La sfarsitul saptamanii trecute, la Curtea de Apel Cluj a avut loc un nou termen in dosarul in care DIICOT Cluj ii acuza pe Gicu Gansca, unul dintre patronii ACI Cluj, si Rares Nilas, director in cadrul Bancii Transilvania, de manipularea pietei de capital. Chiar daca patronul ACI Cluj nu era in sala de judecata, ci in Thailanda, judecatorul de caz a admis sa se citeasca rechizitoriul pentru ca celor acuzati sa li se aduca la cunostinta actul de sesizare penala. Inainte de aceasta procedura, avocatii inculpatilor au incercat sa il convinga pe judecatorul de caz, Monica Rodina, ca acuzatiile DIICOT sunt o sarada pentru ca nu exista nici o lege penala care sa sanctioneze modul in care Ginsca si Nilas au tranzactionat actiunile ACI Bistrita.

Chiar daca unul dintre principalii acuzati in procesul de manipulare a pietei de capital, Gicu Agenor Gansca, nu a fost prezent in sala de judecata, judecatorul de caz, Monica Rodina, a admis ca rechizitoriul sa fie citit pentru ca procesul pe fond sa poata incepe. Insa, inaite ca acest lucru sa se intample, avocatii celor acuzati au incercat sa demonstreze ca toate acuzatiile care li se aduc clientilor nu sunt sustenabile. Avocatul Sergiu Bogdan a cerut sa fie luat in considerare faptul ca Rares Nilas si Gicu Gansca sunt acuzati de manipularea unei piete de capital (RASDAQ, n.red.) care nu se afla sub reglementarile Legii pietei de capital. De asemenea, Bogdan a explicat ca procurorii DIICOT care au facut cercetarile in acest caz, Mircea Hrudei si Daciana Deritei, au cerut un punct de vedere Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), iar acest organism de supraveghere a pietei bursiere a raspuns ca piata pe care Nilas si Gansca nu este reglementata de aceasta lege. Mai mult, avocatul a cerut ca reprezentantul DIICOT Cluj sa spuna care este partea vatamata in acest dosar, dar aceasta solicitare a ramas fara raspuns.
 
Dupa citirea celor circa 100 de pagini din rechizitoriu, judecatorul Curtii de Apel a raspuns favorabil cererilor avocatilor lui Nilas si Gansca. Magistratul Monica Rodina a decis ca, pana pe 18 martie, CNVM sa decida daca RASDAQ este sau nu reglementata de Legea pietei de capital. In functie de raspunsul acestei autoritati, procesul va continua sau se va casa, ceea ce va duce la demontarea tuturor acuzatiilor procurorilor DIICOT. Conform avocatului Sergiu Bogdan, raspunsul asteptat de instanta se afla deja la dosarul de urmarire penala, intrucit procurorii Hrudei si Deritei au facut aceasta solicitare CNVM-ului care a raspuns ca piata RASDAQ nu este reglementata de legea mentionata anterior.
Un avocat pentru Curtea de Apel
„Gazeta de Cluj” a prezentat ca procurorii clujeni care au lucrat la rechizitoriul prin care Gicu Agenor Gansca si Rares Nilas, director in cadrul BT Securites, sunt acuzati de manipularea pietei de capital sunt Mircea Hrudei, seful DIICOT Cluj, si Daciana Deritei, procuror in cadrul aceleiasi directii clujene. Cazul instrumentat de cei doi procurori este extrem de controversat pentru ca unul dintre acuzati ii acuza pe Hrudei si Deritei de abuzuri. Victor Rusa, acuzat in acelasi dosar de marturie mincinoasa, spune ca nu i-a cunoscut pe ceilalti acuzati si ca nu are nici o competenta pe piata de capital. Rusa ii acuza pe procurorii DIICOT Cluj ca l-au bagat in mod artificial printre cei acuzati, doar pentru ca procesul sa se judece, in prima instanta, la Curtea de Apel Cluj.
 
“M-au luat ca sa aiba competenta pentru Curtea de Apel. Eu am fost avocatul unei persoane care i-a accesat contul de mail al lui Nilas. Eram avocatul respectivului si, brusc, mi s-a spus ca am cunostinte  despre ce anchetau ei si m-au chemat ca martor. Numai ca eu nu puteam fi martor pentru ca ar fi insemnat sa declar impotriva clientului meu, astfel ca m-am trezit ca sunt acuzat. Eu nici macar nu ii cunosc pe cei acuzati din acest dosar, nu am cunostinte despre piata de capital si nu ma pricep deloc la asta. Am fost acuzat de marturie mincinoasa doar pentru ca dosarul sa aiba competenta de Curte de Apel.  Cu mine au doar o interceptare telefonica in care clientul meu ma suna sa ma cheme pentru a-l asista la DIICOT”, spune avocatul Rusa.

CNVM deconstruieste rechizitoriul lui Hrudei si Deritei
De asemenea, Cristian Dutescu, avocatul care il apara pe Gansca, spune ca procurorii se inseala pentru ca in acest caz acuzatiile de manipulare a bursei sunt ca si inexistente. De asemenea, si oficialii BT spun, prin intermediul unui comunicat de presa, ca nu poate fi vorba de manipularea pietei de capital.
 
Intr-un comunicat, reprezentantii BT arata ca ei considera uzuale si in conformitate cu normele pietei tranzactiile cu actiuni ACI Bistrita (ACIS) pentru care directorul general al BT Securities, Rares Nilas, si doi angajati au fost trimisi in judecata de DIICOT Cluj sub acuzatia de manipulare a bursei. "In urma unei analize interne, dar si dupa consultarea unor specialisti in domeniu, si avand in vedere opinia publica a CNVM, Banca Transilvania a ajuns la concluzia ca tranzactiile realizate au fost uzuale, in conformitate cu normele pietei pe care au fost operate", se spune intr-un comunicat al BT. De asemenea, comisarul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Bogdan Chetreanu, a declarat ca autoritatea pietei de capital nu a constatat nicio incalcare a legislatiei bursiere pe baza datelor pe care le detinea, referitor la tranzactiile pentru care angajatii de la BT Securities si omul de afaceri Gicu Agenor Gansca au fost trimisi in judecata sub acuzatia de manipulare a pietei de capital. Banca Transilvania reia in comunicat pozitia lui Nilas conform careia in Legea pietei de capital se precizeaza ca abuzul de piata se aplica numai pentru o piata reglementata, nu si in cazul RASDAQ, care nu a fost calificata ca piata reglementata. Directorul general al BT Securities afirmase, marti, ca piata Rasdaq nu este considerata o piata reglementata intrucat in raportarea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) in jurnalul oficial al Comisiei Europene se spune ca in Romania exista piete reglementate spot, la BVB, respectiv de derivate, atat la Bucuresti, cat si la Sibiu. In aceasta raportare nu este enumerata si piata Rasdaq.
Conform rechizitoriului semnat de Mircea Hrudei si Daciana Deritei, procurori DIICOT Cluj, “Gansca Gicu Agenor cunostea modalitatile de tranzactie pe piata de capital in conditiile in care achizitionase tot prin SC BT Securites actiuni la Mecom SA Brasov (dosar 278/D/P/2010 inregistrat la DIICOT Cluj). Pe cale de consecinta, Gansca Gicu Agenor cunostea faptul ca realizarea unei tranzactii la un pret stabilit anterior printr-un antecontract este posibila doar daca se realizeaza o manipulare a pretului pe piata de capital”, se arata in rechizitoriul DIICOT Cluj. Conform aceluiasi document, “fapta invinuitului Gansca Gicu Agenor care, in baza unei rezolutii infractionale unice, in perioada noiembrie 2007 – februarie 2008, a cumparat pe piata reglementata RASDAQ actiunile ACIS ale emitentului SA ACI Bistrita SA in modalitatile prezentate, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de manipulare a pietei de capital, in forma continuata", se arata in rechizitoriul inaintat de procurorii DIICOT instantei de judecata. Procurorii mai sustin ca Gansca a incheiat, in 2007, cu directorul ACI Bistrita, Ioan Blaga, un antecontract de vanzare-cumparare, tranzactia vizand doua pachete de actiuni, formate din 343.092 de actiuni, respectiv de 3,66 milioane actiuni. Tranzactia la Bursa s-a derulat la pretul stabilit inainte, prin antecontractul de vanzare-cumparare a actiunilor. "La ora 13.14, Ana Maria Oprean a introdus un ordin de tranzactionare in numele lui Ioan Blaga, directorul ACI Bistrita, pentru vanzarea a 3.663.315 actiuni la pretul de 0,1 lei/actiune. La ora 13.15, acelasi broker a introdus un alt ordin de tranzactionare, de data aceasta de cumparare, in numele omului de afaceri Gicu Gansca, prin care acesta cumpara cele 3.663.315 de actiuni la acelasi pret de 0,1 lei/actiune (…). Invinuitul Gansca Gicu Agenor a urmarit si a reusit sa influenteze in mod artificial pretul titlului ACIS cu sprijinul numitilor Rares Doralin Nilas, Ana Maria Oprean, Sergiu Dan Dascal si Horea Ionut Bobos. Manipularea pietei de capital s-a materializat prin introducerea ordinelor de cumparare si de vanzare in acelasi moment, la acelasi pret si aceeasi cantitate. Este greu de explicat logica acestor tranzactii in alt mod decat intentia de a manipula pretul pietei", se arata in rechizitoriu.

Razvan Robu

1 COMENTARIU

  1. Asta e Romania si toti smecheri vor fi liberi daca altu fura un ou intra la puscarie daca omu asta malefic gansca fura milioane de euro nu pateste nimic.BRAVO ROMANIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.