Doi polițişti locali din Bârlad s-au filmat cântând și dansând pe manele la volan, iar imaginile au ajuns în scurt timp în atenţia şefilor, care au demarat deja o anchetă internă. 

Şeful Poliţiei Locale Bârlad spune că videoclipul a intrat deja în atenţia sa şi a demarat o anchetă pentru a afla dacă cei doi se aflau în timpul serviciului şi care era motivul pentru care erau atât de euforici.
Fără să ţină cont de faptul că circulă pe un drum public, cei doi poliţişti cântă, chiuie şi dansează, având câteva secunde în care niciunul dintre ei nu este atent la drum. 

“Am văzut şi eu acum două zile acest video şi am demarat o cercetare disciplinară a celor doi.  Ei spun că nu se aflau într-o misiune, iar momentul filmat de ei ar fi în timpul când ei veneau la serviciu pentru a-şi prelua tura. 

Chiar dacă sunt din Bârlad, se pare că unul dintre ei era la o casă particulară la Bădeana şi şi-a rugat colegul să vină să-l ia la serviciu pentru a nu întârzia. Eu nu înţeleg de ce erau aşa euforici, dar ancheta va stabili toate circumstanţele. 

Vom verifica dacă într-adevăr filmarea nu era în timpul orelor de program şi cum a ajuns acel material video pe reţelele de socializare. 

Cei doi angajaţi până acum au avut o conduită ireproşabilă, chiar sunt doi poliţişti locali de nădejde, cu iniţiativă. 

Nu ştiu ce sancţiuni vor primi, noi avem stabilite prin regulament o serie de măsuri de la avertisment, mustrare scrisă sau reducerea salariului pe o perioadă de timp definită”, a spus Vasile Chelaru, şeful Poliţiei Locale, conform vremeanoua.ro. 

Sursa: adevrul.ro

Citește și: Polițist din Cluj, hoț de cireșe în afara programului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.