Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David a făcut o analiză asupra modului în care a evoluat România la 33 de ani de la Revoluție.
Acesta a infirmat termenul de 20 de ani propus de Silviu Brucan pentru ca românii să învețe democrația, potriit adevarul.ro.
Adevărul: Au trecut 33 de ani de la Revoluția din 1989 – moment în care paradigma „omului nou”, pe care comuniștii au încercat să-l construiască timp de 45 de ani, a dispărut. Cum percepeți dumneavoastră că s-a schimbat poporul român din punct de vedere al profilului psihosociocultural în acest timp? Ce mai păstrăm din fondul acela psihologic, ce am schimbat?
Daniel David: Paradigma comunistă a „omului nou” a dispărut din angajamentele formale, dar a rămas încă sub formă de valori, norme și axiome psihosociale în mintea unor oameni. Schimbările psihoculturale au loc, dar adesea acestea se întâmplă în cadrul unor schimbări psihoculturale mai largi, de obicei mondiale, astfel că diferențele dintre diverse țări/culturi se schimbă mai greu, în ciuda modificării scorurilor absolute ale unor țări/culturi.
Totuși schimbările scorurilor absolute pot forța vechile instituții dintr-o cultură să se schimbe. Într-un studiu (vezi tabel) din 2020 am arătat că România s-a modernizat, iar această modernizare este determinată mai ales de mentalitatea noilor generații.
Emanciparea are loc și în cazul experților, și a pseudoexperților
După Revoluție, România a început o nouă etapă a existenței, etapă în care s-a integrat în UE și în NATO. Ce schimbări au generat aceste evoluții la nivelul principiilor și valorilor? Cum s-au raportat românii la aceste schimbări?
Spațiul vestic este construit paradigmatic pe două valori cardinale, și anume individul autonom (care pune accent pe individ și pe cooperarea cu alți indivizi) și descentralizarea puterii sociale. Aceste două valori cardinale colorează și determină instituțiile sociale. Prin integrarea în NATO și UE, România a trebuit să asimileze diverse instituții. Această asimilare a venit însă în tensiune cu fondul nostru valoric, și anume individul colectivist (nu autonom), care pune accent pe grup în logica unei familii extinse, nu pe individ, și concentrarea puterii sociale (nu descentralizarea puterii).
Din această tensiune însă a rezultat o flexibilizare a valorilor psihosociale, autonomia individului și descentralizarea puterii sociale începând să pătrundă în fondul psihocultural românesc, mai ales prin generațiile mai tinere. În acest moment, schimbarea paradigmei vechi este inevitabilă, iar miza nouă este procesul de emancipare (ex. a avea vocea ascultată, a participa la decizii etc.) care, venind însă pe un fond cu instituții deocamdată mai slabe (inclusiv în educație), ne polarizează societatea, în condițiile în care emanciparea are loc și în cazul experților și a pseudoexperților, în cazul bunului simț dar și a tupeului etc.
În astfel de vremuri avem nevoie de instituții care să rămână reper, dincolo de tulburările din jur sau de presiunile la care sunt supuse. Nu este ușor, dar este fundamental pentru sănătatea societății. Spre exemplu, poate că uneori nu ne plac pozițiile academiilor naționale/universităților – că doar toți avem sentimentul că ne pricepem (sau ne putem pricepe imediat cu ajutorul internetului) la toate -, dar acestea au fost create de societate ca anticorpi proprii pentru a proteja adevărul științific care susține civilizația și bunăstarea noastră, dincolo de adevărurile populare, ideologice, politice.
Nu-i o problemă ca un om educat și emancipat să problematizeze lucruri din orice sferă, dar apoi deciziile trebuie lăsate instituțiilor pe care le-am creat cu acest rol, altfel ne distrugem anticorpii proprii, iar în final ne distrugem pe noi înșine.
Avem nevoie de 40 de ani pentru a învăța democrația
Analistul politic Silviu Brucan spunea în anii 90, că românii vor învăța democrația în 20 de ani. Profesorul american de jurnalism Peter Gross, ale cărui studii s-au concentrat pe Europa Centrală și de Est, Profesor Honoris Causa al UBB, a susținut, într-un interviu, că ar fi nevoie de 60 de ani pentru ca românii să învețe democrația. Nu o să vă cer o cifră, pentru că este foarte greu de dat, ci vă întreb ce ar trebui să luăm în calcul când ne gândim la acest lucru? Suntem mai aproape de estimarea lui Brucan sau a lui Gross?
O generație se poate socoti în abordările de psihologie cam o dată la 20/30 de ani. De la Revoluția anticomunistă din 1989, tinerii comuniști de atunci (mai ales cei bine îndoctrinați/activiști/mai puțin autoreflexivi etc.) au ocupat și ocupă poziții de putere și influență socială, sigur mulți prezentându-se acum ca democrați; dar valorile și reflexele vechi se sting greu și adesea se exprimă tacit, transmițându-se apoi chiar și copiilor lor.
Sigur că spațiul vestic la care am aderat în 2004/2007 (NATO/UE) – și în general fenomenul de globalizare (și internetul) – ne ajută în schimbarea mentalităților vechi (efectul este mai mare asupra formării celor noi în cazul copiilor), dar schimbarea se face treptat. Așadar, estimarea mea este între a celor doi, și anume că atunci când „Generația Milenialilor” (cei născuți între 1981-1996) și „Generația Z” (cei născuți între 1997-2010/2012) vor ocupa pârghiile de putere/influență socială, democrația va fi instalată în lege și spirit în țară. Așadar, nu 2010 (cum a sugerat Brucan), nu 2050 (cum pare că ar fi sugerat Gross), ci eu estimez în jur de 2030.
Când scăpăm de „descurcat” și „știi pe cineva care rezolvă”
Relația românilor cu regulile și cu legea a fost una complexă, având în vedere că de multe ori regulile erau atât de stricte încât încălcarea lor devenea, de multe ori, necesară pentru a avea o viață cât de cât decentă. Românii au învățat să „se descurce” ignorând sau încălcând regulile. Vedem în societatea de astăzi exemple numeroase de situații în care „descurcatul” este folosit la scară largă fără a avea dileme morale legate de încălcarea regulilor (unul dintre numeroasele exemple fiind relația politicienilor cu doctoratele). De ce credeți că este atât de greu să schimbăm paradigma „descurcatului”? Cum putem să facem acest lucru?
Alternativa la „descurcat” și întrebarea „cunoști pe cineva care mă poate ajuta/rezolva?” este reprezentată de „abordarea instituțională” ghidată de reguli prin întrebarea „care este procedura?”. Așa cum am spus, avem încă instituții slabe!
Fondul nostru vechi psihocultural nu favoriza instituții, ci relații personale și „șefi”, iar asimilarea instituțiilor după aderarea la spațiul vestic nu s-a încheiat, multe dintre instituții fiind forme fără fond sau distorsionate în procesul de adaptarea la profilul nostru psihocultural.
Presiunea UE/NATO va duce însă în timp la asimilarea corectă a instituțiilor, odată cu modernizarea fondului psihocultural.
Evoluția tehnologiei (internet, inteligență artificială, tehnologia video deepfake) și ultimele evenimente cu impact mondial (pandemia, războiul din Ucraina) aduc mari provocări cetățenilor care trăiesc în democrații consolidate. Ce putem face pentru a recupera decalajul cauzat de faptul că suntem o democrație tânără și de a face față provocărilor amintite mai sus?
Nu cred că trebuie să gândim acum în logica de a recupera decalaje. Și democrațiile vechi sunt în plin proces de schimbare/adaptare, așadar trebuie să ne sincronizăm cu această schimbare!
Iată o schimbare politică majoră, la care trebuie să ne adaptăm: adesea tinerii nu participă în procent mare la vot/alegeri, deoarece ei nu mai gândesc în cicluri electorale (cu procedurile asociate – alegeri etc.).
Fiind în plin proces de emancipare, ei consideră că pot trage la răspundere factorul politic (și „șefii” în general) oricând, prin proteste de diverse tipuri, dezbateri de forță etc. În logica veche dezbaterile avea loc mai ales în perioada alegerilor, apoi urmând perioada de implementare – ușor mai calmă, fără a lipsi însă dezbateri, dar nu foarte puternice, deoarece puterea era legitimată de votul oamenilor – , perioadă care urma să fie judecată la noile alegeri.
Asta aduce o stare de tensiune neobișnuită pentru unii la nivel social și este primită cu surpriză de factorul politic (și unii actuali sau fost „șefi”), care, neștiind cum să reacționeze adecvat, amplifică tensiunea socială, punând la risc chiar democrația!
Românii și Schengen: „Când cineva îți blochează obiectivele nu este normal să fii pasiv”
Intrarea în Schengen a devenit, cel puțin, în ultima lună un obiectiv important de țară și nu am văzut demult un interes atât de mare acordat unui scop comun. Eșecul aderării a determinat reacții de dezamăgire, protest și de boicot economic față de Austria. Foarte mulți români consideră că Austria a abuzat de dreptul său de veto. Este o reacție normală? Este o reacție eficientă?
Psihologic vorbind, atunci când ai o frustrare – adică cineva îți blochează dorințele/obiectivele/interesele legitime/drepturile etc. – nu este normal să fii pasiv sau calm/relaxat sau mulțumit/bucuros! Rațional este important să lași emoția negativă să se exprime, dar în forma uneia sănătoase (ex. nemulțumire/asertivitate), nu nesănătoase (ex. furie/agresivitate).
Nemulțumirea susține comportamente adaptative, te poate stimula să cauți soluții la problemă (frustrare), în timp ce furia/agresivitatea aduce probleme suplimentare, complicând frustrarea inițială. Așadar, deși oamenii reacționează în diverse feluri, greu de controlat, liderii ar trebui să reacționeze rațional.
V-am întrebat cu mai multe ocazii care sunt elementele ce ar trebui schimbate la societatea românească pentru a schimba țara în bine. La nivelul relațiilor interpersonale, ați menționat că ar fi important să creștem nivelul de încredere pe care-l avem față de ceilalți; iar la nivelul societății, ați menționat despre rolul educației, în speță, al educației superioare care formează specialiști în toate domeniile. Având în vedere că sunteți de mai bine de doi ani în fruntea celei mai importante universități din România și având în vedete ce s-a întâmplat în acești doi ani – pandemia, războiul din Ucraina, criza energetică, criza de mediu care se acutizează, preconizata criză economică), vreau să vă întreb dacă cele două elemente despre care vorbeați (încredere, educație) au rămas valabile, s-au schimbat sau s-au rafinat?
Suntem tot acolo! Avem nevoie de mai mare încredere interpersonală, care să stimuleze cooperarea, care la rândul ei va stimula instituții puternice ce vor putea apoi nu doar folosi potențialul bun pe care îl avem (inteligență/creativitate/ambiție etc.), dar care vor organiza mai bine și viața socială.
Ce putem face pentru a fi mai pregătiți ca societate față de provocările unei perioade istorice caracterizate printr-o succesiune rapidă de crize și schimbări?
Să generăm deștept instituții care să fie nu doar puternice, dar și flexibile. Flexibilitatea trebuie însă să nu ne scoată din setul valoric asumat – ex. individul autonom și descentralizarea puterii -; noi trebuie să fim creativi în a găsi modalități noi de exprimare a setului valoric în funcție de contextul/schimbările în care ne aflăm. Doar așa vom proteja democrația în noul context psihocultural!
