Europarlamentarul PD-L Rareş Niculescu semnalează 'deficienţe grave' în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene pentru dezvoltarea rurală şi i-a trimis o scrisoare ministrului Agriculturii, Dacian Cioloş, cu sugestii referitoare la îmbunătăţirea situaţiei.
'Aceste sugestii, formulate împreună cu mai mulţi consultanţi în domeniul proiectelor cu finanţare europeană din judeţul Cluj, vizează în principal ca deficienţe grave anunţarea tardivă a regulilor de întocmire şi depunere a proiectelor, modificarea frecventă a acestor reguli şi a formularelor de cerere, excluderea ONG de la finanţare, modificarea punctajelor de selecţie şi, nu în ultimul rând, birocraţia excesivă', arată, într-un comunicat, europarlamentarul Rareş Niculescu.
El oferă ca exemple faptul că 'formatul cererii de finanţare pentru fondurile destinate modernizării satelor a fost modificat de opt ori în două săptămâni' sau faptul că 'o modificare a criteriilor de eligibilitate, operată peste noapte, riscă să elimine din rândul potenţialilor beneficiari primării de comune care au investit zeci de mii de euro, din bani publici, în studii de fezabilitate şi redactarea de proiecte'.
Europarlamentarul mai spune că deficienţele pe care le-a constatat 'reprezintă piedici în calea absorbţiei fondurilor europene, mai ales a celor pentru modernizarea satelor prin construirea de drumuri, introducerea reţelelor de apă şi canalizare'.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.