Data de 9 mai este pentru Rusia ziua în care-l celebrează pe Stalin

Rusia atribuie dreptul dictatorului sovietic un rol major în învingerea lui Hitler şi prăbuşirea celui de-al Treilea Reich.

În tentativa sa de a rescrie istoria, Vladimir Putin depune eforturi pentru eliminarea oricărei paralele între dictatorul nazist Adolf Hitler şi dictatorul sovietic Iosif Visarionovici Stalin. Practic, preşedintele rus insistă pentru uitarea unui capitol sumbru al istoriei secolului XX, prezentat de istoricul britanic Roger Moorhouse ca o „alianţă între diavoli”.

Actualul lider de la Kremlin nici nu vrea să audă că Stalin a ucis

Prin urmare, el a decis că istoricii nu ar trebui să menţioneze acest lucru. În acord cu această idee, omul aflat de peste 20 de ani la putere în Rusia a cerut în ianuarie Dumei de Stat să dea o lege de interzicere a egalizării rolurilor Uniunii Sovietice şi Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, Kremlinul intenţionează să se doteze cu o pârghie legală pentru a pedepsi scrierile care se abat de la linia sa ideologică. Însă istoria rămâne aşa cum s-a petrecut, indiferent de ingerinţele politicului. Înainte de a fi duşmani, Hitler şi Stalin au fost buni colaboratori din interes. Au împărţit prin clauze secrete estul Europei şi au agresat împreună Polonia. Au permis chiar şi organizarea unei parade comune într-un teritoriu ocupat pentru a sărbători invazia din septembrie 1939.

Iosif Stalin şi Adolf Hitler sunt întruchipările celor mai sângeroase regimuri din prima parte a secolului XX: comunismul sovietic şi naţional-socialismul german. Antinomiile regimurilor lor totalitare îi făceau duşmani naturali. Cu toate acestea, cei doi au avut şi puncte comune, cum ar fi dispreţul faţă de democraţii şi capitalişti. Acest lucru le-a permis să coopereze pe unele chestiuni şi pentru un interval de timp, dar cu consecinţe nefaste până în zilele noastre. Un simbol al acestei alianţe contra naturii este fără îndoială Pactul Ribbentrop-Molotov. Ziua în care Stalin şi Hitler şi-au strâns mâna prin intermediari.

La 23 august 1939, ministrul german de Externe Joachim von Ribbentrop şi omologul său sovietic Veaceslav Molotov au semnat la Kremlin, în prezenţa lui Stalin, un pact diplomatic şi militar de neagresiune. Acest tratat i-a luat în acele zile prin surprindere pe occidentali şi a stârnit mai târziu un gust amar printre est-europeni. Motivul gustului amar: protocolul secret adăugat pactului, prin care Stalin împărţea Polonia cu Hitler şi îşi exprima interesul de a prelua sub control ţările baltice şi o parte a României, şi anume Basarabia. Astfel, Hitler câştiga o parte din spaţiul pe care îl considera vital pentru regimul său, în timp ce Stalin recucerea teritorii luate cândva cu forţa şi stăpânite pentru o vreme de ruşi.

La o săptămână de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, Hitler a ordonat invadarea Poloniei. Blitzkrieg-ul lansat de dictatorul nazist împotriva Poloniei la 1 septembrie 1939 a marcat începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Atacată de Hitler din Vest, Polonia s-a trezit imediat asaltată şi din Est. La 17 septembrie 1939, Armata Roşie intra în teritoriul polonez şi înfăptuia marea împărţeală de la Moscova.  În ziua invaziei sovietice în Polonia, Times scria: „Singurii care pot fi dezamăgiţi sunt cei cred în mod naiv că Rusia este diferită de vecinul său nazist”. Sfâşiată, Polonia a fost prima ţară europeană supusă concomitent ororilor naziste şi sovietice, în special cu lagăre de concentrare pe de o parte şi deportări pe de altă parte.

Potrivit istoricului Alison Rowley, deportările sovietice din Polonia nu sunt prezentate suficient

Lagăre de exterminare şi deportări Halina Babinska este o victimă a deportărilor Armatei Roşii. Avea doar 10 ani în septembrie 1939. Pe atunci, locuia în estul Poloniei, împreună cu părinţii, fratele şi cele două surori ale sale. „În acel an, revenirea la şcoală era diferită faţă de ceilalţi ani. Ne vorbeau despre autoapărare şi măsuri de precauţie în timpul unui atac. Eram în clasă şi am auzit explozii, bombardamente din avioane. Atunci şcoala s-a încheiat”, îşi aduce aminte ea. Apoi, continuă femeia, mai mulţi soldaţi sovietici au venit să-l ia pe tatăl său, membru al armatei poloneze. Nu s-a mai întors niciodată acasă. A fost arestat şi trimis într-o închisoare din Rusia. Câteva luni mai târziu, în februarie 1940, toată familia Halinei Babinska a fost deportată în Kazahstan. „Au venit, au găsit două valize şi i-au zis mamei mele că doar atât putea lua cu ea. Ne-au urcat într-un tren şi ne-au trimis în Kazahstan”, spune ea pentru ziarul Métro. În tren, mărturiseşte Halina Babinska, bebeluşi, copii şi femei mureau de hipotermie, iar soldaţii îi aruncau pur şi simplu pe unde nimereau. „Era o epurare etnică. Este foarte greu de imaginat atâta cruzime, era aproape ireal”, spune Halina Babinska.

Lech Andrzej Czerwinski, fost membru al rezistenţei poloneze, îşi aminteşte la rândul său despre anihilarea intelectualilor, mai ales de partea germană. De altfel, subliniază el pentru Métro, primele lagăre de concentrare erau destinate intelectualilor polonezi. Hitler a vânat apoi milioane de evrei, la fel cum a procedat şi Stalin, dar relatările istorice încă sunt sărace în privinţa antisemitismului dictatorului sovietic. „Măsurile adoptate împotriva inamicului rasial într-o jumătate a Poloniei (adică împotriva evreilor în Vest) erau aproape imposibil de diferenţiat de măsurile aplicate împotriva inamicului de clasă în cealaltă jumătate (adică împotriva anticomuniştilor în Est)”, remarcă Roger Moorhouse.

În timp ce Berlinul îşi asumă trecutul şi denunţă constant crimele nazismului, Moscova continuă să conteste probele şi să minimizeze uciderile în masă din dreptul ei. În primăvara anului 1940, în pădurea Katyn, peste 20.000 de soldaţi, intelectuali şi alţi membri ai elitei poloneze au fost asasinaţi de poliţia politică sovietică. Mii de români au fost ucişi de trupele sovietice în aprilie 1941 la Fântâna Albă doar pentru că au vrut să fugă din Bucovina de Nord ocupată în România. În toamna anului 1939, occidentalii au tot sperat să negocieze cu Stalin, mizând pe ceea ce îl îndepărta de Hitler, şi anume vederile ideologice. Dar dictatorul sovietic era mânat înainte de toate de interese şi continua să colaboreze economic şi militar cu omologul său nazist.

Brest-Litovsk

Un simbol al fraternizării sovieto-naziste în perioada de început a celui de-al Doilea Război Mondial rămâne defilarea militară comună de la Brest-Litovsk, care a avut loc la 22 septembrie 1939. Este oraşul în care în martie 1918 Puterile Centrale şi Rusia bolşevică au semnat un tratat de pace. Întâlnindu-se la Brest, astăzi în Belarus, soldaţii nazişti şi cei sovietici s-au îmbrăţişat şi au făcut schimb de mâncare şi ţigări. Apoi au defilat braţ la braţ sub privirile generalilor Guderian şi Krivoşein. Înainte de a pleca, după o masă bogată, Krivoşein i-a invitat pe jurnaliştii germani să viziteze Moscova după obţinerea „victoriei împotriva Albionului capitalist”.

Putin nu a spus niciodată nimic despre acest moment, în schimb l-a apărat mereu pe Stalin, susţinând, î că s-a comportat ca un lider de război.

Într-un final, diferenţele ideologice au ieşit la iveală. Hitler era un obstacol pentru ambiţiile lui Stalin şi viceversa. Hitler îşi dorea spaţiul vital, în timp ce Stalin spera la răspândirea comunismului în lume cu Moscova în frunte. La 22 iunie 1941, Stalin şi Hitler au devenit duşmani pe faţă. Anume această dată este reţinută de propagandiştii comunişti ca moment al intrării URSS-ului în cel de-al Doilea Război Mondial, prezentat ideologic ca „Marele Război pentru Apărarea Patriei”. Pactul nazisto-sovietic a durat doar 22 de luni, o treime din durata celei de-a doua conflagraţii mondiale, dar suficient cât să aibă consecinţe până în zilele noastre, în cazul României prin pierderile teritoriale suferite.

Sursa: adev.ro/qstktq

Citește și: 76 de ani de la înfrângerea lui Hitler