Un clujean a făcut o descoperire macabră pe strada Fabricii de Chibrituri din cartierul Mărăști. Omul a descoperit un cadavru al unei femei și a alertat autoritățile. Cetățeanul, vizibil afectat de situație, ne-a mărturisit că femeia a zăcut moartă, cel mai probabil, ore bune până a fost găsită: „Era mov la fața si uda toata”. 

„La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 07.30, un bărbat a sesizat prin SNUAU 112 Poliția municipiului Cluj-Napoca despre faptul că în timp ce se deplasa pe str. Fabricii de Chibrituri a observat cadavrul unei persoane de sex femeiesc după gardul împrejmuitor al unui teren.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativa din cadrul Poliţiei Mun. Cluj Napoca pentru verificarea aspectelor sesizate și pentru cercetarea împrejurărilor în care a survenit decesul femeii. Pe corpul femeii nu au fost observate urme vizibile de violență; trupul acesteia a fost transportat la IML pentru efectuarea necropsiei și stabilirii cauzei exacte a decesului.

Până în prezent nu s-a reușit stabilirea identității persoanei. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de „ucidere din culpa. Se fac investigaţii, verificări şi activităţi informativ-operative în vederea stabilirii imprejurărilor concrete care au dus la decesul victimei şi cu privire la identificarea acesteia”, au transmis reprezentanții IPJ, la solicitarea Ziar de Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.