Doi judecatori din Brasov, Mirela si Alexandru Serban, au obtinut din partea statului despagubiri in valoare de 6.000 de euro pentru ca au fost interceptati ilegal intr-un dosar penal al DNA. Decizia nu este definitiva si poate fi atacata cu apel.

Judecatorii au scris, in actiunea depusa la instanta din Bucuresti, ca cer 200.000 de euro daune morale pentru ca le-a fost incalcat dreptul la viata privata si de familie, garantat de CEDO. Cei doi s-au bazat si pe o decizie a Curtii Constitutionale. Aceasta decizie spune ca daca un magistrat constata ca interceptarile au fost nelegale intr-un dosar, persoanele supravegheate tehnic au dreptul la ,,reparatie corespunzatoare a prejudiciului”.

Cei doi au fost interceptati in 2015, intr-un dosar instrumentat de DNA. Magistratii nu au fost vizati de ancheta.

Potrivit legii, ei au fost informati de procurori ca au fost ascultati. Judecatorii au spus ca le-a fost afectata imaginea, pentru ca sunt cunocuti in societate ca oameni onesti si cu vechime in magistratura.

Judecatorul Alexandru Serban nu a dorit sa transmită un punct de vedere.

Sursa : www.Mediafax.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.