Edilul Emil Boc a anunţat parteneriatul dintre instituţia pe care o conduce şi organizatorii a doua festivaluri de muzica care vor avea loc anul acesta la Cluj-Napoca. Ceea ce nu a precizat edilul este ca locaţia aleasa pentru festivaluri, Valea Garbaului, este un teren al carui drept de proprietate este contestat. Acesta a aparţinut, inainte de a fi preluat de Ministerul Apararii, de comuna Floreşti, fiind preluat ulterior de catre Primaria Municipiului Cluj-Napoca. Caţiva floreşteni, insa, şi-au caştigat dreptul de proprietate asupra unor parcele din Valea Garbaului in instanţa, urmand ca şi alte litigii referitoare la aceasta zona sa fie finalizate in viitorul apropiat.

In cadrul unei conferinţe de presa, primarul clujean a anunţat ca ediţia din 2013 a festivalului Peninsula va avea loc intre 18 şi 21 iulie la Valea Garbaului din judeţul Cluj, dupa ce timp de zece ediţii s-a desfaşurat la Targu Mureş. Organizatorii Festivalului Peninsula şi oficialitaţile locale a realizat şi o colaborare cu organizatorii celui mai vechi festival de muzica electronica din Transilvania, Delahoya, care va avea loc anul acesta pe 14 şi 15 iunie, tot in Valea Garbaului.
“Astazi am semnat protocoalele de organizare, urmand sa ne implicam activ pentru ca Peninsula sa devina un brand de valoare al Clujului şi o manifestare demna de un oraş Capitala Europeana a Tineretului. Primaria Cluj-Napoca va sprijini desfaşurarea festivalului asigurand o locaţie de 10 hectare la Valea Garbaului, apa, curent, iluminat public, drumuri corespunzatoare, transport in comun, mediatizare, astfel incat peninsularii sa se bucure de acest eveniment alaturi de comunitatea clujeana”, a declarat Emil Boc in cadrul conferinţei de presa.

28 de hectare pentru 2000 de locuinţe

Amplasamentul de pe Valea Garbaului a fost preluat de primarie la iniţiativa fostului primar, Sorin Apostu, in baza unei hotarari de guvern data de Emil Boc. Proiectul iniţial al administraţiei clujene prevede ca pe acest teren sa se realizeze in parteneriat cu Ministerul Apararii Naţionale şi cu Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Turismului (MDRT) un cartier de locuinţe pentru tinerii militari şi nu numai, prin intermediul Agenţiei Naţionale de Locuinţe (ANL).
Cele 28 de hectare de teren pus la dispoziţie pentru proiectul imobiliar urmau sa fie folosite cu precadere pentru construirea a peste 2.000 de locuinţe pentru tineri. Proiectul a fost oficial lansat in 2010 la Cluj-Napoca de catre primarul Sorin Apostu, ministrul Turismului, Elena Urdea, şi de cel al Apararii, Gabriel Oprea, şi a fost gandit ca o colaborare intre cele trei instituţii. Costurile proiectului au fost evaluate la circa 69 de milioane de euro.
O parte din terenul de 28,68 de hectare pe care trebuia construit noul cartier se suprapunea peste fostul poligon de trageri, fiind in proprietatea Ministerului Apararii (MAp). In schimbul utilizarii acestui teren, cateva sute de apartamente (40% din total) din cele construite erau acordate MAp. Transferul terenului de la MApN la Primaria Cluj-Napoca a fost legiferat prin Hotararea de Guvern 628/2010, care prevede şi unele condiţii: Ministerul Dezvoltarii Regionale deruleaza investiţia, iar 920 de apartamente trebuie cedate Ministerului Apararii, şi vor fi locuite de catre militarii clujeni. Celelalte 24,68 ha sunt in proprietatea Primariei, care spera ca va beneficia de sprijinul Ministerului Dezvoltarii pentru a construi locuinţe pentru tineri.

Nu e aşa simplu cum pare

O problema intampinata de proiectul imobiliar al lui Apostu şi Udrea este vecinatatea cu situl Natura 2000, a carui limita este la liziera padurii. Pentru a construi in zona va fi nevoie de aprobari atat de la Ministerul Mediului, cat şi de la Uniunea Europeana. Reţeaua Natura 2000 este o reţea europeana de zone naturale protejate care cuprinde un eşantion reprezentativ de specii salbatice şi habitate naturale de interes comunitar. Conform legislaţiei in vigoare, activitaţile din siturile Natura 2000 se vor supune procedurii de evaluare a impactului de mediu, daca lucrarile prevazute afecteaza habitatele şi speciile pentru care acea arie a fost declarata sit Natura 2000.
Insa cea mai mare problema este faptul ca o parte din teren se afla in litigiu, in urma unor cereri de revendicare. ”Mai este şi poligonul de tragere, care a fost construit pe UAT (unitatea administrativ-teritoriala, n.r.) Floreşti in totalitate de Ministerul Apararii. Insa acolo au fost puşi in posesie caţiva oameni, şi urmeaza sa le fie restituite terenurile şi altora care se judeca acum, in total 11. Deci s-a creat un precedent”, arata primarul comunei Floreşti intr-un interviu acordat Gazetei de Cluj.

Marul discordiei administrative

Amintim ca subiectul Valea Garbaului reprezinta sursa unui conflict intre cele doua primarii invecinate.  ”Primaria Cluj-Napoca a schimbat limitele administrativ-teritoriale dintre municipiu şi comuna Floreşti, in mod ilegal. Mutarea s-a facut anul trecut in martie-aprilie. Legalitatea acestei schimbari o vom afla in cel mai scurt timp. Pot sa demonstrez cu CF-uri de Floreşti care este de fapt aceasta limita”, a declarat Horia Şulea. Conform noilor graniţe, municipiul Cluj-Napoca ar fi caştigat peste 180 de hectare in partea de est, in zona de restricţie sanitara a apei, deţinuta de Compania de Apa Someş, şi alte 45 de hectare in Valea Garbaului.
Primarul Floreştiului a explicat ca limitele nu pot fi modificate, conform Constituţiei, decat in urma unui referendum desfaşurat in cele doua unitaţi administrativ-teritoriale, a unor Hotarari de Consiliu Local şi a unei Hotarari de Guvern (HG) care sa consfinţeasca ceea ce s-a intamplat in cele doua localitaţi, lucru care nu s-a intamplat. ”Limitele administrativ-teritoriale nu se pot modifica prin hotarari administrative. Şi acum avem doua variante: cine a greşit sa repare greşeala sau sa plateasca. Voi urma toate caile legale care imi stau la dispoziţie pentru a rezolva problemele floreştenilor. Cei de la Primaria Cluj-Napoca au facut modificarea direct la cadastru, pe baza unei HG date de Emil Boc, pe vremea cand era prim-ministru. Noi am facut o cerere pentru a vedea inscrisul de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliara şi o copie a procesului verbal de vecinatate şi limite administrativ-teritoriale intre localitaţi, dar inca nu am primit nici un raspuns”, a subliniat edilul.

Diana Gabor

De ce s-a mutat Peninsula

”Motivul pentru care am luat aceasta decizie grea, şi anume de a muta festivalul la Cluj-Napoca, este legat de planurile noastre de viitor. Ne-am dorit sa asiguram viitorul evenimentului şi am gasit in autoritaţile locale de aici un partener dispus sa construiasca alaturi de noi, sa ne puna la dispoziţie o locaţie perfecta pentru a dezvolta Peninsula intr-unul din cele mai importante festivaluri din Europa de Est. Doresc sa le mulţumesc fanilor care s-au mobilizat in aceasta perioada pe internet, este inca un semnal ca festivalul pe care il organizam este nu doar foarte cunoscut, dar şi foarte iubit. Totodata, vreau sa ii asigur ca Peninsula 2013 va depaşi toate aşteptarile şi va arata şi celui mai sceptic dintre ei ca am ales calea corecta pentru viitorul celui mai mare festival din Romania”, a declarat directorul Festivalului Peninsula, Bodor Laszlo.
Acesta a realizat o prezentare in care arata ca unul din argumentele solide pentru a muta festivalul la Cluj-Napoca il constituie şi profilul peninsularului, care este cu predilecţie clujean, lucreaza sau studiaza in acest oraş.
Cel mai mare festival din Romania, Peninsula, s-a nascut in 2003 la Targu Mureş, unde de-a lungul celor zece ediţii de pana acum a atras peste 400 de mii de vizitatori cu un program variat ce a inclus şi concertele unor vedete internaţionale precum The Prodigy, Korn, Nine Inch Nails, Iggy Pop and the Stooges, The Straits, Kasabian, Europe, The Rasmus, Tiesto, ATB, Above and Beyond, Parov Stelar Band, Dub FX, Chase and Status, Nero sau Netsky precum şi cei mai buni artişti din Romania şi Ungaria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.