Dolarul american a trecut, în premieră, pragul de 5 lei, în contextul în care euro a ajuns la 4,94 de lei.

 Dolarul, care este considerat o monedă sigură, este în creștere pe piețele valuare, mai ales după anunțul președintelui rus Vladimir Putin privind mobilizarea parțială. Problemele de pe piețele energetice, după ce Moscova a redus aprovizionarea cu gaze în Europa, au dus în ultimele luni la o scădere a cotației euro și a creșterii dolarului. Creșterea dolarului va avea ca efect scumpirea gazelor și petrolului, care se tranzacționează pe piața internațională în moneda americană.

 De asemenea, moneda americană a atins un nivel record față de lira sterlină din martie 1985, de 1,12 dolari pentru o liră. La această evoluție contribuie și decizia Rezervei Federale Americane. Peste tot în lume, băncile centrale încearcă să aducă inflația sub control. La începutul lunii, și Banca Centrală Europeană și-a majorat ratele tot cu trei sferturi de punct procentual, lucru nemaiauzit până acum, scrie Digi24.

Citește și: În plină criză, parlamentarii măresc salariile demnitarilor și consilierilor locali și județeni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.