Șoferul unui Mercedes a distrus o parte dintr-o benzinărie din Arad, după ce a încercat să dea cu spatele și, din greșeală a intrat în vitrina stației de alimentare.

Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 53 de ani, din județul Vâlcea, în timp ce efectua o manevră de mers înapoi, a intrat în coliziune cu geamul magazinului stației PECO. 

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că bărbatul nu era sub influența alcoolului.  

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 725 de lei și 3 puncte penalizare, conform articolului 54 alin. 1 din O.U.G 195/2002. 

Din fericire, în urma accidentului, nu au existat victime.  

”Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit astăzi, 26.01.2023, în jurul orei 11:30, cu o autospecială cu modul pentru descarcerare, în vederea asigurării măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, în cazul producerii unui eveniment rutier (autoturism intrat în magazinul unei stații de alimentare cu carburanți), în municipiul Arad, Calea Zimandului”, transmite ISU Arad. 

Citește și: Pensiunea Lara din Valea Ierii, supranumită și „Nestemata Munților Apuseni”, se vinde cu 4,4 milioane de euro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.