Viorel Băltărețu, deputat USR, a declarat într-o conferință de presă că în unele școli din cartierele din Cluj-Napoca, actul educațional lasă de dorit, iar profesorii nu-și permit să trăiască în orașul de „cinci stele”, care a devenit prea scump pentru locuitorii lui.
„E duminică seara și mii de familii clujene se gândesc cu groază la ce înseamnă o nouă săptămână după începutul anului școlar: stat în trafic cu orele. Împreună cu colegele mele, Alexandra Oană și Adriana Cristian, am susținut o conferință de presă la finalul primei săptămâni de școală.Am amintit că, într-un oraș în care se nasc în fiecare an 6.000 de copii, au fost create 2.500 de locuri noi în ultimii zece ani. Așa că mii de copii merg astăzi la școală după-amiaza. În unele dintre școlile din cartiere, actul educațional lasă de dorit. Iar dascălii buni, motivați, nu își permit să trăiască în Clujul devenit prea scump pentru locuitorii lui”, a precizat Viorel Băltărețu.
De asemenea, deputatul clujean a mai precizat că colegele sale au au reamintit soluțiile pe care le prezintă constant în ședințele de consiliu local: alveole rutiere în preajma școlilor, cu acces limitat într–un interval orar; culoare și trotuare de acces sigure spre școli, pentru elevi; școli și grădinițe noi în cartiere precum Bună Ziua sau în nordul orașului, dar și în zonele aflate în proces de regenerare urbană.
Citește și: Radu Moisin: Comuna Mărișel, peisaje ca în Elveția