Profesorii din România se revoltă față de sistem, nemulțumiți de faptul că Guvernul României își bate joc de acești piloni ai societății. În ciuda eforturilor  zilnice de a forma și îndruma viitoarea generație, profesorii se confruntă cu o situație inacceptabilă- salarii și condiții de trai ce îi clasează la coada clasamentului european. Lipsa de implicare a guvernanților și somnul cel de toate zilele al lui Iohannis, marele creier din spatele Proiectului „România Educată” a determinat ca mii de profesori să intre în grevă generală, după 18 ani. Coloana vertebrală a acestei societăți deja șubrede, adică profesorii, au ajuns la capătul puterilor, iar disperarea și ignoranța i-au făcut să-și facă auzită vocea. 

Pentru a ne face o imagine despre situația dezastruoasă în care se află profesorii din România vom face o comparație între salariile lor și a celor din restul Europei. Încă de la început trebuie precizat faptul că există diferențe de la cer la pământ între țările europene în ceea ce privește salariile de bază pentru profesorii debutanți, acestea fiind între 4000 de euro și 92.000 de euro pe an. 

Mai exact, în Bulgaria, Letonia, Ungaria, Polonia și România, salariul de bază pentru profesorii debutanți este sub 10.000 de euro pe an, similar cu salariile din Albania, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Serbia și Turcia. La capătul opus, cele mai mari salarii, de peste 50.000 de euro, se găsesc în Danemarca, Germania, Luxemburg, Elveția și Liechtenstein

Dacă vorbim de creșterile salariilor de bază pentru debutanți, în funcție de țară, acestea pot crește pe parcursul carierei de la 16%, cum ar fi în Danemarca și Serbia, la 143% (Cipru). În Irlanda, Cipru, Țările de Jos și Polonia, salariile de bază ale profesorilor debutanți pot crește cu peste 60% în primii 15 ani de activitate și chiar cu mai mult în următorii ani.

În doar două țări din Europa, salariile profesorilor depășesc 50.000 de euro, mai exact în Elveția și Germania, Bulgaria fiind țara cu cel mai mic salariu al profesorilor, de 7.731 de euro anual. 

Profesorii români, la coada clasamentului privind salariile. O analiză şoc dezvăluie diferenţele uriaşe faţă de alte ţări europene

Privind puțin în spate cu câțiva ani, mai exact în perioada 2009/2010, salariul anual brut al profesorilor din România era de 2.743 de euro, comparativ cu cel din Luxemburg, unde era de 65.895 de euro pe an. Totodată, în Slovacia era de 4.824 de euro, Polonia-4462 de euro, Lituania 4.275 de euro, Letonia 4.166 de euro iar Bulgaria 2.761 de euro. 

În Norvegia, un profesor primește anual un salariu de peste 54.000 de euro (adică 4.500 de euro lunar), dar poate ajunge, pentru cei cu vechime de peste 15 ani, până la 100.000 de euro anual (8.300 euro lunar). De asemenea, în Suedia, un profesor primește lunar un salariu de peste 4.000 de euro, dar poate ajunge și la 8.000 de euro. În Finlanda, salariul pe care un profesor îl primește ca debutant este de 1.783 de euro, iar cel mai mare poate ajunge la peste 5.500 de euro lunar. 

În anul 2023, în România, un profesor debutant cu studii superioare de lungă durată primește lunar 2.400 de lei. Cadrele didactice ar fi trebuit să beneficieze de o creștere salarială până la nivelul grilei de salarizare din 2022 încă din anul 2020. Cu toate acestea, Guvernele Orban și Cîțu au amânat în mod repetat majorarea, iar anul trecut Guvernul Ciucă a aprobat două creșteri succesive de câte 4 procente.

În Ungaria, în 2021, salariul unui profesor debutant în Ungaria era între 600 și 750 de euro lunar, dar aceste cifre pot varia în funcție de calificare, experiență sau specializare. Dacă în România salariul unui profesor debutant este de 2.400 de lei, în Albania, spre exemplu, aceștia primesc 352 de euro, adică 1731 de lei, comparativ cu Luxemburg, unde un profesor primește lunar aproape 6.000 de euro, adică peste 28 de mii de lei. 

Chiar dacă nu se pot compara cu salariile din țările binecuvântate, cum este Luxemburg sau Germania, salariile profesorilor din Italia sunt „acceptabile”, având în vedere că un profesor care își începe cariera primește un salariu de peste 1.300 de euro, iar unul cu vechime poate ajunge până la 1.900 de euro. În Spania,  salariile variază între 1.700 de euro și 2400 de euro. În Ucraina, de exemplu, salariul unui profesor debutant este de 230 de euro, bani cu care în România mori de foame. 

Deputații clujeni și criza din învățământul românesc 

Gazeta de Cluj a luat legătura cu câțiva deputați clujeni care au comentat pe subiectul salariilor profesorilor din România. Astfel, Oana Murariu, liderul USR Cluj, a precizat pentru ziarul nostru că această grevă a profesorilor, care a debutat pe 22 mai, va avea ca impact „o regândire a modului în care guvernarea PSD-PNL se raportează la Educație.”

„Este timpul ca guvernarea să pună accentul pe respectul față oameni. Sper să rezulte în final o recunoaștere a rolului profesorilor în Educație, prin salarizarea corespunzătoare, ca și voință politică necesară pentru realizarea reformelor de care România are nevoie. Absența de până acum a acestei voințe politice este cea care a făcut ca guvernul să eșueze în a găsi soluțiile așteptate de profesori. De doi ani se guvernează în bătaie de joc față de banul public. Acesta a ajuns la camarile, birocrați și firme de partid, dar prea puțin la oameni. Greva profesorilor reprezintă un semnal de alarmă pe care ei îl trag în numele nostru, al tuturor, că modul de guvernare trebuie să se schimbe, nu de mâine, de azi”, a precizat Oana Murariu. 

Totodată, și colegul ei de partid, Vasile Băltărețu, a precizat că educația din România este blocată, precizând că programele pompoase lăudate de Iohannis și echipa lui sunt goale de conținut. Mai mult, parlamentarul clujean a precizat că dacă guvernul nu ia măsuri în al 13-lea ceas, consecințele pot fi destul de grave. 

„Deocamdată, nu dau semne că iau în serios semnalul de alarmă a profesorilor. Se lăfăie în cheltuieli bugetare fără rost, precum cele 60 de mașini la Ministerul Muncii sau politici bugetare – adevărate bombe cu ceas, precum pensiile speciale. Transmitem coaliției să voteze amendamentele depuse de USR pentru mărirea salariilor profesorilor și să oprească dezmățul pe banii cetățenilor.Nu doar profesorii văd că țara o ia la vale. 

Vasile Băltărețu: Vor urma si alte categorii profesionale care își vor manifesta nemulțumirile în stradă, blocând alte sectoare de activitate. Vom avea o țară blocată

Deputatul clujean de la AUR, Alin Coleșa, a precizat pentru Gazeta de Cluj că este în totalite alături de ei, afirmând totodată că impactul grevei generale a profesorilor depinde de durata grevei și de consecvența cererilor. 

„Eșecul Guvernului este previzibil având în vedere modul de gestionare al țării. Partidele guvernamentale preferă să cumpere 50 de tancuri vechi de 25 de ani cu 1 miliard de euro, 2 submarine cu 2 miliarde de euro, să răscumpere dreptul de exploatare a unor sectoare petroliere din Marea Neagră cu 1 miliard euro după ce acestea au fost cedate gratuit sau să micșoreze nejustificat cu peste 1 miliard de euro a taxelor pentru profiturile speculative datorate de OMV și BSOG. Acestea sunt doar câteva exemple din prezent sau din ultimele luni prin care Guvernul a risipit multe miliarde de euro”, a spus Alin Coleșa. 

De asemenea, deputatul AUR a mai menționat faptul că efortul bugetar pentru creșterea salariului minim în învățământ la 3000 de lei este de mai puțin de 100 de milioane anual, iar suma fixă cu 1000 de lei lunar a tuturor profesorilor din învățământul preuniversitar înseamnă până într-un miliard de euro anual. 

„Este un efort bugetar sustenabil. Din păcate Guvernul a golit visteria țării prin risipă, angajări nejustificate, contracte frauduloase.Nu cred că vechile partidele mai au ce căuta la guvernare, ca atare îi îndemn pe profesori să rămână feri pe poziții până la soluționarea pozitivă a revendicărilor lor”, a conchis deputatul clujean Alin Coleșa.

2 COMENTARII

  1. nu trebuie uitat ca educatorii,nu poate fi vorba de prefesorat sau dascalime, alaturi de jegurile numite felcei au fost pilonii de baza ai structurilor criminale numite psd pnl udmr=pcr=pmr…acuma educatorii s-au trezit ca au luat muie de la stapanii lor iliescieni…felcerii si-au umplut buzunarele doldora de bani … pe vremea banditului dracnea si a vagaboandei olguta… nu dijeaba platesc acuma prostanii carpatini pretul pentru banditismul psd de pe vremea lui dracnea -olguta…inflatie de 200%…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.