Lukacs Dominic, un bărbat din municipiul Aiud, spune că este ținta unor abuzuri venite din partea poliției din localitate, în special a comisarului șef de la Biroul de Investigații Criminale, polițistul Manea Florin Alexandru, pasionat de columbofilie. Omul spune că de la o poză postată pe Facebook, ”mascații” i-au întors casa pe dos și a fost pus să publice un anunț într-un ziar în care își cere scuze față de comisarul Manea. Polițistul spune, jovial, că de fapt nu este nicio problemă și disputa a pornit de la un sărut părintesc dat pe frunte.

Lukacs Dominic, un bărbat de 36 de ani din Aiud, spune că este ținta unor abuzuri ale poliției din localitate. El face parte din cercul de apropiați ai luptătorului K1 Benny Adegbuyi și în 2009 a fost implicat în scandalul de la clubul Yax din localitatea Câmpeni. Însă, potrivit polițiștilor, comportamentul lui Lukacs nu reprezintă o problemă în Aiud.


Benny Adegbuyi

Omul spune că este șicanat de ani de zile de șeful biroului de Investigații criminale al Poliției din Aiud, Manea Florin Alexandru. Spre exemplu, în timp ce se afla într-o benzinărie din oraș, a fost interpelat de un echipaj de poliție care l-a pus să sufle în aparatul etilotest. Chiar dacă rezultatul a fost negativ, polițiștii i-au luat actele mașinii și i le-au dat peste câteva zile.

Polițistul Manea spune că Lukacs ar fi fost oprit pentru că îl urmărea în timp ce patrula prin oraș.

”Eram la benzinărie să-mi iau țigări și numai văd că vine la mine un echipaj de poliție și-mi cere să suflu în fiolă. Nici măcar nu eram oprit în trafic! Am suflat, dar nu băusem alcool că nu consum, însă tot mi-au luat actele mașinii ca să mi le dea înapoi peste câteva zile. Problema este cu comisarul de poliție Manea Alexandru care mi-a spus că el conduce orașul și că să am grijă!”, spune Lukacs

Pe de altă parte, polițistul explică extrem de jovial că nu are nimic de împărțit cu el.

”El e un personaj controversat pe-aici.  Eu n-am nicio treabă cu el, dar lucrurile au degenerat!

Îs de 20 de ani în politie, l-am cunoscut de când era copil si făcea probleme că nu-și plătea autobuzul. E o figură! Pe urmă a fost implicat într-o bătaie la Câmpeni și a fost în control judiciar. Atunci a fost începutul relației mele cu Rici (Lukacs Dominic Richard, n.red.). Dar, practic, nu ne-a făcut niciodată probleme. Acum mai mulți ani am avut plângeri de la patroana unui bar că face nebunii, că s-a legat de vânzătoare să-i dea cafea gratis, dar dosarele s-au soluționat cu clasare.

Într-o noapte, au fost mai multe spargeri și patrulam cu colegul. Am văzut că mă urmărește o mașina. Am sunat colegii, l-au oprit si era Rici! Colegii l-au dus la secție și l-au sancționat că n-a avut asigurare. Când am terminat patrula, m-am întâlnit cu el la sediul poliției și m-a întrebat dacă o să îl bată! Nu era vorba de așa ceva, l-am pupat pe cap, părintește, și i-am spus să fie mândru că un mare comisar de poliție l-a pupat în fund că el, în loc de cap, are un fund! Mi-a făcut plângere penală care s-a soluționat si i-am făcut și eu plângere. Și a cerut scuze și s-a terminat. Eu nu-mi pun mintea cu el… e o figura mare Rici!”, explică comisarul de poliție Manea.

Skanderbeg cu plângeri penale finalizat cu muncă în folosul comunității

După acest episod terminat cu o îmbrățișare părintească, între Lukacs și comisarul de poliție a început un ”menuet” al plângerilor penale.

”Dansul” a fost deschis de Lukacs care i-a făcut lui Manea o plângere penală care nu a avut nicio repercursiune asupra polițistului.

În 2017, Parchetul de pe lângă judecătoria Aiud și Manea Florin Alexandru l-au dat în judecată pe Lukacs pentru ”inducerea în eroare a organelor judiciare”. După un proces care a durat două luni, judecătorul a confirmat soluția de renunțare la urmărirea penală deschisă împotriva lui Lukacs.

Acest dosar a fost instrumentat de procurorul Gligor Lungan Cosmina de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. Problema din dosar a constat în faptul că Lukacs a formulat ”tendențios o plângere împotriva persoanei vătămate Manea Florin Alexandru, ofițer de poliție judiciară în cadrul Poliției Municipiului Aiud – Biroul Investigații Criminale – fără a avea temei legal, cu intenția de a șicana menționând în plângere că susnumitul, în repetate rânduri, a încercat să provoace partea vătămată, în timp ce se afla pe stradă, la fel procedând și în noaptea de 22/23.11.2014, în timp ce persoana vătămată se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu (…) când numitul Lukacs Dominic  aflat la volanul autoturismului marca Opel Tigra urmărind în trafic, cu scop șicanator, autoturismul de serviciu în care se aflau cei doi polițiști”, arată ordonanța procurorului.

De altfel, mai mulți martori, toți polițiști din Aiud, au declarat că ”între Lukacs Dominic și Manea Alexandru Florin și Chiorean Liviu (polițist) nu a existat nicio discuție contradictorie sau strigăte ori alte zgomote”. Chiar dacă nu este găsit vinovat de nimic, procurorul îl pune pe Lukacs să presteze, preventiv, 30 de zile muncă în folosul comunității. ”Pentru prevenirea în viitor a comiterii de noi fapte ilicite, se va dispune obligarea inculpatului la prestarea unui număr de 30 de zile muncă în folosul comunității”. Dosarul penal a ajuns în instanță și a fost judecat de Elena Adriana Filimon de la Judecătoria Aiud, care a menținut decizia procurorului.

Mai mult, Lukacs a fost pus de comisarul șef Manea Florin Alexandru să își ceară scuze în mod public. Așa că Lukacs a plătit un anunț în ziar în care își cere scuze față de polițist: ”Înțeleg să îmi cer scuze public de la domnul comisar șef Manea Florin Alexandru, din cadrul Poliției Municipiului Aiud, pentru orice neplăceri am cauzat acestuia”, arată textul anunțului.

”Nu l-am pus să facă așa ceva, a făcut-o el că așa a vrut!”, a mai spus polițistul din Aiud.

Percheziție fără suspect

Însă, lucrurile nu s-au oprit la un sărut părintește pe creștetul capului.

Luna trecută, Lukacs a postat pe Facebook o fotografie în care se mândrea cu un pistol, atât doar că pistolul era din plastic. În baza acestei fotografii, polițiștii și procurorii din Aiud, poate pentru a mai pipera atmosfera amorțită din oraș, au obținut un mandat de percheziție pentru Lukacs și i-au întors casa pe dos în căutarea pistolului. Arma nu a fost găsită.

”Eu am facebook doar pentru pasiunea mea de columbofil, dar am primit o înștiințare că apare unul cu o poză cu un pistol pe Facebook. Adjunctul poliției e fost șef la arme și mi-a spus că ăsta-i sigur un Beretta. Colegii, la fel, au spus că-i o Beretta. Am fost la procuror, i-am luat pe băieții ăia (trupele speciale SAS, n.red.) și am făcut percheziții. Le-am spus să nu rupă ușa că maica-sa e o femeie suferindă și ne-am comportat omenește. N-am găsit nimic! (Lukacs, n.red.) Ne-a spus că a spart pistolul. Am găsit, totuși, o sabie șmecheră, veche, și am pus-o la corpuri delicte. Dacă face cerere, i-o dăm că nu avem nimic de ascuns!

Clar că pistolul nu-i adevărat! I l-o fi împrumutat cineva ca să se joace de-a mafioții. Eu îs deschis până la Dumnezeu, nu-mi stă în caracter să hărțuiesc pe cineva. Eu nu m-am coborât la nivelul lui. El nu face necazuri pe aici, scandaluri sau altceva!”, mai spune comisarul de poliție.

La sfârșitul lunii ianuarie 2019, judecătorul Mihai Roman de la Judecătoria Aiud a dispus efectuarea unei percheziții domiciliare în locuința lui Lukacs Dominic (36 de ani) și a lui Popa Alexandru Răzvan (31 ani) ”în vederea descoperirii și strângerii probelor cu privirea la infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, respectiv arma din fotografia de pe Facebook, alte arme, acte ce atestă proveniența armelor, alte bunuri în legătură cu armele identificate în locuința celor doi făptuitori, pentru care s-a început urmărirea penală în dosarul 112/p/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud”, arată mandatul de percheziție.

Percheziții fără inculpat sau suspect

Însă, absurdul situației nu se oprește aici. Chiar dacă polițiștii au obținut un mandat de percheziție, iar mascații i-au întors casa pe dos, Lukacs Dominic nu a avut nicio calitate în dosarul care a fost deschis pe numele lui.

La câteva zile după percheziție, Lukacs a vrut să consulte dosarul în care era cercetat și în baza căruia i-a fost făcută percheziția domiciliară, dar procurorul i-a transmis că nu îl poate lăsa pentru că nu are calitatea de suspect. ”Cererea este inadmisibilă întrucât doar suspectul sau inculpatul are dreptul de a consulta dosarul cauzei. Lukacs Dominic Richard nu are în prezent calitatea de suspect”, scrie procurorul în ordonanța de respinge a cererii. Dosarul a fost făcut de procurorul Adriana Ciugudean de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud.

22 COMENTARII

  1. Rar politisti ca Manea, il cunosc personal pe acest comisar, un mare profesionist dedicat meseriei de politist. Cat despre Dominik…calca aiurea pe bec))). Manea este un tip brazdat de metal, nu este omul sa loveasca cetateanul si sa sicaneze. Comisare…))) tu sa fii acuzat de ceva))) ce gluma…))). Ne gasim peste cateva zile. Vin sa te salut, stii ca ai toata stima mea!)))

  2. domnule hari nu calac nimeni
    pe bec stai relax omu asta e obsedat de mine Manea florin comisaru si radu negru ajutorul de serif al orasuli aiud suntem ca in filmele western Serifu si
    ajutorul de serif

  3. Schimbu valutar din Aiud cine îl protejează, tot Rici? Sau ca în 20 de ani or fost 4 comandanți și nimeni nu se sesizează, mergeți joi în fața la coroana de aur sau în cursu săptămânii în fața la hotel Victoria, nu exista în România ce vezi în Aiud.

  4. Or greșit sa fie mutați pe sate toții care fac abuzuri, sau în alta parte. În Aiud se schimbă valuta și prin telefon că nu se feresc fraierii și te întreba cât? prin telefon, și altu dacă vinde doua parfumuri i face dosar, sau ca te pui pe internet cu un pistol de jucărie, i peste limita ar trebui făcut ceva acum.

  5. Dacă îi așa polițist Manea asta, domnu geany hary florin, de ce nui prinde de 20 de ani pe Emil și pe Lupei care schimba valuta la oricine pe față între polițiști și oamenii, îs sifoane și pe aceeși mâna sigur, sper sa vă mute pe toți pentru
    marea greșala pe care ați făcuto cu pistolu de plastic de pe Facebook.

  6. Chestia cu pistolul de jucarie, era nasoala pt politist daca il gasea ,dar daca nu e de jucarie ? nu se intreaba nimeni ,de ce nu s-a gasit totusi pistolul, daca este real ,nu se intreaba nimeni de ce nu a dus pistolul la politie dupa perchezitie sa fie comparat cu fotografiile postate ,eu tare mai cred ca pistolul este real si la stimabilul perchezitionat cea mai buna aparare este atacul .
    PS nu stiu cine este poltistul manea si nici interlopul rici mi-am dat o simpla parare ca un trecator prin viata, cu o experienta de peste 27 de ani intr-o meserie foarte indragita de mine si foarte hulita de altii .

    • Domnule Alin de ce nu iti dai numele real daca esti tot asa elveat im vorbe si in experienta a vietii de peste 27 ani!Ma faci Interlop pai oare tu cine esti cu adevarat? ce functie aia informator camatar invidios sau Militian sau fost Militian Acest Comisar Manea “Seriful orasuli si ajutorul lui De serif Radu Negru sa cred Patronii orasului aiud si sa cred Serifi si vorbesc pe la Spate pt cultura ta generala si ca si trecator in viata Astia nu au de munca si sunt obsedati de mine adica Find eu Rici daca ai ceva de spus dati numele tau real si
      nu vb din spatele unui calaculator fii barbat sa is faca treaba nu pe unii protejeaza pe unii din claca lor. eu is aici zic si in fata la ori cine pt ca am coloana vertebrala nu ma ascund dupa degete!

      • Tinere ,eu mi-am spus umila parare ,imi cer scuze ca te-am facut interlop dar am crezut ca te flateaza ,eu asa am crezut vazand fotografia ca vrei sa pari interlop , ca altfel nu imi explic ipostaza in care apari cu pistolul ….numele meu nu e interesant si nici functia ce am detinut-o ,idee e ca eu totusi cred ca pistolul este real si nu a fost de jucarie ,nu te supara totusi ca mi-am spus o umila parere la un articol care mi s-a parut interesant .Cat despre politist sau serif cum ii zici , tot respectul se vede ca isi face treaba bine ,eu nu il cunosc dar sunt sigur ca e un profesionist .Sa ai o zi frumoasa,tinere rici !!!!!

  7. Dar lumea nu stie de politisti din aiud care sunt camatari .va luati doar de Rici .Rusine politia aiud si mie mi rau bagat bete in roate .Niste mafioți sunt in poliția aiud

  8. Mai alifie de rici , te crezi mare mafiot ,ai…. esti un agarici mai tot aiudul te stie , ca ai buzunarele ca urechile la elefant ,….te milogesti la o cafea ,si nu ai bani sa mergi la buda publica ,,,vrei sa iti iei femeie cu japca ,ca nu sta nici una cu tine ca se sperie de tine ,hipopotanule ….cine are treaba cu tine ma, nu te mai baga singur in seama …..ca si asa esti de panarama ,huliganule ,ar trebui sa-ti fie rusine ,ai venit la Majestic si ai vrut cafea gratis …si daca nu ti-am dat ai sarit la bataie si ne-ai scuipat , ca tu esti mafiot ….., dute ma ca poluezi aerul in Aiud cu duhoarea ta …..vezi de treaba ca daca incepe sa scrie lumea esti de cacao fraiere

    • Referitor la ce ti am zis mai inainte ca erai cu 2 centi pe minut ca la vodoafone. Ca si hipiotianii au teritoriu lor tu nu ai nimica! Ai masurat bastoanele de la metru la km te ai inavtat sa citesti de pe bani de pe cafele ce ti a dat lumea plus te ai maritat tot cu o femeie. Te ai invatat sa scoti mizeria de sub unghii si purtai chilotii lu tatao si avei chilotii rupti in cur si ai caco cu dumgi pe chiloti si mai ai tupeu sa vb sub anonimat nebuna din choceni.Tu stai cuminte ca ai lasat public 24 si ai indreptata toate bananele din comert Andreea din Aiud din cauza ta nu mai sunt banae curbate fermectoare de bastoane ce esti ca esti ca si bagheta magica

  9. Tu alifie de Andreea de aiud sau cine esti xxxs pe tine de fustrata ce esti mandat miscator si inventaor de vorbe pai cred ca tu esti miloaga si vrei aa iti iei barbat cu japca cred ca esti transexual si te ascunzi dupa o identitate falasa daca esti asa sigura pe tine de ce nu iti dai numele complet si identitatea ta adevarta sau ai curajul sa vb aici doar in spatele monitoruli? poate te milogesti tu saracie fara termen ce esti si zdreamta ordinara care esti ai grija ce acuzatii aduci la
    adresa mea daca ai asa curja spunemi in fata sa te cunosc fata in fata ce te ai nascut obosita si esti o saracie fara termen pisu caca ca ai poate turturi la
    xxx si esti nespalata sau nespalata sau esti vro femeie cu mustata. Plus te xxx pe
    tine grija daca am eu bani sau nu sau vrei bani de la
    mine sa iti dau sa poti sa iti faci unghi false sa nu iti iei pufarin o saptaman sa poti sa te intretii maimuta ordinara daca esti asa curajoasa sau curajos zimi cine esti arati fata adevarta sageata albastra miloaga drecului si fustrat xxx de analfabet functional ce esti tu

  10. Eu am fost de multe ori la Aiud și ne-o dus rici acolo la cafea și plăteam când plecam , tot timpu tot ce era, rici a dus mulți clienți acolo la aceea cafenea,

  11. Mai ricipicii ,pistolarul p…di , tu te crezi zeu frate ,unde p..la mea ai vazut sa posteze cineva ce postezi tu retardul dracului si te miri ca vin mascatii la tine , pai esti oligofren rau ma,cine drecu venea la tina acasa ma broscoiule in buhaiu ala tau in buda aia daca nu te postai cu pistolul , vai de capu tau ….esti praf …mergi la crisma si nu ai bani sa platesti , injostitu drecului .Ai si tu un cotet de bmw si esti smecher ,auzi este victima ,este hartuit ,pai tu te hartuiesti singur fraiere de fiecare data cand te uiti in oglinda mutantule ….locul tau e la gradina zoologica ,eu nici in puscarie nu te-as baga…. care mor aia cand te vad ….la gradina zoologica cu tine ….saracii mascati ce duhoare or mai trebuit sa suporte….Nu te obosii sa-mi scrii ca nu prea le ai cu scrisu si daca vrei interval spune-mi numai unde sa vin si cand ,data , locul si ora …jegosule

  12. Bogdan
    Marius tu esti mandat
    miscator ?? cumava tu stii
    de intervale daca ma
    stii doar stii
    unde ma
    gasesti! sau esti sageta pus sa
    ma
    bagi la
    puscarie sau esti retard functional??

  13. Rici un baiat cunoscut de tot orasu,respecta pe toata lumea,serifu orașului il are la suflet de mult timp!!! Rici nu te lasa,fi barbat cum te stie toata tara !!!

  14. Rici un băiat cu caracter de aur !!!!
    Restul care comentați aiurea treceți la spălat mașinile MAI Aiud , pentru asta sunteti platiti nu sa comentați despre abuzul facut de plictisiți din birourile statului

  15. Rici e baiat bun nu a deranjat pe nimeni niciodata iar astia care l vorbiti de rau nu stiu ce motive aveti Rici frate nu te mai stresa viata merge inainte

  16. normal frate eu nu ma stresez doar stii bine ca cei care vorbesc aici aiurea vb de pe nume fake ca in fata nu au tupeu sa zica doar lumea stie cine sa ascunde in spatele acestori vb aiurea si nume fake

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.