Adina Mihaela Chiș, avocata cunoscută pentru tarifele exorbitante a fost retrogadată la un salariu de 2300 de lei pe lună. Viceprimarul din Valea Ierii Mariș Marius Adrian a declarat pentru Gazeta de Cluj că: „Am vrut să îi reziliem contractul doar că pentru asta era nevoie de acordul ambelor părți. Așa a fost făcut contractul de la început, am vorbit cu doamna și îi facem un salariu de 2300 de lei pe lună plus TVA.”
În vara anului 2021, a fost încheiat un contract de asistență juridică între Primăria Valea Ierii și avocata Adina Mihaela Chiș. La acel moment a fost stabilit un tarif de 70 de euro pe oră și un salariu lunar fix de 12.919 lei. În anul 2022, odată cu inflația, au crescut și tarifele percepute de consilierul juridic, astfel salariul a fost majorat la 14.937 de lei pe lună. În perioada iulie 2021 – decembrie 2022, avocata Adina Mihaela Chiș a încasat peste 240.000 de lei (aproximativ 50.000 de euro) de la Primăria Valea Ierii. Este aproape incredibil cum o comună cu o populație de aproximativ 800 de locuitori investește sute de mii de lei anual în servicii de consiliere juridică. Cu atât mai mult că potrivit datelor furnizate de Primăria Valea Ierii în urma unei solicitări formulate de Gazeta de Cluj prin care am cerut să ni se comunice sumele pe care instituția le-a plătit în schimbul serviciilor de consiliere juridică, reiese că în perioada ianuarie 2018 – mai 2021 primăria a plătit numai 65.400 de lei consilierilor juridici.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți de acord.Ok