Procurorii DNA Cluj au emis o rezoluție de clasare pe numele lui Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare judecat pentru corupție.

”Analizând actele de urmărire penală efectuate în cauză, in temeiul art. 16 lit. a Cod procedură penală, urmează a se dispune clasarea faţă de suspecţii Niculescu Bogdan si Burlacu Răzvan Mihai pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită,, prev. de art. 255 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 5 alin. 1 Cod penal i faţă de suspectul Tudor Florin iulian pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal i art. 5 alin. 1 Cod penal, deoarece faptele nu există.

Nu s-a putut proba, dincolo de orice dubiu, că susnumiţii au remis sume de bani cu titlu de foloase necuvenite suspectului Cherecheş Cătălin pentru ca acesta, pe de o parte, să favorizeze SC ROSAL GRUP SA, respectiv SC MONDO HOLDING CONCEPT SRL în cazul contractelor încheiate de aceste societăţi comerciale cu municipiul Baia Mare, iar, pe de altă parte, SC SOLARIS BUS&COACH SA/SC IAC MANAGEMENT SRL în cazul achiziţiei de autobuze i troleibuze organizată de SC URBIS SA în anul 2012.

Deşi există o suspiciune rezonabilă cu privire la existenţa unei inţelegeri frauduloase între suspecţii Burlacu Răzvan Mihai, Niculescu Bogdan şi Tudor Florin Iulian, pe de o parte, i inculpatul Cherecheş Cătălin, pe de altă parte, probele administrate în cauză până în prezent sunt insuficiente pentru a susţine o acuzaţie credibilă impotriva susnumiţilor, care să, conducă la condamnarea acestora de către instanţa de judecată. Pentru aceleaşi considerente, se va dispune clasarea cauzei, în temeiul art. 16 lit. a Cod procedură penală şi faţă de suspectul Cherecheş Cătălin pentru actele materiale ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 35 alin. 1 Cod penal i art. 5 alin. 1 Cod penal (raportat la •aptele de dare de mită reţinute în sarcina suspecţilor Burlacu Răzvan Mihai şi Niculescu Bogdan) şi trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 alin. 1 Cod penal (raportat la fapta de cumpărare de influenţă reţinută în sarcina suspectului Tudor Florin Iulian)”, arată o parte din rezoluția de clasare.

Citeste si În dosarul Cherecheș DNA Cluj ia o palmă peste ceafă

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.