Criza deșeurilor de origine animală se adâncește, după ce Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Cluj a transmis că la nivelul județului există numai șapte unităţi de neutralizare a subproduselor de origine animală (SNCU), care se ocupă de incinerarea cadavrelor animalelor și a produselor expirate provenite de la operatorii din industria alimentației publice.

Situația este cu atât mai gravă cu cât din cele șapte firme numai una poate prelua deșeuri de la alte persoane fizice sau juridice, iar celelalte sunt autorizate numai pentru incinerarea de SNCU generat de propria unitate. Costurile sunt pe măsură, fapt care duce la nenumărate cazuri în care oamenii aleg să-și îngroape animalele pe unde apucă, iar produsele expirate devin hrană pentru câini și pisici.

Într-o ediție anterioară, Gazeta de Cluj vă prezenta cum după falimentul Protan SA, una dintre cele mai mari companii de procesare a deșeurilor animale din România, tratarea și îndepărtarea animalelor moarte sau infestate toxic din județul Cluj a rămas în coadă de pește. Însă, deșeurile de origine animală nu se rezumă numai la cadavrele animalelor, ci și la produsele alimentare. Potrivit normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, operatorii din industria alimentației publice nu au voie să elimine deșeurile, fie ele de origine animală sau non-animală, prin aruncarea la gunoi. Este obligatoriu ca aceștia să le predea unei firme specializate și autorizate de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentului (ANSVSA) pentru a fi incinerate. Prin urmare, orice comerciant din domeniul alimentației publice care produce deșeuri de origine animală trebuie să încheie un contract cu o companie specializată în gestionarea și eliminarea acestor deșeuri. 

Din păcate, în peisajul actual, operatorii economici din industria alimentației publice și proprietarii de animale ajung în situația în care apelează la metode frauduloase pentru a atesta incinerarea produselor expirate sau a cadavrelor, pe motiv că unitățile specializate în domeniu nu fac față sau percep taxe mult prea mari. 

Numai două unități de neutralizare preiau deșeurile de origine animală și de la terți

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Cluj a transmis la solicitarea reporterilor Gazetei de Cluj că la nivelul județului există un număr de șapte incineratoare care desfășoară activitatea de neutralizare a subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman (SNCU). Dintre acestea șase sunt autorizate doar pentru incinerarea de SNCU generat de către unitatea deținătoare, fiind vorba despre Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Turda, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj, Mariflor Prodcom SRL, CIA Aboliv SRL, Moldovan Carmangerie SRL și Roxmont Trading SRL. 

Astfel, potrivit informațiilor furnizate de DSVSA Cluj, singura societate care poate presta servicii de neutralizare a deșeurilor animale pentru terți este Novavet SRL, care se ocupă și de Centrul de ecarisaj Turda. Firma a fost înființată în anul 2000 și este deținută și administrată de către consilierul local al municipiului Cluj-Napoca, Racz Levente Zsolt, care deține și crematoriul Pro Ignis din comuna Moldovenești. Până în anul 2020, societatea a fost deținută de către medicul veterinar Nicolae Ciobanu, care a fost implicat într-un scandal de proporții în anul 2019, când a fost acuzat că aduna câinii vagabonzi de pe străzi, îi ducea în adăpost și după numai câteva zile îi eutanasia pentru a face loc altora, fără să le dea șansa patrupezilor să fie adoptați. Graba de care a dat dovadă Nicolae Ciobanu nu a fost degeaba, deoarece medicul veterinar era plătit de primăriile din zonă pentru fiecare câine prins și dus la adăpost. Novavet SRL are un singur angajat, iar în anul 2022 a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 263.078 de lei, un profit net de 18.697 de lei și datorii în valoare de 2.191.632 de lei.

O firmă din Cluj a tras lozul câștigător după ce și-a deschis incineratorul

După ce am consultat lista unităților de neutralizare autorizate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, am descoperit că pe lângă operatorii economici indicați de DSVSA Cluj mai există încă o societate comercială care, culmea, a încheiat câteva contracte babane tocmai cu DSVSA Cluj.  Este vorba despre Protech Innovation SRL, o societate din Florești care a fost înființată în anul 2016 și este administrată de Alexandra Crișan. Potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului, obiectul de activitate al firmei face referire la „alte activități de servicii privind tehnologia informației”, deci nicio legătură cu neutralizarea sau transportul deșeurilor SNCU. Însă, acest „detaliu” nu a împiedicat societatea să pună mâna pe o serie de contracte cu bani publici. 

Primul contract intrat în tolba Protech Innovation a fost încheiat tocmai cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj, la data de 8 mai 2020. Firma a încasat 32.725 de lei, iar în schimb a oferit servicii de colectare, stocare temporară și incinerare a unei cantități de 8500 kg de deșeuri de origine animală. După debutul în afaceri cu bani publici, societatea a a prestat servicii similare pentru Cantina de ajutor social și pensiune Cluj-Napoca, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva – pentru Păstrăvăria Gilău, Direcția de Asistență Socială și Medicală din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Aeroportul Internațional „Avram Iancu”, Primăria Gilău, Școala Gimnazială Nicolae Iorga din Cluj-Napoca, Primăria Frata și Primăria Ceanu Mare. Astfel, în numai trei ani, firma a reușit să încaseze aproximativ 630.000 de lei (127.000 de euro) din bani publici. Interesant este că autoritățile contractante, în speță instituțiile publice, nu s-au obosit să arunce o privire asupra obiectului de activitate al societății. Mai mult, nu s-a ținut cont de acest lucru nici în momentul în care Protech innovation SRL a fost autorizată sanitar veterinar pentru înființarea unui incinerator. 

Fermierii din Cluj, nevoiți să-și îngroape animalele în propria ogradă

Problema este că niciuna dintre societățile înșirate mai sus nu are ca obiect de activitate tratarea și eliminarea deseurilor periculoase, clasă care include „tratarea și îndepărtarea animalelor moarte sau infestate toxic și a altor deșeuri contaminate”. Astfel, cadavrele animalelor provenite din gospodării, ferme sau din accidente rutiere, în cazul animalelor sălbatice, sunt lăsate la voia întâmplării, chiar dacă această lipsă de responsabilitate a autorităților ar putea genera un mediu propice pentru transmiterea unor boli grave. 

DSVSA Cluj a transmis că activitatea de neutralizare a cadavrelor din ferme autorizate este responsabilitatea agentului economic. Cu toate acestea, fermierii care dețin animale de talie mare precum vaci, cai, oi și capre, care se confruntă cu dificultăți majore în gestionarea cadavrelor. Transportul acestora către incinerator devine o provocare logistică, iar costurile asociate pot depăși resursele financiare. Astfel, cei mai mulți aleg să îngroape animalele moarte direct pe terenurile fermelor.

Potrivit Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în județul Cluj, există numai două societăți comerciale care au ca obiect de activitate tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase, însă niciuna nu se ocupă cu tratarea și îndepărtarea animalelor moarte sau infestate toxic.  Societatea REGECO SRL, nu mai are activitate economică din anul 2018, iar GRAND INVEST SRL este specializată în colectarea uleiului uzat. Așadar, se ocupă de o problemă cu totul diferită și nu are nicio legătură cu deșeurile animale.

Consiliul Județean, responsabil pentru neutralizarea deșeurilor animale

De asemenea, DSVSA Cluj a transmis că activitatea de neutralizare a cadavrelor animalelor din gospodării cade în responsabilitatea consiliilor județene, care au obligația de a asigura contractual realizarea acestei activități de neutralizare cu o unitate de ecarisare autorizată. 

„Activitate de neutralizare a cadavrelor animalelor din gospodării intră sub incidenţa Ordonanţei 24/2016 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman care prevede că la nivelul județelor, consiliile județene, iar la nivelul municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, organizează şi sunt responsabile pentru desfăşurarea activităţii de neutralizare a animalelor moarte provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale, având obligația de a asigura contractual, în condițiile legii, realizarea acestei activități de neutralizare cu o unitate de ecarisare autorizată conform legislației.”, a transmis DSVSA Cluj pentru Gazeta de Cluj. 

3 COMENTARII

  1. Viermii nu cer nimic să mănânce stîrvuri. Ar mai fi unle păsări sau unele animale.
    În curînd vor fi agenții ce vor ajuta apa s-o ia la vale. Pe bani mulți desigur. Bani din taxe, impozite și alte biruri.

  2. Uite d-aia s-ar putea reface efectivelor de păsări necrofage.Altii așa fac in Europa .Vulturul pleșuv ar putea bine merci să trăiască în Cheile Turzii.O echipa de d-ăia fac praf o vaca într-o jumate de ora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.