În perioda festivalului Untold, un clujean își închiriază casa contra sumei astronomice de 36.000 lei pentru cele patru zile de festival.

Anunţul privind închirierea unei case în Cluj, pentru cele patru zile în care se desfăşoară festivalul, la preţul de 36.000 de lei, nu a rămas prea mult pe internet, pentru că proprietarul a găsit doritori. În schimb, vineri, la orele serii, printre oferte era un apartament cu o singură cameră în centrul oraşului care se putea închiria  la preţul de 22.000 de lei pentru patru zile. Există şi alte oferte asemănătoare..Un apartament cu un dormitor, situat la mai puţin de un kilometru de zona în care are loc festivalul poate fi închiriat pentru patru nopţi cu 23.400 de lei, iar altul situat în centrul Clujului e ceva mai ieftin şi se ănchiriază cu 20.000 de lei. De menţionat însă că niciunul dintre cei care au postat anunţuri nu are legătută cu organizatorii, cărora nu li se pot reproşa preţurile pentru intervalul amintit.

Că Untold 2021 se anunţă un mare succes o demonstrează şi faptul că joi,10 iunie, când s-au pus în vânzare primele abonamente, 11.000 de persoane şi-au achiziţionat tichetele puse la bătaie în numai câteva ore. Acestea se adaugă celor 45.000 de abonamente cumpărate încă de anul trecut. Organizatorii festivalului urmează să scoată la vânzare alte câteva zeci de mii de abonamente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.