„Până acum am descoperit peste 20.000 de voturi fraudate. „Nu mai este cazul să fie susţinut un guvern totalitar care încalcă drepturile omului, care comite omor în plin centrul Chişinăului”. „Din punctul meu de vedere, România a oferit continuu o deschidere în vederea unor relaţii constructive”
Dorin Chirtoacă: Situaţia nu este complicată doar din ultima perioadă, situaţia este foarte complicată de mulţi ani. Republica Moldova este în criză de mai bine de zece ani, iar acum această criză doar s-a agravat, la aceasta adăugându-se şi teroarea pe care a instaurat-o regimul comunist în ultima vreme. Soluţiile pentru ieşirea din criză sunt, în primul rând, legate de readucerea Republicii Moldova în albia democraţiei, garantarea respectului faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, respectarea principiilor democraţiei şi a statului de drept obligatorii pentru Republica Moldova. Apoi, alte măsuri ar trebui legate de construirea unei economii libere , care să genereze investiţii, investiţiile să genereze infuzie de capital, cifre de afaceri, respectiv locuri de muncă, salarii, impozite pentru sfera bugetară şi un trai decent pentru cetăţeni. Este calea pe care a parcurs-o fiecare ţară care a reuşit ceva în ultimii 20 de ani.
Rep.: În ultima lună, evenimentele din Republica Moldova au ţinut capul de afiş al tuturor ziarelor şi jurnalelor de ştiri din România. Mai mult, la nivelul opiniei publice din România, s-a creat un val de simpatie pentru situaţia cetăţenilor Republicii Moldova. Totuşi, autorităţile de la Bucureşti au adoptat o poziţie oarecum „diplomată” vizavi de această situaţie. Consideraţi corectă atitudinea României? A fost poziţia României cea mai bună în această privinţă?
D.C.: În ceea ce priveşte capul de afiş şi faptul că au apărut informaţii şi valuri de simpatie, în opinia mea, ar fi trebuit să fie prezentă Republica Moldova în mass-media românească tot timpul, pentru că este vorba de ceva firesc şi care trebuie prezentat încontinuu, nu doar în cazul unor situaţii ieşite din comun, cum au fost acelea de după 5 aprilie. Din acest punct de vedere, subiectul „Republica Moldova” nu a fost foarte des expus în mass-media românească. Este păcat, pentru că despre această criză ar fi fost bine să se discute şi acum un an, şi acum doi ani. Ar fi trebuit să se vorbească mai mult despre faptul că tortura se practică în Moldova. În ceea ce priveşte reacţia Bucureştiului, mai puţin contează faptul că a fost la câteva zile sau la o săptămână distanţă. Contează să fie corectă şi să abordeze soluţii din perspectiva statului român. Aceste lucruri au fost punctate în luarea de atitudine pe care a făcut-o preşedintele României, Traian Băsescu, în plenul Parlamentului. Urmează să vedem acele lucruri realizate.
Rep.: Dacă tot aţi făcut referire la discursul domnului Traian Băsescu, cum apreciaţi luarea de poziţie a preşedintelui României despre evenimentele din Moldova? Unii analişti politici au afirmat că discursul dânsului a fost unul mult prea dur şi total nediplomatic, prin vorbele sale, Traian Băsescu implicându-se în politica internă a altui stat. A fost cuvântarea lui Traian Băsescu ceea ce doreau să audă moldovenii din partea României sau din contră?
D.C.: Practic, ceea ce a menţionat preşedintele României în discursul său din Parlament a fost, în mare parte, abordat şi la Chişinău de către societatea civilă şi de către partidele politice de opoziţie. Sunt lucruri general valabile, care ţin de drepturile omului, care ţin de democraţie şi care se discutau deja, de la om la om, dacă e să spun aşa, la nivelul societăţii din Republica Moldova. Dânsul nu a făcut altceva decât să structureze şi să spună lucrurilor pe nume, ţinându-se cont de situaţia reală pe care o avem aici în Republica Moldova şi anume lipsa de democraţie, instaurarea unui regim totalitar, instaurarea terorii, fapte grave care au avut loc în ultima perioadă, omor, acte de tortură, de tratamente inumane. Nu cred că poate exista un discurs dur împotriva unor fapte de asemenea natură. Aceste fapte sunt incalificabile mai ales în secolul 21. Nu poate exista niciun cuvânt care să aibă vreo greutate mai mare decât ceea ce a comis regimul Voronin la Chişinău. Şi să fie criticat cineva pentru un discurs raportat la situaţia gravă concretă şi reală din Republica Moldova? Mai ales că drepturile omului nu ţin de competenţa unui stat, ci de competenţa organismelor internaţionale precum Consiliul Europei, ONU, OSCE. Dimpotrivă, este de datoria Uniunii Europene şi a celorlalte structuri europene să se implice în asemenea situaţii şi chiar să intervină în cazul unei crize umanitare. În Republica Moldova se poate spune că a fost pornit un proces de genocid împotriva propriului popor. Într-o asemenea situaţie, prin teroare, prin tortură, prin tot ceea ce s-a întâmplat, comunitatea internaţională este obligată să intervină pentru a opri aşa ceva. Astăzi poţi să mergi pe stradă şi nu ştii exact până unde ajungi. Te poate ridica poliţia, te poate bate măr, te torturează două, trei zile în comisariatul de poliţie, nu-ţi dă de mâncare şi apă, nu are acces avocatul. În aceste condiţii, despre ce duritate a discursului putem vorbi?
Rep.: Totuşi, reprezentanţii comunităţii internaţionale au avut foarte puţine luări de poziţie legate de evenimentele de la începutul lunii aprilie, cu totul că era extrem de uşor de observat că în Moldova lucrurile nu merg pe făgaşul normal. De ce credeţi că nu a reacţionat puternic niciun reprezentant al unui stat puternic din Europa sau din lume?
D.C.: Rezoluţia Consiliului Europei este mai puţin dură, în timp ce rezoluţia Parlamentului European este una foarte dură. Din păcate, există alte circa zece rezoluţii şi recomandări ale Consiliului Europei şi alte aproape zece rezoluţii ale Parlamentului European care, din păcate, nu sunt implementate de Republica Moldova. Aceste documente au fost adoptate în decursul a mai bine de zece ani. Prin urmare, avem o problemă de sistem, comunitatea a tolerat acest regim şi agravarea situaţiei din Republica Moldova. A tolerat ignorarea de către guvernul comunist de la Chişinău a aplicării rezoluţiilor respective şi prin asta i-a încuraja, practic, să facă fărădelegi. În prezent, şi comunitatea internaţională este într-o situaţie dificilă pentru că trebuie, într-un fel, să justifice de ce a fost atât de îngăduitoare cu regimul comunist de la Chişinău atâţia ani şi ce s-a întâmplat cu fondurile pe care l-a înghiţit acest guvern comunist în ultimii ani. Este nevoie acum de o schimbare a opticii comunităţii internaţionale în ceea ce priveşte Republica Moldova. Nu mai este cazul să fie susţinut un guvern totalitar care încalcă drepturile omului, care comite omor în plin centrul Chişinăului şi trebuie susţinută societatea civilă şi acele autorităţi locale care manifestă loialitate faţă de democraţie , iar atunci putem vorbi despre sprijin din partea comunităţii internaţionale.
Rep.: Unele „voci” afirmă că violenţele de la Chişinău ar fi pornit de la Vladimir Voronin, care s-a folosit de acest prilej pentru a ataca din nou România. Este Vladimir Voronin „sursa tuturor relelor” din Moldova?
D.C.: Protestele au început spontan, ca urmare a reacţiei unei părţi a societăţii, este vorba în special de tineri, reacţie la rezultatul alegerilor. Acest protest spontan a fost deturnat de comunişti şi transformat în devastarea clădirilor Parlamentului şi a Preşedinţiei. În această mulţime de circa 30.000 de oameni au fost introduşi aproximativ 200, 300 de oameni care au aruncat cu pietre, care au provocat ciocnirile.
Rep.: Oamenii lui Vladimir Voronin?
D.C.: Este vorba de grupuri aduse. Trebuie o anchetă obiectivă care să investigheze cine ar fi putut fi aceştia, de unde au venit şi cine i-a adus. Este clar, totuşi, că aceştia nu făceau parte din protestatari.
Rep.: Din informaţiile dumneavoastră, cine ar putea fi şi de unde ar fi putut veni? Din România, din Rusia? Sunt oamenii serviciilor secrete?
D.C.: Asemenea grupuri puteau fi organizate cu uşurinţă de către serviciile şi structurile abilitate ale statului, parte a aparatului represiv.
Rep.: S-a tot vorbit despre faptul că alegerile de acum două luni au fost fraudate. Până în momentul de faţă, ce dovezi aţi adunat în sprijinul acestei afirmaţii? Cât de „solide” sunt aceste dovezi?
D.C.: În urma verificării a aproximativ 150.000 de persoane care au fost înregistrate pe listele electorale, s-au descoperit cam 20.000 de voturi fraudate, adică peste 10 %. Numărul total de alegători care au participat la alegeri a fost de aproximativ 1.500.000, respectiv s-au verificat circa 10 % din liste şi lucrul acesta este efectuat în continuare. Dintr-un milion cinci sute, 150.000 sunt 10 %, dintre aceştia- 20.000 sunt fraudate, fiind foarte probabil ca raportul să se păstreze până la finalul verificărilor. În ceea ce priveşte modul de falsificare, este vorba despre votul multiplu, votul persoanelor decedate, vot fără acte de identitate sau votul pe baza altor documente decât cele de identitate.
Rep.: Actualmente se poartă discuţii pentru formarea unei coaliţii a partidelor de opoziţie în vederea „atacării” viitoarelor alegeri anticipate. Consideraţi că o asemenea coaliţie este singura modalitate pentru a contracara influenţa Partidului Comunist? Este Partidul Comunist atât de puternic la nivelul Republicii Moldova, încât să fie nevoie ca restul partidelor să se coalizeze pentru a prelua puterea?
D.C.: Partidul Comunist nu ştie să lucreze. Nu este vorba de influenţă, este vorba de nerespectarea regulilor jocului. În plus, Partidul Comuniştilor este implicat în crimă. Practic, este de neimaginat cum putem tolera un guvern şi o majoritate parlamentară în condiţiile în care este implicată crima! Din toate punctele de vedere avem nevoie de alegeri anticipate- şi pentru că alegerile au fost fraudate, şi pentru că s-au comis crime, şi pentru tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii opt ani, şi pentru prezent, şi pentru viitor- pentru a putea avea un proces electoral corect, egal, să vedem care este voinţa cetăţenilor şi să putem merge mai departe spre Uniunea Europeană.
Rep.: La începutul anilor 1990 se vorbea despre aşa- numitul „pod de flori” dintre România şi Moldova. Totuşi, în momentul de faţă acel pod pare tot mai „ofilit”. De ce consideraţi că relaţiile dintre România şi Moldova s-au „răcit” în ultimii 20 de ani?
D.C.: Din punctul meu de vedere, România a oferit continuu o deschidere în vederea unor relaţii constructive. Sunt de părere că se putea face chiar mai mult în ideea unei asistenţe acordate cetăţenilor, autorităţilor locale, proiecte investiţionale. Din păcate, reticenţa a fost din partea Chişinăului, a guvernelor care s-au succedat de-a lungul timpului. Comuniştii au fost aceia care au procedat în modul cel mai agresiv faţă de România comparativ cu celelalte guverne.
Augustin Stanciu
