Dezvoltatorul de parcuri industriale, Helios Phoenix, extinde cu circa 25.000 metri pătraţi proiectele Olympian Park din Braşov şi Timişoara, în condiţiile în care spaţiile existente, totalizând peste 45.000 metri pătraţi sunt ocupate integral şi vrea să înceapă noi investiţii în Cluj şi Constanţa.

Parcurile, totalizând 45.000 metri pătraţi, deţinut iniţial de GE Capital Real Estate împreună cu Helios Phoenix, a intrat anul trecut în proprietatea integrală a grupului grec Helios Phoenix, ca urmare a deciziei GE Real Estate de a se retrage din Europa de Est.

Olympian Park Braşov are 17.880 metri pătraţi de spaţii de depozitare şi este ocupat integral încă din toamna anului 2013, printre chiriaşi numărându-se Rolem (6.000 metri pătraţi.), Terwa (3.600 metri pătraţi) şi KHD (6.000 metri pătraţi).

 „Platformele Olympian au fost bine primite de către chiriaşi, iar votul lor de încredere este demonstrat de decizia de a-şi continua planurile de expansiune în cadrul dezvoltărilor companiei. În prezent, intenţionăm să demarăm proiecte în Cluj şi Constanţa şi suntem pe cale să ne repoziţionăm în Bucureşti după vânzarea Innovation Business Park”, a declarat Athos Myrianthous, development director în cadrul grupului Helios Phoenix.Helios Phoenix a vândut în acest an companiei de investiţii Secure Property Development & Investment parcul logistic Innovations de lângă Bucureşti pentru 12,6 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.