La începutul lunii martie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj au arestat un fost colonel al fostului Serviciu Independent de Protecţie şi Anticorupţie din cadrul Ministerului Justiţiei (SIPA), Floricel Vitan, pentru trafic de influenţă. Cu toate acestea, fostul colonel susţine că este nevinovat, avocatul său demontând o serie de acuzaţii ale celor de DNA. Floricel Vitan a mai avut probleme cu corupţia în 2000, când a fost condamnat, dar ulterior a câştigat procesul la CEDO şi a primit despăgubiri din partea statului român.

“Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că la începutul lunii februarie 2009, inculpatul Vitan Floricel le-a pretins reprezentanţilor unei societăţi comerciale din municipiul Cluj Napoca procente din valoarea unui contract de achiziţie publică, iniţial 1,5 % (echivalând cu 45.000 Euro) iar ulterior de 0,5 % (echivalând cu 15.000 Euro), contract ce făcea obiectul unei licitaţii", se arată în comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Floricel Vitan ar fi propus societăţii ca, în schimbul promisiunii de plată a sumei solicitate, prin relaţiile pe care le are în cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi o pretinsă influenţă asupra membrilor comisiei de licitaţie, să ajute la câştigarea licitaţiei de achiziţie de produse alimentare pentru o unitate militară din judeţul Cluj, mai arată DNA. La 3 martie 2009, Floricel Vitan a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru 24 de ore, iar la data de 4 martie 2009, Tribunalul Cluj a dispus arestarea acestuia pe o perioadă de 29 de zile. În motivarea judecătorilor clujeni pentru emiterea mandatului de arestare se arată că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică deoarece, deşi nu există probe suplimentare pentru existenţa acestui pericol real, fapta este una de corupţie şi s-ar periclita imaginea justiţiei, respectiv a militarilor din comisia de licitaţii. De asemenea, s-a susţinut că domnul Vitan este  recidivist postexecutoriu cu privire tot la o infracţiune de trafic de influenţă. Conform unor informaţii judiciare, probele procurorilor DNA Cluj constau într-o înregistrare a discuţiilor din 09.02.2009, dintre Vitan şi Nicolae Mureşan, reprezentantul firmei Exclusiv Catering, firma implicată în acest caz. Potrivit avocatului fostului colonel, dosarul de acuzare mai deţine şi două înregistrări telefonice, prima dintre Mureşan şi Vitan, iar a doua dintre Floricel Vitan şi o persoană necunoscută, care îi solicită fostului colonel să nu îl mai caute pe reprezentantul firmei Exclusiv Catering.

Consultanţă penală?

Floricel Vitan consideră că nu se face vinovat de nicio acuzaţie adusă de procurorii DNA Cluj. „În data de 02.02.2009, domnul Vitan s-a deplasat la sediul firmei Exclusiv Catering şi a propus reprezentaţilor acestei societăţi o colaborare, deoarece domnul Vitan este reprezentantul firmei de consultanţă a soţiei sale, S.C. Saneurovita S.R.L. În continuarea ofertei i-a trimis pe mail o ofertă de contract. Domnul Mureşan  i-a răspuns, tot pe mail, în 04.02.2009, că nu este interesat în condiţiile solicitate de Vitan, dar că doreşte să continue negocierile. Ca urmare a negocierilor, în data de 09.02.2009 domnul Vitan se prezintă la sediul firmei de catering, unde este provocat la o discuţie de domnul Mureşan şi este întrebat ce garanţie are că va câştiga licitaţia. Domnul Vitan îi răspunde că va face toate demersurile de informare pentru ca firma de catering să ofere cel mai bun preţ la licitaţia organizată pentru o ofertă de hrană necesară unei unităţi militare, dacă va încheia acel contract de consultanţă. În cursul acestei discuţii se negociază posibilitatea ca procentul de 1, 5 % din valoarea contractului să se reducă la 0, 5% din valoarea contractului, ca plata să se facă odată cu derularea contractului şi, în caz de insucces, firma reprezentată de domnul Vitan să restituie o parte din suma primită”, arată apărătorul fostului colonel SIPA.
Din aceleaşi probe mai rezultă că Floricel Vitan nu ar fi avut nicio legătură cu vreun membru al acelei comisii de licitaţii, însă rechizitoriul procurorilor arată că respectivul contract era o formă de a masca traficul de influenţă de care s-ar face vinovat Vitan. Cu ocazia percheziţiilor informatice s-au găsit şi alte oferte adresate unor firme, fără ca aceasta să presupună şi semnarea vreunui contract de consultanţă, dar aceste contracte sunt redactate în aceeaşi manieră ca şi oferta de contract trimisă SC Exclusiv Catering SRL. „Domnul Vitan susţine că a aflat de existenţa licitaţiei  MApN de pe un site de pe internet specializat şi că a încercat să caute firme interesate să participe la această licitaţie. A trimis o ofertă unei firme din Cluj, care nu s-a arătat interesată, apoi a discutat cu domnul Mureşan, căruia i-a prezentat oferta de consultanţă, acesta a acceptat negocierile pentru ca apoi să susţină că domnul Vitan a încercat să-i vândă influenţa asupra unor presupuşi membri ai comisiei. În 16.02.2009, domnul Vitan, considerând că domnul Mureşan nu mai este interesat de încheierea unui contract de colaborare, a făcut o ofertă unei alte firme din Bucureşti”, mai completează avocatul lui Vitan.

România, bătută de Floricel

Cazul lui Floricel Vitan devine mult mai interesant dacă ne uităm în urmă şi observăm că fostul colonel clujean a câştigat un proces cu statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), după ce în 2000 fusese arestat pentru fapte de corupţie, fiind acuzat că i-ar fi cerut bulibaşei rromilor din Cluj-Napoca, Gabor Lajos, suma de 4.500 de dolari pentru a-l ajuta pe acesta să-şi întrerupă o pedeapsă cu condamnare. În 2000, Vitan a fost condamnat definitiv la patru ani de puşcărie, fiind găsit vinovat de trafic de influenţă, însă fostul colonel şi-a susţinut nevinovăţia, adresându-se la CEDO cu o plîngere împotriva statului român pentru încălcarea în timpul procesului a mai multor prevederi din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Ca în majoritatea proceselor în care statul roman ajunge în faţa judecătorilor CEDO, România a pierdut în faţa lui Vitan. Astfel, conform deciziei CEDO, statul român nu a respectat prevederile articolelor 6 şi 8 ale Convenţiei, respectiv dreptul la un proces echitabil şi protejarea corespondenţei. CEDO a decis despăgubirea lui Vitan cu suma de 2.000 de euro, plus 200 de euro pentru cheltuieli. Apăratorul fostului ofiţer, avocatul Gheorghiţă Mateuţ, a declarat că decizia CEDO ar putea permite redeschiderea procedurilor interne în dosarul de corupţie în care a fost condamnat deja clientul său.

Probe cu semnul întrebării

-Nicolae Mureşan nu s-a autodenunţat pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă şi a fost audiat ca martor în dosar, deşi există o incompatibilitate între calitatea de martor şi cea de parte.
-Nicolae Mureşan şi-a dat acordul  pentru instalarea aparaturii de înregistrare după ce DNA s-a autosesizat, altfel nu se explică de ce domnul  acesta a fost căutat de către DNA, dacă nu i s-ar fi ascultat convorbirile telefonice lui Vitan.
-Într-o adresă de la unitatea militară, se arată că domnul Vitan nu a intrat niciodată în unitatea militară unde era organizată licitaţia, dar domnul Mureşan a fost în data de 06.02.2009 şi 18.02.2009 la sediul unităţii.
-Declaraţiile unui membru al comisiei de licitaţii arată că cei din comisie nu îl cunoşteau pe Floricel Vitan

Art. 2 al art. 6 ind 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie  prevede că nu se sancţionează cumpărătorul de influenţă care denunţă fapta înainte ca organul judiciar să se fi sesizat, or după cum rezultă din procesele-verbale, DNA s-a autosesizat înainte de a se consemna acceptul domnului Mureşan de a se instala aparatura de înregistrare.

Ştefan Trandafir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.