Conform informațiilor apărute în presa din Italia, fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov, condamnat la șase ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, s-a predat la o secție de poliție din Napoli. Potrivit Corriere del Mezzogiorno, Vâlcov era căutat internațional, după ce autoritățile judiciare din România au emis un mandat de arestare pe numele său la începutul lunii mai.
La vârsta de 46 de ani, el s-a prezentat marți seara la secția de poliție din Portici-Ercolano. Motivul prezenței sale în zona napolitană nu este cunoscut în acest moment.
Fostul ministru de Finanţe a fost dat în urmărire de către Poliţia Română, după ce a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Şi Minel Prina, fost primar al Slatinei, condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare în acelaşi dosar, a fost trecut pe lista persoanelor urmărite.
În luna mai a anului 2015, Darius Vâlcov a fost acuzat de către procurorii DNA de trafic de influență, spălare de bani și efectuarea de operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile pe care le-a deținut, și anume cele de primar al municipiului Slatina, senator și ministru al Finanțelor.
Alți inculpați în acest caz au fost Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, acuzat de complicitate la trafic de influență și complicitate la spălare de bani, omul de afaceri Lucian Petruț Șușală, acuzat de complicitate la trafic de influență, complicitate la spălare de bani și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și Bogdan Timofte și Cristian Tomescu, acuzați de complicitate la trafic de influență, spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Conform rechizitoriului întocmit de procurori, în anul 2009, Theodor Berna l-a contactat pe Darius Vâlcov, pe atunci primar al municipiului Slatina, județul Olt, și i-a propus să intervină în favoarea firmei sale la Compania de Apă Olt SA, pentru a obține contracte de lucrări pentru diferite obiective din Slatina, Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești. În schimb, Berna i-a promis lui Vâlcov 20% din sumele încasate în urma executării acelor lucrări.
Ca urmare a intervențiilor lui Darius Vâlcov, firma lui Berna a obținut contractele licitate în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt”. S-au încheiat contracte cu Compania de Apă Olt pentru multiple lucrări în valoare totală de peste 78 de milioane de lei, conform afirmațiilor procurorilor.
După obținerea acestor contracte de către firma lui Berna, în perioada ianuarie-martie 2011, Vâlcov ar fi vizitat în mod regulat sediul afacerii omului de afaceri, unde i-a fost remisă suma totală de 1,2 milioane de lei, în trei tranșe a câte 400.000 de lei fiecare. Banii erau predați atunci când Compania de Apă Olt efectua plăți în contul firmei respective, conform afirmațiilor procurorilor în documentele de înaintare către instanță.
Darius Vâlcov a mai fost acuzat că, din 2011 până în 2015, a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile de primar, senator şi ministru, folosind informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu şapte firme pe care le deţinea atunci şi pe care le administra prin interpuşi, obţinând astfel 2.272.200 de lei.
Procurorii au pus sechestru asigurător pe trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro şi 73.077 dolari, care au ajuns în posesia lui Darius Vâlcov. De asemenea, anchetatorii au pus poprire pe sumele de 90.000 de dolari, 1.322.950 de lei şi 600.000 de lei.
Procurorii DNA au făcut, în 26 martie 2015, şase percheziţii în localităţi din judeţul Olt, în municipiul Slatina şi în Bucureşti, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziţionate de Darius Vâlcov, prin interpuşi, de la case celebre de licitaţii, cu bani presupus obţinuţi din fapte de corupţie. În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, printre care Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Horia Bernea şi Octav Băncilă, potrivit DNA.
Citește și: DNA folosită ca vârf de lance în scandalul de la Prefectura Cluj