Medicul care conduce Comitetul Județean de Combatere a Epidemiei cu Coronavirus, este celebra Adela Golea, director medical la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, și fost șef al UPU/SMURD Cluj.

Pentru cine nu știe, medicul Adela Golea a fost condamnat pe nedrept de justiția română, la un an și nouă luni de închisoare, pentru instigare la abuz în serviciu. Adela Golea a fost condamnată, la finalul anului 2019, după ce a decis să prioritizeze acordarea asistenței medicale de urgență în cadrul UPU Cluj, adică să salveze vieți în loc să se ocupe de ceea ce-i cereau polițiștii, anume recoltarea de probe de sânge de la șoferi, scrie cluj24.ro.

În calitatea ei de șef al UPU Cluj a decis ca medicii și asistenții medicali să nu se mai ocupe de recoltarea probelor biologice de la șoferii care au condus sub influența băuturilor alcoolice.

Refuzați de două ori, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca au deschis un dosar penal împotriva medicului, dosar care a ajuns la Judecătoria Cluj Napoca, care a decis să o condamne la închisoare cu suspendare.

Condamnarea a fost văzută de specialiștii în dreptul penal ca un abuz, deoarece medicul nu a încălcat nicio lege primară saau secundară, caz de pedepsire pe abuz în serviciu, ci doar un ordin de ministru, caz în care, potrivit Curții Constituționale a României, se aplică prevederile acestui articol din Codul Penal.

De la condamnare, la respect

Luni, Adela Golea a fost numită coordonator al Comitetului Județean de Combatere a Epidemiei cu Coronavirus. Nu a contat condamnarea sau cazierul, ci doar profesionalismul doctorului Golea.

Medicul spune că printre primele măsuri luate au fost instalarea corturilor de triaj pentru spitalele unde se prezintă persoane în număr mare, dar mai ales pentru persoanele care ar trebui să stea în autoizolare, care nu s-au declarat că vin din zonele roșii și care au anumite patologii care se transmit pe cale aeriană, la fel ca și coronavirusul și pot să creeze o aglomerare de pacienți.

”Rolul acestor corturi amplasate la Spitalul Județean Cluj și Spitalul de Copii Cluj este de a proteja anumite secții din spitale de această contaminare, fiind instalate înainte de unitatea de primiri urgențe în care intră pacienții care prezintă simptome specifice pandemiei, sau probleme respiratorii grave, care se pot transmite infecțios.
„În acest moment noi trebuie să protejăm populația, personalul medical și să încercăm să avem cât mai puține patologii infecțioase, pentru că dacă escaladează infecția cu CO-VID și vor fi cazuri severe nu vom putea face față”, declară doamna Golea.

Măsurile de protecție care trebuie urmate, mai spune dr. Golea sunt cele pentru patologiile respiratorii: mască, distanța minimă și mănușile.

„Este foarte important când strănutăm să nu o facem în fața celuilalt, ci în cot pentru că pe haine rămâne, în momentul în care strănuți în mână și atingi alte obiecte, toate acele obiecte preiau ce este pe picăturile pe care noi le-am eliminat”.

Sfatul medicului este de a ne dezinfecta cât mai des, să respectăm spălatul pe mâini și igiena cavității bucale, deoarece CO-VID19 se multiplică în faringe. Totodată, suntem rugați să încercăm autoizolarea și să nu ieșim din casă doar pentru motive întemeiate.

Aceste sfaturi sunt atât pentru persoanele care sunt sănătoase, cât și pentru cei care au o boală, sau imunitate redusă. Persoanele care suferă de afecțiuni pot face complicații, iar astfel există posibilitatea de deces.

În opinia doamnei Adela Golea, dacă populația ar respecta măsurile de igienă și prevenție am putea combate acest virus.

„Cei care vor să ajute sunt bine veniți, rugămintea este să ne respecte aceste indicații și să încercăm să întrerupem lanțul de transmisie, pentru că acele cazuri pe care le avem pozitive nu sunt cazuri de terapie intensivă, dar ce ne îngrijorează este ceea ce s-a întâmplat în Italia, ei nu au redus lanțul de transmisie și au foarte multe cazuri de terapie intensivă” declară aceasta.

Articol scris de Karla Fanea/Mihai Șoicacluj24.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.