Angry woman holding knife out, Image: 164691685, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: yes, Credit line: - / Wavebreak / Profimedia

Organele de anchetă din Sibiu au în lucru două cazuri de înjunghiere, extrem de asemănătoare, unul petrecut în data de 29 octombrie, celălalt pe 31 octombrie.

Două cazuri de violenţă domestică au şocat în această perioadă comunitatea din Sibiu. Două femei mature au decis să-şi facă singure dreptate şi şi-au înjunghiat iubiţii.   

Ambele fapte s-au produs pe fondul consumului de alcool, în zile şi în locuri diferite şi au fost mediatizate marţi, 2 noiembrie, de către organele de cercetare penală.   

Şi într-un caz şi în celălalt s-au luat măsuri împotriva agresoarelor: una a fost lăsată în libertate, sub control judiciar, iar cealaltă a fost arestată preventiv. Ambele femei sunt acuzate de violenţă în familie şi tentativă de omor.

Aburii alcoolului le-au sucit minţile  

Primul caz s-a petrecut în data de 29 octombrie în municipiul Sibiu. În jurul orei 17,00, prin apel 112, o persoană a sesizat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sibiu că, într-un imobil, a fost înjunghiat un bărbat. Victima are 37 de ani, iar agresoarea – 41 de ani.   

Din cercetările echipei de poliţişti de investigaţii criminale şi criminalişti, coordonaţi de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a reieşit că fapta se consumase cu zece minute înainte să fie anunţată.  

Cei doi trăiau împreună şi „pe fondul consumului de alcool, ar fi izbucnit un conflict spontan în urma căruia femeia l-ar fi înjunghiat pe bărbat în zona toracelui”, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.   

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu care face cercetări pentru violenţă în familie şi tentativă de omor.   

Iniţial, agresoarea de 41 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, iar în data de 30 octombrie procurorul de caz a dispus plasarea acesteia sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu posibilitatea schimbării acestei pedepse în funcţie de evoluţia stării victimei. 

De la control judiciar, la arest preventiv  

Celălalt caz s-a produs două zile mai târziu, pe 31 octombrie, în Ocna Sibiului, la nici 20 de kilometri depărtare. Poliţia a fost alertată şi de această dată tot printr-un apel la 112, dat duminică, în jurul orei 18:00.   

Poliţiştii de investigaţii criminale şi criminaliştii, coordonaţi tot de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au descoperit că de această dată era vorba despre un bărbat de 53 de ani şi o femeie de 49 de ani. Ca şi în cazul anterior, sub efectul alcoolului, femeia şi-a înjunghiat iubitul în zona abdomenului, acesta fiind transportat ulterior de urgenţă la spital.   Potrivit prim – procurorului Ion Veştemean Ion, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, iniţial acest dosar a fost înregistrat  pentru lovire sau alte violenţe, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. Ulterior, a fost declinat Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu unde s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei: în violenţă în familie, cu referire la tentativă de omor.  

Aceeaşi sursă a precizat cu privire la acest caz: „În fapt s-a reţinut că, în data de 31.10.2021, în jurul orei 17:48, numitul L.V. (în vârstă de 53 ani), pe fondul consumului de alcool, a fost înjunghiat în zona abdomenului cu un cuţit de către concubina sa, L.A. (în vârstă de 49 ani), în timp ce se aflau în locuinţa comună din oraşul Ocna Sibiului.”   

Iniţial femeia a avut calitatea de suspectă, fiind reţinută pentru 24 de ore, iar ulteriorr s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, moment în care aceasta a devenit inculpată.   

În data de 1 noiembrie, s-a dispus arestarea preventivă a agresoarei pentru o perioadă de 30 de zile.


sursa: adevarul.ro

Citește și: Nici măcar la ONU nu există rampe speciale pentru persoanele cu dizabilități. Ministra israeliană a energiei nu a putut participa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.