DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI BĂSESCU

Aprecierile făcute de domnul Băsescu cu privire la declanşarea războiului anti-sovietic şi semnificaţia abdicării Regelui Mihai la 30 decembrie 1947 au tulburat apele, şi pe bună dreptate. În esenţă, acesta a spus că, dacă ar fi fost în locul lui Ion  Antonescu, ar fi ordonat şi el să se treacă Prutul, deoarece Basarabia era pământ românesc. A mai afirmat că regele a fost “slugă la ruşi” deoarece a semnat actul de abdicare. Pe de altă parte, mai părea că nu este prea încântat că i s-au restituit proprietăţile. Într-o discuţie ulterioară, de data aceasta la Naşu, impetuosul preşedinte spunea că, în caz de naufragiu căpitanul este ultimul care părăseşte nava, trebuind să aibă, în primul rând, grijă echipajului pe care-l conduce şi nu de soarta lui.
Cu privire la ordinul: “Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!” dat în 22 iunie 1941 ora 2:20, dacă ar fi citit anterior numărul din Historia pe care i l-a oferit, în timpul emisiunii de la B1 TV, Ion Cristoiu, nu cred că ar fi spus, fără ezitare, că el ar fi făcut la fel ca viitorul mareşal al României. Nimeni nu contestă că am cedat Basarabia şi Bucovina de nord, în urma unui ultimatum sovietic, fără să tragem un foc de armă, deci eram în drept să recuperăm teritoriile pierdute. Problema este  cu aliatul, Germania nazistă, care prin însăşi faptul că era una din puterile care ne-au constrâns să cedăm Ungariei Ardealul de nord nu puteam să o acceptăm ca o aliată. “Spune cine îţi este prieten ca să îţi spun cine eşti”. După cum alianţa lui Crin Antonescu cu Dan Voiculescu îl compromite iremediabil pe primul, la fel şi raporturile lui Antonescu cu Hitler l-au făcut deosebit  de vulnerabil pe Conducător . Acceptând că trebuia recuperat ceea ce ni s-a răpit cu un an mai devreme, trupele noastre nu trebuiau să treacă Nistrul. Aşa au procedat finlandezii care nu au depăşit limitele teritoriului lor naţional ocupat de ruşi. Din această cauză pe Gustav Mannerheim nu l-au prădat sovieticilor şi l-au trimis în Elveţia, iar după Al Doilea Război Mondial şi-au păstrat o anumită independenţă şi nu au fost comunizaţi. Antonescu a ajuns cu trupele noastre în Caucaz şi Stalingrad, fără să aibă un accord cu nemţii cu privire la ce vom primi de la Axă, după ce se va termina războiul, Mareşalul a fost indiscutabil o figură tragică, care l-a costat viaţa. A demonstrat în Primul Război Mondial că era un militar remarcabil, iar în perioada interbelică s-a dovedit un om cinstit dar – fără îndoială – nu a avut calităţi de om politic. De aici, până a spune ca domnul Ponta că poziţia Rusiei care l-a făcut pe Băsescu “neruşinat” este una corectă, mi se pare un lucru de neacceptat. În acest partid, PSD, există o tendinţă pro-rusă constantă. A început cu Iliescu, care a făcut din România singura ţară fostă socialistă care, după decembrie 1989, a încheiat un tratat cu Uniunea Sovietică; apoi un urmaş este Mircea Geoană, care înainte de alegerile prezidenţiale s-a deplasat la Moscova, şi continuă cu Victor Ponta, care ia apărarea ruşilor. Dă dovadă de o consecvenţă demnă de o cauză mai bună. (A apărut un nou filo-rus, Cozmin Guşă care – potrivit relatărilor presei – a susţinut o teză de doctorat în care susţine că apropiindu-ne de Federaţia Rusă, devenim mai buni aliaţi cu Franţa şi Germania!).
Cât priveşte afirmaţia lui Băsescu că abdicarea regelui Mihai are semnificaţia unei aserviri faţă de Moscova, aceasta este profund nedreaptă. Este adevărat că ruşii i-au făcut cu un an în urmă drept cadou un avion de vânătoare şi că l-au decorat cu ordinul Pobeda, cea mai mare distincţie militară, dar aceasta a fost acceptată şi de generalul Eistenhower, iar avionul nu putea fi refuzat, ţinând seama că eram o ţară învinsă. Mihai s-a opus, cât a ştiut şi cât a putut, dictatului rusesc şi a instrumentelor acestuia din Partidul Comunist, dar în această categorie odioasă au intrat şi liberalii lui Guţă Tătărescu. A făcut grevă regală, refuzând să promulge actele normative emise de guvernul  lui Groza, dar este tot atât de adevărat că a acceptat, în 1946, să deschidă  Parlamentul ţării, ales în urma unor alegeri falsificate, deşi Maniu i-a recomandat să nu facă acest lucru. Dacă se face o analiză sine ira et studio a rolului lui Mihai, alături de Carol I şi Ferdinad, în istoria României , acesta este unul categoric pozitiv. Refuzul de a semna abdicarea nu cred că ar fi modificat cu ceva evoluţia ţării. Soarta noastră era determinată de o supraputere a cărei urmaşă, Federaţia Rusă, este mult iubită de Antene şi Realitatea. Mult mai gravă este afirmaţia lui Băsescu că i se poate reproşa Regelui o complicitate tacită în săvârşirea Holocaustului. Este adevărat  că, formal, monarhul era şeful statului, deşi toate constituţiile erau abrogate. În consecinţă, efectiv regele nu deţinea puterea. Antonescu stătea puţin mai în spate la ceremonii oficiale şi mergea cu Mihai pe front, dar acesta din urmă era captiv al Mareşalului, care nu l-a informat că va declanşa operaţiunea militară în estul ţării. Mihai a acţionat împotriva Mareşalului la 23 august  1944 dar acest lucru a fost posibil pentru faptul că avut sprijinul partidelor istorice, al puterilor aliate, şi, îndeosebi, al armatei. Întoarcea armelor împotriva Germaniei şi Ungariei ne-a permis să recuperăm Ardealul de nord.
Deşi la prima reîntoarcere în ţară a lui Mihai, permisă de autorităţi, l-au aşteptat cu emoţie peste un million de oameni, nu cred că restabilirea monarhiei mai este posibilă. De asemena, şi dacă regele revenea pe tron la începutul anilor ’90, el era un monarh constituţional şi tot cu actuala clasă politică trebuia să colaboreze. Corupţia nu s-a inventat la noi, ci este veche de când e lumea. Pe malul Dâmboviţei, nivelul acesteia este comparabil cu cel din ţările africane şi cu vecina nu prea îndepărtată, Grecia.
În cele două chestiuni abordate, războiul anti-sovietic şi abdicarea regelui, Băsescu a făcut evidente greşeli pe care ar fi trebuit să şi le asume.

                                                                                                                                          Adrian Man
Sângeorz-Băi, 6 iulie 2011