Secretarul de stat Ovidiu Cîmpean este unul dintre sinecuriștii pe care Emil Boc i-a adăpostit ani de zile sub aripa sa. Cîmpean s-a angajat la Primăria Cluj-Napoca în anul 2006 pe postul de inspector de specialitate în cadrul Direcției de Evidență a Persoanelor, Serviciul Informatic și Ghișeu Unic, iar în anul 2010 a ajuns șeful Serviciului Relații Comunitare și Turism. În anul 2012, Ovidiu Cîmpean a fost numit director în cadrul direcției Comunicare, Dezvoltare Locala si Management Proiecte, funcție pe care a ocupat-o până în toamna acestui an.

Potrivit declarațiilor sale de avere completate de-a lungul timpului, Ovidiu Cîmpean și-a investit banii în imobiliare, la bursă și în alte fonduri de investiții.

Cea mai veche declarație de avere completată de Ovidiu Cîmpeanu datează din anul 2010. La acel moment, acesta deținea numai un autoturism Renault Megane, iar funcția de șef al Serviciului Relații Comunitare și Turism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca îi aducea acestuia un venit anual în valoare de 21.126 lei.

În anul 2012, Ovidiu Cîmpean declara că deține un apartament de 63 m², dobândit în anul 2011 (prin programul prima casă); un autoturism marca Renault Megane fabricat în anul 2007. Potrivit declarației de avere, acesta contractase un credit în valoare de 45000 € și avea venituri anuale în valoare de 47.123 lei din cadrul Primăriei Cluj-Napoca și alți 22.200 lei/an din cadrul Universității Babeș-Bolyai, reprezentând bursa de doctor.

Averea lui Ovidiu Cîmpean a înflorit după nuntă

În anul 2014, Ovidiu Cîmpean s-a căsătorit, iar în declarația completată în anul 2015 se arată că la averea familiei s-a mai adăugat un apartament cu o suprafață de 39 m², pe numele soției sale Andra-Maria Cîmpean, dobândit în anul 2013, prin cumpărare (prin programul prima casă).

Pe lângă imobil, apare și un autoturism marca Smart for 2, fabricat în anul 2001 și, pentru prima dată, apar și bani în conturi:  1990 € și 20.120 lei. De asemenea, pe lângă datoriile sale, care în anul 2015 scăzuseră la 37000 €, s-au mai adăugat și datoriile soției, în valoare de 38000 €. Familia Cîmpean a declarat un cadou de nuntă în valoare de 12000 € și venituri salariale anuale în valoare de 48.431 lei de la Primăria Cluj-Napoca și o indemnizație de membru în Consiliul de Administrație al Sălii Polivalente în valoare de 3278 lei, la care se adaugă și veniturile soției Andra-Maria Cîmpean, în valoare de 24.440 lei încasate de la SC Colonia Cluj-Napoca Energie SRL și 5783 lei de la Regia Autonomă de Termoficare.

În declarația de avere completată de Ovidiu Cîmpean în anul 2016, pe lângă apartamentul său și cel al soției sale, mai apare încă un apartament dobândit prin moștenire în anul 2015 în municipiul Dej, cu suprafață de 70 m² din care deține o cotă parte de 3/16. Interesant este că în aceeași declarație de avere Ovidiu Cîmpean declară vânzarea unui apartament în localitatea Dej, în schimbul căruia a obținut 130.000 lei. Conturile acestuia au crescut considerabil, fiind declarați nu mai puțin de 89000 lei și alți 2400 €. La capitolul datorii mai apare un nou credit deschis în anul 2016 în valoare de 89000 lei.

Declarații de avere trase la indigo

Declarația de avere completată în anul 2017 pare a fi trasă la indigo cu declarația de avere din 2016. Ovidiu Cîmpean a declarat încă o dată apartamentul moștenit în Dej, dar și înstrăinarea apartamentului contra sumei de 130.000 lei. Principala diferență înregistrată fiind dispariția conturilor și depozitelor bancare din document.

În anul 2018, Ovidiu Cîmpean declară că a cumpărat, alături de soția sa, un apartament cu o suprafață de 43 m² în municipiul Cluj-Napoca.

Autoturismul Smart for 2 dispare din declarația de avere i nici de această dată nu sunt declarate alte conturi sau depozite bancare. Cu toate acestea, lista de datorii se înmulțește. La momentul completării declarației de avere, Ovidiu Cîmpean figura cu datorii în valoare de 64000 € și 298000 RON, veniturile anuale încasate din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca au crescut semnificativ ajungând la 86.901 lei, iar soția acestuia încasa 50.435 lei din cadrul Regiei Autonome de Termoficare. Ovidiu Cîmpean și-a suplimentat conturile, încasând venituri anuale de la Universitatea Babeș-Bolyai dar și de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj de aproximativ 8000 lei.

În declarația de avere completată în anul 2019, Ovidiu Cîmpean a notat că a înstrăinat un apartament, în data de 16 mai 2019, în schimbul sumei de 83000 €. La secțiunea active financiare, acesta a declarat un cont bancar în valoare de 149.452 lei. Familia Cîmpean a reușit să stingă o parte din datorii după vânzarea apartamentului, râmânând numai un credit în valoare de 30000 € și unul în valoare de 33.855 €. După cum era de așteptat, veniturile anuale încasate de la Primăria municipiului Cluj-Napoca au crescut la 105.717 lei. 

În anul 2021, Ovidiu Cîmpean a declarat că a cumpărat un apartament în Cluj-Napoca cu o suprafață de 80,9 m², depozitele bancare au dispărut, iar la lista de datorii s-a mai adăugat un credit în valoare de 398.716 lei. Ovidiu Cîmpean declara la acel moment că încasează venituri salariale anuale în valoare de 118.113 lei din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, iar soția acestuia încasa de la Regia Autonomă de Termoficare 62.582 lei pe an și din Parlamentul României încă 9251 lei.

Secretarul de stat își încearcă norocul la bursă

Potrivit celei mai recente declarații de avere completate de Ovidiu Cîmpean, se arată că acesta deține numai un apartament dobândit în anul 2021. Familia Cîmpean a înstrăinat două apartamente contra sumei din 93.500 €, respectiv 124000 € și a cumpărat un autoturism marca Volvo fabricat în anul 2021.  De asemenea, Ovidiu Cîmpean a declarat acțiuni și părți sociale în societăți comerciale în valoare de 247.671 lei, 19.171 dolari americani și 9400 €. Acesta a acordat un împrumut în nume personal în valoare de 74.500 lei. La capitolul datorii Ovidiu Cîmpean figura cu un credit în valoare de 390.000 lei. Veniturile anuale încasate se ridicau la 116.808 lei din cadrul din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, 9540 lei din cadrul Universității Tehnice, 23434 lei din cadrul Teletrans SA, unde ocupa funcția de președinte al Consiliului de Administrație, iar soția acestuia încasa de la Regia Autonomă de Termoficare un salariu anual în valoare de 66.194 de lei.

Citește și: Contractul de vânzare-cumpărare a Castelului Wesselényi din Jibou a fost anulat – Ziar Gazeta de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.