Procurorul DIICOT Cluj, Daciana Deritei este implicata într-un nou scandal. Aceasta este acuzata ca ar fi tratat cu „rea vointa” un caz de trafic de persoane. Potrivit unor surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul, unul dintre inculpati ar fi nevinovat, dar este tinut în spatele gratiilor din cauza procurorului clujean.

Magistratii sunt persoanele care ar trebui sa vegheze la respectarea legii si în primul rând a dreptatii. Din pacate, excesul de zel, incompetenta sau de ce nu rea vointa fac ca oameni nevinovati sa stea dupa gratii ani buni, în principal din cauza purtatorilor de robe. Gazeta v-a prezentat de-a lungul timpului cazuri în care procurorii clujeni au savârsit abuzuri grosolane asupra unor persoane care la urma s-au dovedit a fi nevinovate. Un caz antologic este cel al unul clujean care a stat dupa gratii mai bine de noua luni, din culpa procurorului DIICOT, Daciana Deritei, iar mai apoi acesta a fost achitat de trei instante din tara. Din pacate, cazul respectivului clujean nu este singular. În momentul de fata, un locuitor al municipiului Turda este cercetat pentru savârsirea infractiunii de trafic de persoane, trafic de minori si pornografie infantila prin sisteme informatice. Cazul lui pare foarte asemanator cu cazurile tipice pe care procurorul Daciana Deritei le-a instrumentat. Adica, dovezi putine si arestari facute la „misto”.  

Deritei îsi „baga coada”

În anul 2007, Sândeanu Geani a intrat în vizorul DIICOT serviciul teritorial Cluj, acesta fiind arestat pentru savârsirea infractiunilor mai sus amintite. În fapt, acesta este acuzat de catre procurorii DIICOT de faptul ca ar fi facut parte dintr-o retea care avea ca principal „domeniu de activitate” traficul de persoane. Procurorii clujeni au considerat ca acesta, împreuna cu mai multi asociati ar fi constâns prin amenintari, violenta fizica si verbala mai multe tinere sa practice prostitutia. Totusi, în urma administrarii probelor la dosar, cazul clujeanului apare ca fiind unul foarte „subtire”, acesta fiind pus în libertate de doua ori de catre judecatorii Tribunalului Cluj. Motivul pentru care acesta a fost pus în libertate este unul cât se poate de clar: „lipsa de probe”. Totusi, în urma recursului, acesta a ramas dupa gratii, sursele noastre afirmând ca Daciana Deritei si-ar fi „bagat coada”,  „recomandând” judecatorilor de la Curtea de Apel Cluj sa mentina starea de arest preventiv pentru Sândeanu Geani.

Subtire, domle’, subtire

Dosarul în care clujeanul este acuzat de aceste infractiuni deosebit de grave este unul extrem de „subtire”. Astfel, probatoriul procurorilor cuprinde o serie de dovezi si marturii care s-au dovedit a fi false, fiind contrazise de cele din sala de tribunal. Astfel, una dintre partile vatamate din acest caz, sora cu concubina acestuia, a declarat în fata politistilor ca a fost obligata de catre Sândeanu sa se prostitueze. Aceasta a declarat ca a fost fortata sa mearga la mare împreuna cu Sândeanu si cu alt inculpat din acelasi „lot”, unde ar fi fost obligata sa se prostitueze. În realtate, din spusele mai multor martori, aceasta a venit expres la Sandean, exact de ziua acestuia, si l-a luat din curtea familiei convingându-l sa mearga la mare. Conform martorilor, la mare, Sandean i-ar fi promis ca dupa ce se vor reîntoarce la Turda vor ramâne împreuna, chiar daca acesta traia în concubinaj cu sora partii  vatamate cu care are si un copil. Dupa ce s-au întors în Turda, Sandean nu s-a tinut de promisiune. În consecinta, partea vatamata l-a „turnat” la politie, acuzându-l ca a obligat-o sa se prostitueze. Singura problema este ca respectiva parte vatamata este cunoscuta pentru activitatile pe care le desfasooara în parcarile din municipiul Turda. Totusi, în fata instantei, aceasta a declarat ca a data aceasta declaratie din „ura personala”. În consecinta, judecatorul a refuzat sa ia în considerare declaratia acestei parti vatamate, punându-l în libertate pe Sândeanu. Totusi, acesta nu s-a bucurat foarte mult timp de viata înafara închisorii, decizia tribunalului fiind atacata prin recurs la Curtea de Apel Cluj, judecatorii de la aceasta instanta refuzând în doua rânduri judecarea inculpatului în stare de libertate. Mai mult decât atât, în fata instantei, una dintre  partile vatamate a declarat ca politistii au scris de fapt declaratia, aceasta doar semnând-o.

Porno procurori

Mai mult decât atât, probele care îl acuza pe acesta de savârsirea faptelor din rechizitoriu sunt extrem de „subtiri”. Astfel, în dreptul acestuia sunt doar trei parti vatamate, nu s-a realizat un flagrant, nu exista probe clare, iar bunurile confiscate, care se presupune ca ar fi fost obtinute din activitati ilicite valoreaza doar câteva sute de lei. Mai mult decât atât, infractiunea de pornografie infantila prin sisteme informatice este una extrem de ciudata. Astfel, la perchezitia realizata la domiciliul inculpatului s-au descoperit mai multe CD si DVD continând material pornografic. Pe doua din respectivele suporturi optice erau inscriptionate doua filme care prezentau acte sexuale filmate cu o camera de amatori în care sunt prezenti minori. Totusi, respectivele filmulete circula pe hub-urile din toata tara de mai multi ani, fiind deja de notorietate ipostazele în care apar respectivii tineri. Singura problema este ca respectivele filmulete au fost descarcate de români din toata tara, o simpla cautare pe programele de sharing demonstrând ca înca exista un numar imens de români care detin pe calculatoarele proprii respectivele filmulete.

Sechestru ilegal

Din pacate, abuzurile procurorului Daciana Deritenui nu se opresc aici. Astfel, odata cu arestarea inculpatului, Deritei a ordonat politistilor sa puna sechestru asigurator pe toate bunurile inculpatului. Din exces de zel, acestia au pus sechestru si pe un imobil apartinând mamei lui Sândeanu. Asta în conditiile în care aceasta avea încheiat la momentul respectiv un antecontract de vânzare-cumparare, urmând ca în perioada urmatoare sa-si fi finalizat toate procedurile pentru întabularea apartamentului. Procurorul a motivat faptul ca respectivul apartament ar fi fost cumparat din banii lui Sândean, bani obtinuti din activitatile ilicite. Totusi, este curios cum vor reusi sa demonstreze procurorii acest fapt. Mai mult decât atât, acest dosar pare unul extrem de ciudat în conditiile în care doi dintre incuplatii din acest „lot” au fost arestati în luna iunie, iar Sândeanu în luna octombrie. Este posibil ca în spatele arestarii lui Sândeanu sa se regaseasca aceeasi maniera securista de a actiona a procurorilor în cazuri de „criminalitate organizata”: întâi aresteaza si apoi cauta probe. Si cum dosarul trebuia sa fie cât mai stufos, si pentru a le iesi numarul de persoane pentru a putea constituii un grup infractional, procurorii DIICOT l-au arestat si pe Sândeanu.   

   

Stefan Trandafir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.