Dosarul Tony Blair a fost clasat de DNA, după șase ani. În acest caz, fostul premier Victor Ponta și fostul deputat Sebastian Ghiță erau inculpați de către DNA încă din 2016 pentru folosirea influenței de lider de partid în scopul obținerii de foloase necuvenite și spălare de bani. Cei doi au fost plasați chiar sub control judiciar.
Victor Ponta a comentat decizia la podcastul EVZ Capital, România lui Cristache.
„Mă bucur pentru Tony Blair, pentru că îl lua Portocală, îl făcea praf, Kovesi se lăuda cu el la Bruxelles. Eu ce mai contez? Portocală e bine, sănătos, Uncheșelu, la fel”, a adăugat fostul premier, amintind de procurorii care l-au anchetat.
„Dosarul acesta a fost instrumentat la celebra secție DNA Ploiești, corpul de elită cum pe vremuri se referea doamna Kovesi la această secție DNA Ploiești, unde funcționau celebrii Onea și Portocală”, a punctat jurnalistul Ionuț Cristache.
Acuzații grave la adresa lui Kovesi
„Aveți impresia că Portocală era de capul lui când făcea aceste dosare de capul lui, că nu întreba când făcea dosarele astea absolut idioate, că nu erau cine știe ce dosare. (…) Eu am o părere foarte clară. Eu cred că se urca frumos în mașină, venea până la București, se întâlnea cu doamna Kovesi și zicea: «Șefa, le mai facem una la ăștia? Iar șefa, nici ea foarte cunoscătoare de carte, nu-i spunea: «Băi, Portocală, dacă tot faci un dosar, fă-l și tu mai deștept, caută ceva mai serios.»”, e de părere Victor Ponta.
Capetele de acuzare formulate de DNA
„Deci Portocală ne-a acuzat atunci de două chestii: Una, că eu am obținut foloase nepatrimoniale constând în voturi, prin faptul că l-am adus pe Tony Blair în România. Și l-am întrebat: «Domnule procuror, eu am candidat într-un colegiu uninominal la Târgu Jiu. Credeți că cei din Târgu Jiu m-au votat în Decembrie când au fost alegerile pentru că în februarie » Credeți că m-au votat în decembrie, când au fost alegerile, pentru că a venit Tony Blair în februarie, nici n-a venit la Târgu Jiu, a venit la București.
Era o acuzație absolut aberantă. Și a doua era că m-a șantajat Ghiță ca să-l pun deputat. M-am și dus în instanță, pentru că mi-au dat control judiciar și le-am spus: «Nu era nevoie să mă șantajeze Ghiță. Dacă vă uitați de Anul Nou, ne-am făcut revelionul împreună.» Eram prieteni, la Prahova unde a candidat, era foarte bine. N-avea nevoie. Deci erau niște chestii absolut aberante. Dar eu sunt convins că nu făcea de capul lui și din acest motiv n-a pățit nimic până acum și nu va păți nimic în continuare.”, este convins fostul premier.