După celebrele cazuri ale lui ŢUNDREA, acuzat şi condamnat la 25 de ani închisoare pentru viol şi omor deosebit de grav asupra unei fetiţe de 11 ani, şi eliberat după 12 ani de detenţie grea ca nevinovat, ca şi cazul tânărului de 19 ani, ALI AHMAD, condamnat la 13 ani de închisoare pentru trafic de droguri şi eliberat după 9 ani petrecuţi în închisorile româneşti, deloc comode,  privat de cei mai frumoşi ai adolescenţei, ne aflăm în faţa unui alt caz, pe care ne luptăm să-l desluşim şi să convingem de data aceasta Instanţa Supremă să nu dea curs judecării recursului, atâta timp cât cei doi fraţi BILCĂ, de 21 şi 23 de ani, au fost condamnaţi la 16 ani de închisoare pentru omor, în baza unei mărturii mincinoase.
Susţinerea noastră se bazează pe mărturia celor doi tineri, dar şi a mamei lor, care în mod obsedant ne spune că băieţii ei nici măcar nu se aflau în zona crimei, nemaivorbind de acuza de a fi omorât pe cineva, victimă care întâmplător le era şi prieten. Nu există un motiv al faptei, în schimb existau interferenţe politice ale Primarului şi Şefului de post, cu manifestările celor doi copoi de a fi şi de a menţine opoziţia de la acel timp.
Să acuzi şi să distrugi vieţi şi destine de oameni numai pentru a-ţi satisface orgolii de moment, mi se pare de neacceptat şi chiar de condamnat, dacă mă gândesc că sunt oameni care din demnităţi publice îşi permit luxul să ignore şi să calce în picioare, tot ce-i mai sfânt pe lume.
Nici nu-i mai pot numi oameni pe aceste creaturi, cu puţine circumvoluţiuni, care acuză fără probe şi impun legea după bunul plac!
Este bine ştiut faptul că la I.C.C.J în recurs nu se mai administrează probe şi că, un verdict dat, e bun dat şi greu mai poate fi întors înapoi, spre a fi rejudecat.
Ce vină au aceşti Judecători de Înaltă Curte, că se află în faţa unor probe şi sentinţe, aşa-zis temeinice şi legale şi sunt puşi în situaţia dificilă de a se pronunţa pe ceva care pare a fi o mare eroare Judiciară?
      Desigur,  domniile lor nu au nicio vină, numai că fără un pic de prudenţă şi fără o cercetare atentă, se poate uşor cădea pe panta unui eşec profesional până la urmă, iar noi, societatea, să mai amânăm aflarea adevărului, iar cei doi tineri, în persoana lui Bilcă Ciprian şi al lui Bilcă Adrian Aurel, să-şi plângă zilele prin diverse închisori, suferinţă dublată de lacrimile mamei lor, Lenuţa, o femeie singură şi bolnavă, căci tatăl lor i-a părăsit şi îi priveşte de pe lumea cealaltă, neapucând să-i vadă liberi.
     Există în toate şi un gram de noroc şi anume faptul că O.A.D.O (Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului) a luat cunoştinţă de cei doi necunoscuţi încriminaţi şi a solicitat  Poliţiei Târgu-Mureş şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş să înceapă cercetările pentru mărturie mincinoasă asupra singurului martor din dosar.
Cum Justiţia  nu este oarbă şi judecă sub stindardul independenţei şi al imparţialităţii, rămânem la convingerea că adevărul nu este decât unul singur şi el nu poate fi ascuns într-un mod mârşav în hârtii, ci trebuie susţinut de fapte.

Analist Politic
prof.Univ.Dr. Florentin SCALETCHI

5 COMENTARII

  1. E CORECT ,FRATII BILCA SUNT NEVINOVATI ….au primit 16 ani ptr ceea ce nu au facut …nu este posibil asa ceva ….sa de-a domnul sa fie bine…felicitari d-nule Presedinte.

  2. Oare de ce nu sunt de acord acesti judecatorii cu legea aceea de aplati personal si nu statul despagubiri celor subjugati de acest sistem mafiot si ordinar.Pacat dn. presedinte ca nenorocesc suflete si oameni exact cum au facut si cu acea vrajeala de mita a cazului dumneavoastra.Credeti ca europeni sunt orbi cu justitia noastra.Va dati seama cam ce faceau acesti mostenitori ai sitemului comunist cu noi cetateni ,daca nu am fi fost monitorizatii de europeni.Aveti de grija ca an fata lui dumnezeu nu o sa vina parlamentari sa va salveze domnilor sau doamnelor justitiari

  3. cum naiba a ajuns asta sa comenteze la voi cind el e la randul lui condamnat pentru luare de mita. nu imi vine sa cred dar de la man nu ma mai astept la nimic coerent.
    „ÃŽn baza art. 33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 lit. b C.pen. contopeÅŸte pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare”. asta ses arata in sentinta lui scalethi.acum vad ca procesul se va si rejudeca la curtea de apel bucuresti

  4. Domnule profesor ,
    Lasand la o parte articolele prevazute in legislatia juridica caduca, cutuma a vechii oranduiri, considerate de unii jaloane pentru viata altora si facilitati pentru propriile persoane, nici nu stiti ce mare dreptate aveti in cartea dumneavoastra, 22 de ani între
    „NU-MI OMORÂŢI COPILUL!”
    şi ,,UNDE EŞTI, TATI ?”.
    Totodata fara sa va aduc un repros admit ca a-ti omis neintentionat (deoarece nu cunoasteti amanunte)implicarea organizatiei sinoisto- seoroş-iste in politica din România postdecembrista precum si modalitatea prin care suntem pusi in postura de a ceda incetul cu incetul tot ce are Romania mai valoros. Mai tragic este faptul ca acest lucru este facut cu stirea si ajutorul celor care ar trebui sa sustina intgritatea si intregirea acestui neam.
    Mai multe amanunte pe http://www.romanialeaks.org/
    Cu stima si consideratiune

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.