Congresul de Medicină Dentară Transilvania se va desfășura la Cluj-Napoca în acest an, în perioada 8-10 octombrie. Evenimentul se află la a VI-a editie.

Stomatologia este domeniul medical în care tehnologiile inovative sunt percepute cu ușurință de pacienți si actul medical are multiple componente estetice pentru care pacientii pot opta. În acest sens, cel mai potrivit cadru de perfectionare pentru specialistii din domeniul medicinei dentare este un congres de elită cu o tematică adecvată. Vor fi lectori la congres, personalități recunoscute din România și din străinătate. Medicii din mediul privat vor face prezentări orale despre munca lor și despre problemele întâmpinate. La fel ca în anii precedenți, această secțiune de mare atractivitate și succes este dedicată predilect tinerilor medici dentisti. Secțiunea legislativă va dezbate modul de finanțare de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate a serviciilor stomatologice și premisele implementării unui program national de sănătate orală.

Tema generică a acestui congres este ‘implementarea tehnologiilor inovative în stomatologia românească și analiză critică a impactului acestui progres asupra ofertei si asupra cererii de servicii medicala stomatologice’. Vorbind despre nou, despre inovativ si despre viteza de implementare pe piata de servicii a acestor noutăți vorbim despre tinerii medici dentiști. Și aceasta se întâmplă în acest an în Cluj-Napoca, capitală europeană a tineretului. Accesibilitatea populatiei la servicii de medicină dentară este foarte redusă datorită impedimentelor de ordin economic și legislativ. Acest aspect afectează atât pacientii cât si medicii tineri. Între pacientii nemultumiti de accesibilitatea serviciilor stomatologice si medicii decepționați există o strânsă corelatie. Congresul de Medicină Dentară Transilvania va fi și o oportunitate de a dezbate și de a găsi solutii pentru aceste probleme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.