Potrivit unui anunț al SRI, doi soți din Germania, care studiau medicina în Cluj Napoca, unul dintre ei de origine siriană, au fost expulzați din țară pentru că ar fi încercat să facă recrutări pentru grupările teroriste ISIS. Cei doi aderaseră la ideologia organizaţiei teroriste Daesh manifestând o predispoziţie spre violenţă, au fost declaraţi ca persoane indezirabile pentru România pentru o perioadă de 10 ani, anunţă Serviciul Român de Informaţii (SRI).

„Urmare a măsurilor specifice întreprinse de către Serviciul Român de Informaţii în cooperare cu Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, s-a dispus declararea ca persoane indezirabile pentru România a doi cetăţeni germani, M.B. şi N.R., unul dintre ei de origine siriană, pentru o perioadă de 10 ani. Aceştia au parcurs un proces rapid de (auto)radicalizare şi au aderat la ideologia organizaţiei teroriste Daesh, manifestând o predispoziţie spre violenţă. M.B. şi N.R. au derulat activităţi de propagandă şi îndoctrinare religioasă, cu scopul atragerii unor coreligionari din România spre ideologia jihadistă. Mai mult, pe parcursul şederii în România, cei doi au prospectat ideea de a călători în Siria, cu scopul de a se alătura Califatului Daesh. Având în vedere aspectele menţionate, SRI a acţionat în scopul prevenirii materializării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, rezultate din prezenţa şi activităţile desfăşurate pe teritoriul României de către cetăţenii străini”, se arată într-un comunicat de presă al Serviciului Român de Informaţii (SRI).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.