Imaginati-va: Carol I, Ferdinand sau Mihai vanand intr-o padure care iti taie respiratia – domeniul regal de vanatoare de pe Valea Vaserului. Daca in secolul trecut mai marile figuri regale cutreierau aceste pamanturi in speranta vanarii unui urs, ori a unui cerb sau mistret, in zilele noastre turistii straini au „prins gustul” Romaniei si „exploreaza the Carpathian Garden.” Dar potentialul turistic al zonei nu intra in vederile doamnei Elena Udrea, ci mai mult a turistilor straini, care sunt incantati de simplitatea zonei de munte. Despre autoritatile nationale nu putem spune ca au fost implicate in vreun fel in dezvoltarea zonei, nici simbolicul „macar au facut ceva”. Refacerea traseului Mocanitei si inaugurarea primului tren-hotel din Romania a fost facut exclusiv cu sprijinul elvetienilor si nemtilor de la CFF Viseu. Chiar daca pare un cliseu invechit, nu putem sa nu amintim „brandul” de tara al Romaniei „muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta”. La mai putin de 200 de km de Cluj si aproape 150 de km de Baia Mare puteti avea parte de o experienta de neuitat, mocanita maramureseana.

Lemnul – aurul Vaii Vaserului

Oamenii de pe Valea Vaserului au inteles ca singurul mod in care iti poti castiga o paine este sa intri, intr-un fel sau altul, in industria lemnului, material mai pretios decat aurul in Viseul de Sus. In timp ce fiecare incearca sa mai faca o surcica, o nuia sau sa mai taie un arbust, apare, din departarile cetoase, o silueta masiva si zgomotoasa. Cu greu se distinge de aburii care o inconjoara, daramite de ramasitele negurii cu care satenii se trezesc in fiece dimineata pe Valea Vaserului. Este ea, chiar ea, mocanita. Cunoscuta in zona Maramuresului mai mult sub denumirea de Ghezas sau Zug, mocanita ramane singurul tren cu aburi functional din Europa. Turistii elvetieni si germani si-au aratat de la bun inceput interesul pentru trenul cu aburi, apoi s-au hotarat sa investeasca in Valea Vaserului. Astfel, primul tren-hotel din Romania a luat fiinta.

Fundatia „Hilfe für die Wassertalbahn“ colaboreaza strans cu firmele romanesti „CFF Viseu de Sus“ si „R.G.Holz Company” pentru restaurarea mocanitei si dezvoltarea turismului in zona.

Primul tren-hotel din Romania e stationar

„E prima data cand dorm intr-un tren si nu ma trezesc la Bucuresti”, au inceput glumele turistilor in trenul Carpatia Express. Desigur, pasagerii si-au ocupat cusetele doar dupa botezarea simbolica a trenului cu ajutorul unei inocente sticle de sampanie, care nu avea nicio vina de altfel. A urmat o masa romantica, apoi oamenii s-au retras, incet-incet, spre camere. Camerele sunt, de fapt, cusetele de tren, amenajate special pentru o noapte de neuitat. Singurul lucru care ne-o oprit sa nu pornim cu trenul Carpatia-Express spre Valea Vaserului a fost faptul ca trenul e stationar. Interiorul este integral autentic, fiecare particica din locomotiva sau din vagonul restaurant aratand exact ca acum 100 de ani. Experienta traita este una unica.

Dragostea strainilor fata de Romania

Patronul CFF Viseu, Andreas Karlstetter, a dezvoltat o pasiune pentru Romania si trenurile cu aburi de pe aceste meleaguri. Motivul adevarat pentru aceasta pasiune este sotia lui, Ioana Coman-Karlstetter, originara din Viseul de Sus. Dragostea fata de sotia sa l-a motivate sa inceapa o afacere de prelucrare a lemnului in zona. Actuala activitate principala ramane lemnul, dar Andreas Karlstetter a reinvestit profitul in turism. In total, compania sa are aproximativ 800 de angajati pe Valea Vaserului, iar 10 oameni isi dedica intreg timpul turismului.

Turismul pentru straini

“Mocanita de pe Valea Vaserului este unul dintre produsele inedite pe care incercam sa le valorificam pe piata romaneasca de turism. Lucrand in mare parte cu turisti straini, am inteles ca produsele specifice, traditionale, gen mocanita, mesele organizate in case taranesti sau degustarile de branza la stane, sunt cele care ii atrag pe turistii straini in Romania. De exemplu, ei nu vin doar sa viziteze manastirea Barsana, ci intregul ansamblu rural, care include casele vechi din lemn, portile traditionale, atelierele mestesugaresti etc. Ei cauta ineditul. La fel este si cu mocanita. Anul trecut, de exemplu, am inchiriat pentru un grup de turisti din Austria un tren-charter. Am avut ghinionul sa inceapa o furtnuna, cand eram in partea de sus a traseului. A fost un veritabil spectacol al naturii, cu tunete, fulgere, chiar si o mica alunecare de teren, din cauza carora am intarziat in jur de trei ore. La sfarsit imi faceam griji ca turistii vor fi nemultumiti. Dimpotriva: au fost fascinati, toti spunand ca a fost o experienta unica si ca oricat de frumosi ar fi "Alpii lor", sunt prea mult exploatati si ca ceea ce au vazut aici este unic: natura nealterata… Si acuma imi scriu mailuri in care isi amintesc cu mult drag de aceasta experienta”, a declarat Traian Almasan, proprietarul agentiei de turism City Tours.

Si-am urcat pe-o sina si v-am spus povestea-asa… Speram sa ne inselam cand spunem ca strainii sunt mai interesati decat noi, romanii, de mocanita si de primul tren-hotel din Romania. Dar, oricum, mocanita va fi tot timpul plina de turisti, de orice fel ar fi ei!

 Cat costa cu mocanita?

O plimbare cu trenul cu aburi costa 45 de lei pentru adulti, 39 de lei pentru studenti si pensionari, 32 de lei pentru copii intre 6 si 16 ani, iar pentru copiii sub 6 ani este gratis.
O noapte de cazare in trenul-hotel Carpatia Express costa 59 de ron/persoana in regim double si 75 de ron in regim single, iar o cina pentru cei romantici, la lumina lumanarilor, costa 59 de ron/persoana.

Cifra:  13.000 de turisti au mers cu Mocanita in 2011

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.