Doi tineri s-au bătut la o petrecere din Cluj-Napoca, agresorul i-a rupt maxilarul victimei, iar aceasta a trebuit operată. Situația odioasă a ajuns la Judecătorie, iar agresorul, pentru că e minor, a scăpat cu pedeapsă sub supraveghere, dar și cu plata unor despăgubiri morale de cinci mii de euro.

Faptele s-au petrecut în urmă cu doi ani, în 29 februarie 2020, la o petrecere într-o locuință privată din zona gării din Cluj-Napoca.
Din declaraţiile martorilor audiaţi, coroborate cu declaraţia inculpatului şi a persoanei vătămate, a reieşit că la un moment dat, persoana vătămată s-a deplasat la toaletă.

În timpul în care persoana vătămată se afla în toaletă, inculpatul a încercat să intre. Uşa fiind închisă, nu a reuşit, motiv pentru care între acesta și persoana vătămată s-a iscat o discuție contradictorie. În acest context conflictual preexistent, cei doi au ieșit din locuința gazdei, însoţiţi fiind de mai mulţi prieteni care participaseră la petrecere, unde s-au bătut. Inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu pumnul în zona feței, aceasta dezechilibrându-se și sprijinindu-se pe o balustradă. Inculpatul a continuat să îl lovească, atât în zona capului cât și a ficatului. 

Ca urmare a leziunilor traumatice suferite la nivelul feței, persoana vătămată a avut nevoie de 40-45 de zile de îngrijiri medicale. Agresiunea a încetat ca urmare a intervenției persoanelor care erau împreună cu cei doi.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în cursul urmăririi penale, dar a încercat să îi minimizeze gravitatea, arătând că a avut impresia că persoana vătămată ţinea un obiect contondent în mână, inculpatul reacţionând cu scopul de a se apăra de un posibil atac al persoanei vătămate. Din probatoriu însă nu s-a confirmat această variantă.

În urmă cu câteva luni persoana vătămată s-a constituit ca parte civilă, solicitând 20.000 de euro ca pagube morale, dar instanța a apreciat că cinci mii de euro sunt suficienți. ”În speţă, este incontestabil faptul că partea civilă a suferit atât fizic, cât şi psihic în urma infracţiunii a cărei victimă a fost. Astfel, din certificatul medico-legal reiese că, urmare a acţiunii violente a inculpatului, partea civilă a fost diagnosticată cu “traumatism maxilo-facial prin agresiune”, fractură dublă de mandibulă, fractură margine incizală, fractură coronară, excoriaţie frontală stângă, asimetrie facială, tulburări de alimentaţie.

Persoana vătămată a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, urmată de tratament medicamentos şi blocaj intermaxilar elastic pentru vindecare”, a arătat instanța. ”În acest sens, instanţa reţine că echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro, la cursul BNR de la data plăţii, este în măsură să înlăture efectele neplăcute din viaţa părţii civile, aceasta fiind o despăgubire echitabilă şi proporţională cu toate circumstanţele concrete ale cauzei, urmând ca inculpatul şi părţile responsabile civilmente să fie obligate, în solidar, la plata sa către partea civilă”.

Agresorul, în vârstă de 15 ani la data faptei, poreclit Fantoma, a fost condamnat la măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de șase luni de la data punerii în executare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Decizia a fost pronunțată în 10 iunie și e atacabilă cu apel în zece zile de la comunicare, afirmă Actual de Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.