vrem, nu vrem, el rămâne un specialist al lecturii. Ori dacă eşti interesat de cărţi, care pun probleme de la stil până la cele de tehnică literară, citirea criticii este necesară. Şi nu numai atâta. Eu cred că în ultimele decenii ale secolului pe care tocmai l-am părăsit, s-a pus mare preţ pe teorie şi critică literară. În critica literară există lucruri la fel de fascinante pe cât pot fi şi în ficţiune. Din contră, literatura română actuală suferă de prea puţină întâmpinare critică. E bine că se publică mult şi trebuie lăsaţi oamenii să publice. În loc să facă prostii, e mai bine să publice, nu trebuie să le punem pumnul în gură, dar în acelaşi timp trebuie să învăţăm să facem diferenţa între o literatură bună şi mimarea literaturii. A devenit foarte uşoara mimarea literaturii.
Mihaela Popescu Taulet,Alin Burtescu,Foto: Alin Burtescu
Ziua Veche
Citeşte mai mult pe www.ziuaveche.ro
