Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a venit peste magistrații din România ca o găleată de apă rece. Societatea mancurților din justiția românească trebuie să găsească o modalitate de a se pune în acord cu dispoziția Curții de Justiție a Uniunii Europene. Astfel instanțele nu ar trebui să mai dispună încetarea procesului penal ca urmare a deciziilor CCR și ÎCCJ, iar procurorii trebuie să formuleze mii de cereri de recurs în casație prin care dosarele în care prescripția a fost folosită discreționar se pot rejudeca și primi o altă sentință. 

Săptămâna aceasta CJUE a decis că deciziile CCR privind prescripția nu pot reatroactiva pe principiul legii penale mai favorabile până la data intrării în vigoare a noului Cod penal, 1 februarie 2014, întrucât presupune lipsă de previzibilitate a legii și se încalcă autoritatea de lucru judecat.

Gazeta de Cluj vă prezintă câteva dintre dosarele în care prescripția i-a pus în libertate, deopotrivă, pe violatori și pe cei care au dat tunuri financiare.  

Vasile Bercan – fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor – spălare de bani

Vasile Bercan este un om de afaceri clujean, fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor, care a stat puțin și arestat pentru afacerile pe care făcea cu ministerul la care era angajat.  În 2015 procurorii clujeni i-au făcut dosar pentru spălare de bani și evaziune și, după 5 ani de cercetări, l-au trimis în instanță. El a fost acuzat că a facturat cheltuieli fictive de peste un milion de lei. La Tribunalul Cluj, judecătorul Liana Cociș l-a judecat până la începutul anului 2023. După ce a amânat pronunțarea de 19 ori pe parcursul unui an judecătoarea a considerat că a intervenit prescripția faptei și a încetat procesul penal. Între timp, membrii familiei Bercan au derulat investiții imobiliare: un cămin de bătrâni și un ansamblu imobiliar cu două blocuri a câte 5 etaje. 

Rusu Mircea Ciprian și Abrudean Ioan Călin – parteneri de afaceri cu Dan Tonchievici, fost șef al Ligii Tinerilor Întreprinzători PSD – evaziune fiscală

În februarie 2023, judecătorii IVANCIUC Oana Maria și MARIAN Vlad-Valentin de la Curtea de Apel Cluj au decis că în procesul de evaziune fiscală în care au fost judecați Rusu Mircea Ciprian și Abrudean Ioan Călin a intervenit prescripția. Pe fond, cei doi au primit pedepse cu executare de câte 5 ani de închisoare fiecare.

”În temeiul art. 5 din Noul Cod Penal şi Deciziei nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale a României, constată că legea penală mai favorabilă, în raport de care trebuie evaluată situaţia juridică a ambilor inculpaţi, este Codul penal adoptat prin Legea nr. 286/2009 ( Noul Cod penal), date fiind dispoziţiile art. 155 alin. 1 din C.pen., privitoare la întreruperea prescripţiei răspunderii penale, declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018, astfel cum s-a stabilit prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022, iar nu Codul Penal din 1969, cum a apreciat prima instanţă. (…) încetează procesul penal (…)”, se arată în soluția pe scurt a instanței prin care se încetează procesul penal împotriva lui Rusu și Abrudean.

Cei doi au fost trimiși în judecată pentru evaziune fiscală prin metoda ”caruselul”, procurorii stabilind un prejudiciu al evaziunii, care nu a mai fost recuperat, de peste 3,5 milioane lei.

Valer Turcu – om de afaceri din Turda – evaziune fiscală

Valer Turcu

Omul de afaceri Valer Turcu din Turda, alături de soția lui și de alți parteneri de afaceri au fost trimiși în judecată pentru o evaziune fiscală de aproape 6 milioane de lei. Inițial, ei au fost condamnați la prima judecare a dosarului: spre exemplu, ”liderul” grupului, Valer Turcu, a primit inițial 10 ani de pușcărie. Sorina Siserman și Elena Botezan, cea din urmă fiind fostul procuror-șef al DNA Cluj, judecătoare la Curtea de Apel Cluj, au decis că procesul ar trebui rejudecat. Astfel, în martie 2023 judecătorii MARIAN Mihăiţă Lucian și GÎLCĂ Mihai-Iulian de la Curtea de Apel Cluj au decis să înceteze procesul penal, în privința unor infracțiuni, pe motiv de prescripție. Referitor la celelalte infracțiuni ele au fost ”iertate” pe motiv că fapta nu există sau nu a fost prevăzută de legea penală, etc. Cert este că toți au scăpat de condamnări și nu au mai fost obligați să plătească prejudiciul.

Potrivit rechizitoriului Valer Turcu i-ar fi amenințat cu moartea pe cei implicați în anchetă.

”La data de 12 noiembrie 2010, i-a amenințat cu moartea pe numiții Palfi Sandru Răzvan și R. R. M., cu scopul de a obține un folos injust pentru altul, respectiv pentru a-i determina pe aceștia să-și mențină declarațiile mincinoase date anterior în fața organelor de poliție și să nu declare adevărul, cu privire la două acte infracționale de înșelăciune, săvârșite de numitul Oprea Cozmin Aurelian. El a participat la săvârșirea unor acte infracționale, la datele de 5/6 mai 2009 și 25 februarie 2010, în paguba unor societăți comerciale care erau cercetate penal în dosarul nr. 190/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj”, se arăta în rechizitoriu.

LOSONCZI ZOLTAN – om de afaceri – mită

În 2021, procurorii clujeni de la DNA Cluj au trimis în judecată un dosar în care inspectorul Gheorghe Isai de la Curtea de Conturi Cluj a fost acuzat de luare de mită. Inspectorul ar fi primit mită un… ponton pentru a face un referat mai ”bland” despre lucrările executate de losonczi Zoltan la obiectivul public „Extindere și reamenajare parc zoologic și de agrement Turda, județul Cluj”. Practic, în raport trebuiau încadrate diferitele nereguli constatate la execuția proiectului respectiv doar la categoria abateri, în condițiile în care unele dintre ele puteau face obiectul unor sesizări penale. Procurorii au stabilit că valoarea pontonului a fost de 28.000 lei.

”Dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul L.Z. – sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, în cond. art. 5 din C. pen. – fiind incident cazul reglementat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripţia răspunderii penale)”, arată o parte din soluția pe scurt a instanței. Decizia nu este definitivă, iar procurorii au contestat-o, dar până acum Curtea de Apel Cluj nu a finalizat judecarea procesului.

Maria Angela (fostă Chiș) Muntean – afaceri imobiliare Cluj Napoca – nerespectarea legislației în construcții

Maria Angela (fostă Chiș) Muntean este o femeie de afaceri din Cluj Napoca care a edificat mai multe imobile în Cluj Napoca fără a avea autorizații de construcție. Prin intermediul fostul ei soț și-a creionat o rețea de interese la care a putut apela atunci când a avut nevoie. Ea a reușit performanța să apeleze la prescripție chiar și după ce a fost condamnată. Astfel, în virtutea prescripției a obținut anularea sentinței penale.

În 2017, Angela Muntean a fost condamnată penal la 9 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru că a construit ilegal. Pe parcursul carierei imobiliare, în care și-a implicat până și copiii în afaceri, a fost vizată de mai multe plângeri penale, dar majoritatea nu au fost trimise în judecată. Pe strada Atelierului nr. 12 din Cluj Napoca, a construit ilegal 12 garsoniere fără autorizaţie de construcţie, chiar dacă pe strada respectivă nu existau utilităţi, canalizare, locuri de parcare pentru atâtea locuinţe, fiind vorba de o zonă de case. După ce a fost somată de mai multe ori să oprească lucrările, Angela Muntean nu s-a conformat, astfel că poliţiştii locali au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca care au deschis dosar penal. A fost trimisă în judecată și condamnată.

În martie 2023, Angela Muntean a înregistrat a la Curtea de Apel Cluj o cerere de contestație în anulare a sentinței de condamnare. Dosarul a fost judecat de un complet format din judecătoarele MOLDOVAN Daniela Anca și PETRE Anamaria care, în luna aprilie, au admis acțiunea ei.

„Desfiinţează în tot decizia penală atacată, sub aspectul omisiunii reţinerii incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, constând în prescripţia răspunderii penale, pentru săvârşirea de către contestatoare a infracţiunii de continuare a executării lucrărilor de construire după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente (…)”, arată soluția pe scurt.

 Doru Tothăzan – om de afaceri din Cluj Napoca – infracționalitate economică

Doru Tothăzan este un om de afaceri din Cluj Napoca implicat în mai multe dosare care au ca obiect diverse infracțiuni din sfera criminalității economice.

Numele lui apare la Curtea de Apel Cluj în patru dosare (trei penale și unul civil), la Tribunalul Cluj numele lui figurează în 7 dosare, toate penale.

În 2021, Curtea de Apel Cluj a decis să schimbe o sentință a Tribunalului Cluj prin care Tothăzan era condamnat la 7 ani de închisoare cu executare într-un dosar de spălare de bani. Cei 7 ani de pușcărie s-au transformat într-o amendă de 25.000 lei, sentința fiind cu titlu definitiv. La începutul acestui an, Tothăzan deschide un proces de contestație în anulare la Curtea de Apel Cluj. Procesul a avut două termene: în luna mai instanța a amânat emiterea unei soluții, iar în data de 8 iunie s-a pronunțat.

”(…) admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpatul T.D.-L. împotriva Sentinţei penale nr. 272/10 septembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr.842/117/2018, pe care o desfiinţează în parte, în latura penală cu privire la acest inculpat, pentru existenţa unei cauze de încetare a procesului penal – prescripţia răspunderii penale. Definitivă”, arată soluția pe scurt a instanței.

Tothăzan și partenerii lui din dosar fac parte din cercul de apropiați ai unui fost consilier județean, Traian Florinel Cuc, judecat și el într-un dosar penal, și ai lui Gal Avram, un politician care a fost implicat în afaceri penale și este mason. 

Horia Simu – om de afaceri – corupție 

Omul de afaceri Horia Simu a scăpat de acuzațiile penale de gestiune frauduloasă într-un proces în care sunt peste 7.000 de părți civile. Judecătorii au constat că Simu a fost judecat până când a intervenit prescripția faptelor de care a fost acuzat. Pe de altă parte, în procesul în care omul de afaceri este acuzat că a devalizat conturile Elcond, una dintre cele mai mari fabrici din Zalău, alături de ceilalți inculpați, Simu a fost obligat să plătească un prejudiciu de un milion de lei, în situația în care, potrivit rechizitoriului, tunul dat a fost de peste 24 de milioane de lei. 

C. D.-G. – traficant etnobotanice din Florești – trafic droguri etnobotanice

În 2016, procurorii DIICOT au arestat patru tineri care vindeau droguri, cunoscute sub denumirea generică de etnobotanice, puștanilor din Cluj Napoca. Unul dintre aceștia, recidivist, a beneficiat de protecția oferită de parlamentarii români infractorilor: schimbarea modului în care funcționează legile prescripției.

În 2020, clujeanul a fost condamnat de Tribunalul Cluj la 6 ani 4 luni şi 10 zile  închisoare.

În iulie anul trecut, Curtea de Apel a considerat că, de fapt, s-a îndeplinit termenul de prescripție, potrivit deciziei CCR din 2018 și a OUG emise în 2022.

Hoți de lemne din zona Beliș – Mărișel

În 2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj i-a trimis în judecată pe Goga Ilie Nicolae (fostul șef al Ocolului silvic Beliș) și pe pădurarii Călin Roșu Vasile, Trif Ispas, Badiu Gavrilă, Matiș Violin, Neag Teodor și Morar Florin pentru peste 100 de cazuri de nereguli în domeniul silvic. Clujenii falsificau borderouri de achiziție, procese verbale de contravenție și avize de însoțire a mărfii pentru lemnul tăiat ilegal din pădurile din Munții Apuseni care ajungea să fie vândut la Schweighofer.

În august 2022, judecătorul Mihai Ghica, cel de-al treilea care a judecat acest dosar, a considerat că trebuie aplicat principiul prescripției și a dispus încetarea procesului penal. Pe de altă parte, i-a pus pe cei trimiși în judecată la plata unor prejudicii și a instituit sechestru pe o parte din bunurile lor până la concurența unei sume de aproximativ 150.000 lei. 

Anul acesta Judecătorii MARIAN Mihăiţă Lucian și MARIAN Vlad-Valentin de la Curtea de Apel Cluj au decis au menținut cu titlu definitiv soluția de achitare prin prescripție emisă de judecătorul Mihai Ghica de la Tribunalul Cluj.  

COVACI ALEX ADRIAN – Abuz sexual asupra unei minore

În iulie 2023, magistratul CÂMPEAN Laura Monica de la Judecătoria Zalău l-a iertat pe Covaci Alex Adrian, un abuzator sexual care a profitat de o minoră. În procesul care a avut ca obiect ”actul sexual cu un minor”, infracțiune asimilată violului, judecătoarea a decis că a intervenit prescripția faptei, în situația în care dosarul a fost înregistrat în instanță în anul 2021.

”(…) dispune încetarea procesul penal faţă de inculpatul Covaci Alex Adrian, …, sub aspectul infrac?iunii de act sexual cu un minor, faptă prev. de art. 220 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 113 alin. 3 C.pen., ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale (…)”, arată soluția pe scurt a magistratului.

Ulterior, Curtea de Apel Cluj a desființat hotărârea și a pronunțat o altă hotărâre prin care dosarul a fost trimis la rejudecare. 

Când au început judecătorii să își facă de cap cu prescripția

În 2018, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională o sintagmă cuprinsă în articolul din Codul penal privind cursul prescripției răspunderii penale. Ulterior, această instituție și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au emis mai multe decizii prin care s-a decis că faptele penale se prescriu mult mai repede în perioada 2014 – 2022.

CCR a decis că între iunie 2018 și mai 2022 nu a existat prescripție specială, un instrument care permitea prelungirea perioadei în care pot fi trase la răspundere faptele penale după ce suspectului i s-a comunicat faptul că este anchetat.

În octombrie 2022, ÎCCJ a decis că lipsa prescripției speciale în perioada 2018-2022 reprezintă lege penală mai favorabilă și retroactivează până la 1 februarie 2014, data intrării în vigoare a noului cod penal. Prin urmare, ÎCCJ a prelungit perioada în care faptele penale se prescriu mult mai repede la perioada 2014 – 2022.

Ce consecințe decurg din decizia CJUE

Indiferent căror dosare se va aplica decizia CJUE, consecințele sunt următoarele, potrivit mai multor magistrați consultați de G4media.ro:

-în dosarele aflate în curs, fără un verdict, instanțele nu ar trebui să mai dispună încetarea procesului penal ca urmare a deciziilor CCR și ÎCCJ privind prescripția;

-în dosarele cu decizie de încetare a procesului penal în primă instanță, instanțele nu ar trebui să mai țină cont de deciziile CCR și ÎCCJ privind prescripția în faza de apel;

-în dosarele cu verdict definitiv de încetare a procesului penal și care mai sunt în termenul de declarare a unei căi extraordinare de atac așa cum este recursul în casație, procurorii ar trebui să declare recurs în casație;

2 COMENTARII

  1. DNA să se apuce de lucru. Au cu ce. De curând au cumpărat 1 400 de buc. laptop dintre cele mai performante, cel mai ieftin cu prețul de 12 500 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.