În urmă cu câteva zile, am publicat un articol în care se preciza faptul că doi polițiști au refuzat să primească mită, după ce au prins un șofer băut la volan, preferând să-l denunțe. Ei bine, cei doi polițiști sunt din zona Turzii! Este vorba despre Ioan Pașcalău (49 de ani), fost șef de post în comuna Viișoara și Tudor Florea (30 de ani), care lucrează la postul de poliție din Tritenii de Jos.

Ioan Pașcalău chiar se afla într-o situație mai interesantă, fiind cu două săptămâni înainte de pensionare. Cu toate acestea, a refuzat ferm mita oferită în vară, de șoferul care a fost prins băut la volan, care era dispus să le dea câte 1500 de lei, la fiecare.

”Efectiv nu mi se părea normal ca cineva să încalce legea, să săvârșească o faptă de o gravitate atât de mare și să poată să-și cumpere libertatea sau să nu răspundă penal. Nu e normal, pentru că un cetățean ce-și cumpără libertatea pentru o fapta ca aceasta este cel care ajunge să facă accidente cu victime și să provoace tragedii”, a spus Tudor Florea, citat de Clujust.ro.

”Eu, la experiența mea, normal că am refuzat, pentru că așa am fost învățat și din școală și în plus am avut multe instruiri pe linia de prevenire a corupției și am vrut să ies liniștit la pensie.”, a spus și Ioan Pașcalău.

Cei doi spun că nu contează suma, 10.000 de euro sau 1 leu, mita nu trebuie acceptată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.